ZF Transilvania

CON-A amenajează exteriorul stadionului Cluj Arena pentru 850.000 de euro

CON-A amenajează exteriorul stadionului Cluj Arena pentru 850.000 de euro

Autor: Laurentiu Cotu

30.06.2011, 18:34 2313

Compania de construcţii CON-A din Sibiu, controlată de omul deafaceri Mircea Bulboacă, care face parte şi din consorţiul ceconstruieşte Cluj Arena, a câştigat un contract în valoare de circa3,6 mil. lei (850.000 de euro) TVA inclus, ce prevede proiectareaşi execuţia lucrărilor de amenajări exterioare la stadionul dinmunicipiul Cluj-Napoca.

''Conform contractului, executantul are obligaţia de a finalizalucrările în termen de trei luni. Într-o primă fază se vor elaboraşi depune spre autorizare documentaţiile tehnice de intervenţie,urmând ca în etapa a doua să se treacă la execuţia efectivă alucrărilor. Astfel, în luna septembrie şi acest segment alinvestiţiei de la arena sportivă din Cluj va fi finalizat", adeclarat Radu Bica, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Contractul presupune executarea unor lucrări de amenajăriexterioare în jurul viitoarei arene sportive din Cluj, care constauîn terasamente şi nivelări, pavări şi asfaltări, precum şi lucrăride instalare a sistemelor de iluminare şi de semnalizare.

Valoarea contractului este de circa 2,9 mil. lei, la care seadaugă suma de aproximativ 695.000 lei, reprezentând TVA-ul.Perioada de finalizare este de trei luni de la data semnăriicontractului, iar perioada de garanţie de 2 ani. Pentru licitaţiaorganizată de CJ Cluj în vederea atribuirii contractului deexecuţie a lucrărilor de amenajări exterioare la stadionul ClujArena au depus oferte companiile Pan Petrol Com (2.710.760 lei),CON-A (2.893.450 lei), SC Construct Petrom (3.770.823 lei), ACICluj (3.452.467 lei) şi Construcţii Montaj (2.995.836 lei),câştigătoarea licitaţiei fiind desemnată compania CON-A.

În ceea ce priveşte termenul de finalizare al stadionului ClujArena, acesta este prevăzut conform contractului, pentru lunaaugust a acestui an. Valoarea totală a investiţiei este estimată la130 mil. lei (circa 35 mil. euro, la cursul euro din 2008, când afost licitat proiectul stadionului). Lucrările de construcţie alenoului stadion din Cluj au început în vara anului 2009, iarinaugurarea Cluj Arena va avea loc la începutul lunii octombrie,potrivit reprezentanţilor CJ Cluj.

Lucrările de la stadionul din Cluj au fost atribuite unuiconsorţiu din care fac parte firmele CON-A din Sibiu, TransilvaniaConstrucţii, DAS Engineering Grup, ACI Cluj, Dico şi Ţigănaş, Grup4 Instalaţii, Bogart Construct SRL şi Universitatea TehnicăCluj-Napoca.

Compania CON-A, deţinută de omul de afaceri Mircea Bulboacă, arealizat anul trecut o cifră de afaceri de circa 44 mil. euro, iarpentru anul în curs şi-a bugetat o creştere a afacerilor de până lacel puţin 45 mil. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO