ZF Transilvania

Investiţie de 57 mil. lei pentru construirea unui nou ambulatoriu la spitalul de urgenţă din Oradea

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, subordonat primăriei Oradea, va investi 57 mil. lei (11,4 mil. euro), TVA inclus, pentru constuirea şi dotarea cu aparatură medicală a unui ambulatoriu nou, proiectul fiind finanţat din fonduri europene şi din bugetul propriu al municipalităţii. Actuala clădire a unităţii spitaliceşti va fi extinsă pe latura vestică şi nordică, ocupând o parte din platforma existentă destinată accesului auto şi parcării, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Oradea.

’’Este nevoie de acest nou ambulatoriu pentru că cel actual nu oferă condiţii optime pentru cei care îi trec pragul şi, totodată, este necesar ca sediul administrativ să funcţioneze într-un spaţiu corespunzător. Dincolo de acest ambulatoriu va fi construită parcarea supraterană a spitalului, care va fi legată printr-un tunel de noua clădire’’, a declarat Florin Birta, primarul Oradei, într-un comunicat de presă. Suprafaţa construită a clădirii propuse este de 5.491 mp, suprafaţa desfăşurată este de 30.290 mp, iar durata de execuţie este de 18 luni. Proiectul presupune şi dotarea cu aparatură şi mobilier medical, precum şi cu mobilier non-medical necesar desfăşurării activităţii ambulatoriului.

 
 
 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.