ZF Transilvania

Investiţie de peste 34 mil. lei pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă din staţiunea Tăşnad, judeţul Satu Mare

Operatorul regional Apaserv Satu Mare a demarat o investiţie de peste 34,2 mil. lei (7 mil. euro) pentru extinderea sistemului de alimentare cu apă din staţiunea turistică Tăşnad şi a sistemului de canalizare din clusterul Tăşnad.

Proiectul de investiţii prevede construirea unor conducte de aducţiune între localităţile Tăşnad-Santău-Căuaş, pe o lungime de 9,6 km, extinderea reţelei de alimentare cu apă pe o lungime de aproximativ 26 km, extinderea şi construirea unor noi reţele de canalizare.

Totodată, se vor construi 10 staţii de pompare pentru ape uzate, cu aproape 11 km de conductă sub presiune, aferentă staţiilor de pompare.

Investiţia face parte din ’’Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Satu Mare, Regiunea Nord-Vest, în perioada 2014-2020’’, în valoare totală de aproximativ 990,5 mil. lei, fără TVA.

 
 
 
 
 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.