ZF Transilvania

Fonduri europene de 22 mil. lei pentru transformarea unei străzi din Sibiu într-o arteră de circulaţie smart

Fonduri europene de 22 mil. lei pentru transformarea unei...

Autor: Laurentiu Cotu

12.12.2019, 18:03 379

Primăria Sibiu a obţinut o finanţare de aproape 22 mil. lei (4,6 mil. euro) pentru proiectul de remodelare a străzii Calea Dumbrăvii într-o arteră de circulaţie smart, între bulevardul Mihai Viteazu şi strada Ludoş. Studiul de fezabilitate pentru acest proiect este finalizat, lucrându-se în prezent la proiectul  tehnic, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Sibiu.

’’Este primul proiect din Regiunea Centru care obţine finanţarea pe Axa mobilităţii urbane şi este prima stradă din Sibiu care va avea bandă dedicată pentru transportul public. Sibiul are puţine bulevarde cu lăţime mare, care să ofere spaţiul necesar pentru astfel de dezvoltări, dar acolo unde este posibil vom realiza îmbunătăţiri pentru o mai bună mobilitate.”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Proiectul include pe lângă modernizarea cele două benzi de circulaţie pentru autovehicule şi amenajarea unei piste pentru biciclete, amenajarea de trotuare şi spaţii verzi, a aproximativ 270 de locuri de parcare, dar şi modernizarea sistemului de iluminat public prin instalarea unor corpuri de iluminat eco-eficient cu LED.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO