ZF Transilvania

Iaşiul finalizează în acest an două proiecte europene de peste 30 mil. euro

Iaşiul finalizează în acest an două proiecte europene...

Autor: Laurentiu Cotu

14.01.2013, 17:05 330

Primăria Iaşi va finaliza în acest an lucrările de investiţie de la complexul de agrement Ciric şi de la pasajul subteran din piaţa Eminescu, două dintre cele mai importante proiecte cu finanţare europeană accesate de muncipalitate, în valoare totală de circa 137 mil. lei (peste 30 mil. euro).

Lucrările de modernizare ale bazei de agrement de la Ciric au făcut obiectul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5, în valoare de peste 46,6 mil. lei (10,4 mil. euro).

Cea de-a doua investiţie, pasajul din piaţa Eminescu, face parte din proiectul ‘’Dezvoltarea axei de transport Est-Vest”, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, pietonale şi refacerea spaţiilor verzi de pe străzile Păcurari, piaţa Mihai Eminescu, Bulevardul Independenţei-Elena Doamna. Valoarea acestui proiect este de peste 90 mil. lei (circa 20 mil. euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO