ZF Transilvania

Aquatim Timişoara investeşte 5 mil. euro în reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în trei localităţi din judeţul Timiş

Aquatim Timişoara investeşte 5 mil. euro în...

Autor: Laurentiu Cotu

24.06.2021, 16:27 126

Operatorul regional al serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare Aquatim, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Timiş, a demarat un proiect de investiţii de aproximativ 24,7 mil. lei (5 mil. euro) pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare în localităţile Urseni, Moşnita Veche şi Moşniţa Nouă, judeţul Timiş. Contractul de lucrări a fost semnat cu asocierea Valnel Construct, Art Construct Timiş şi CVW Technologies S.R.L. Investiţia face parte din ’’Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Timiş, în perioada 2014-2020”.

În ceea ce priveşte reţelele de apă potabilă din cele trei localităţi beneficiare, acestea vor fi extinse cu circa 14 km. Reţelele de canalizare vor fi extinse cu 9,3 km şi se vor construi 4 staţii de pompare ale apelor uzate şi o conductă de refulare de 2 km. Durata de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni, urmate de 60 de luni perioada de garanţie.

Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Timiş are o valoare totală de 180 milioane de euro, din care 135,6 milioane de euro fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, 30,4 milioane euro de la bugetul de stat, 3,2 milioane de la bugetul local şi 10,8 milioane euro cofinanţare Aquatim. Obiectivul este dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă şi apă uzată în Timişoara şi în 81 localităţi din judeţul Timiş.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO