ZF Transilvania

CJ Satu Mare a investit 80 mil. lei în modernizarea a 54 km de drumuri judeţene

CJ Satu Mare a investit 80 mil. lei în modernizarea a 54...

Autor: Laurentiu Cotu

09.10.2019, 17:31 140

Consiliul Judeţean Satu Mare a finalizat o investiţie de aproximativ 80 mil. lei (17 mil. euro), derulată pe parcursul a trei ani de zile, pentru modernizare a 54 km de drumuri judeţene, proiect împărţit în două tronsoane (42,25 km pe tronsonul cuprins de la intersecţia cu DN1F – ieşire din oraşul Tăşnad, până la intrarea în oraşul Carei şi 12,179 km de la ieşirea din oraşul Carei - Berveni până la graniţa cu Ungaria). Lucrările de modernizare au fost executate de Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări (ARL) Cluj.

Pe lângă modernizarea infrastructurii rutiere, această lucrare a mai cuprins reabilitarea a 3 poduri, realizarea a 1.800 de podeţe şi accese la gospodării, amenajarea drumurilor laterale, lucrări de colectare a apelor, precum şi lucrări de marcaje şi semnalizare rutieră. Drumul judeţean Tăşnad-Andrid-Carei-Berveni reprezintă 7% din reţeaua de drumuri judeţene din Satu Mare.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO