ZF Private health

ZF Private Health. Simona Frăsie, fondatoarea centrului medical Doctor S Endocrinologie Craiova: Am făcut împrumuturi pentru aparatele medicale, băncile ne-au fost aproape, fără credite bancare şi investiţii nu se putea merge mai departe

11.11.2022, 00:05 Autor: Mirabela Tiron

♦ Am vrut să creez un centru de nişă, de monospecialitate, în care pacientul cu probleme endocrine să poată fi diagnosticat şi monitorizat.

Medicul Simona Frăsie, fondatoarea centrului medical Doctor S Endo­crin­o­logie Craiova, a pus în 2001 bazele cli­ni­cii specializate în endocrinologie iar de-a lungul anilor cererea pentru serviciile medicale a crescut în fiecare an.

„Până la a ajunge la acest centru au fost etape de dezvoltare care încep în 2001, când eu mi-am susţinut examenul de specialitate dar m-am trezit într-un sistem sanitar public cam gri, cam trist, nu foarte prietenos cu criteriile de competenţă, nu dotat şi destul de rezistent la schimbări. Lucrurile au evoluat acum în sistemul public de sănătate, ne dorim să fie cât mai bine, îmi doresc să trăiesc într-o ţară cu un sistem public de sănătate sănătos, performant şi puternic şi trebuie neaparat să existe un parteneriat între sistemul public şi privat“, a declarat medicul endocrinolog Simona Frăsie, fondatoarea centrului medical Doctor S Endocrinologie şi Dermatologie Craiova la ZF Private Health, emisiune realizată de ZF cu Banca Transilvania şi Regina Maria.

Simona Frăsie mai spune că s-a văzut în situaţia de-a crea singură toate condiţiile necesare pentru a putea lucra şi pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea cu tot ce era necesar specialităţii ei. „Am schimbat mai multe locaţii, am început cu un ecograf într-o cameră dintr-o casă, apoi într-un apartament de bloc, într-o clinică, de cinci ani sunt în locaţia actuală. (…)

„Am avut rate şi împrumuturi pentru aparatură, băncile ne-au fost aproape în toată aceast perioadă, au fost absolut necesare. Fără credite bancare şi investiţii nu se putea merge mai departe, dar cea mai mare investiţie în medicină constă în resursa umană şi pregătirea ei“, a adăugat ea.

Medicul endocrinolog spune că a vrut să creeze un centru de nişă, de monospecialitate, în care pacientul cu probleme endocrine să poată fi diagnosticat, tratat şi monitorizat. „(…) În 2017 am dotat centrul medical cu aparatură performantă nouă cu ajutorul creditelor bancare, am cumpărat ecograf elastograf pentru părţi moi, gama de lux a producătorului, ne ajută foarte mult în monitorizarea nodulilor, testul DEXA pentru screening osteoporoză. Avem analizor metabolic pentru programul de nutriţie, nu trebuie să omitem un diagnostic legat de patologia endocrină“.

Centrul are câteva mii de pacienţi iar în 2020 a început proiectul pe dermatologie, de atunci oferă şi servicii pentru dermatologie clinică. „Venind cu dermatologia clinică am dezvoltat şi partea de estetică, am achiziţionat echipamente de plasmă, echipamente speciale pentru dermatologie. (…) Investiţiile s-au ridicat la 200.000-250.000 de euro în echipamente, am vrut să avem echipamente performante, am vrut să am ce este mai bun, aparatele pot fi cumpărate de diverşi antreprenori, dar contează pregătirea şi cine lucrează pe ele“.

Legat de concurenţa pe piaţa privată de sănătate din Craiova ea spune că pe partea de ambulatoriu de specialitate sunt multe clinici dar ce nu este bine dezvoltat este partea de spitalizare, de servicii medicale de tip spitalicesc.

„În endocrinologie lipseÅŸte o secÅ£ie de chirurgie endocrină, chirurgia mare este una, dar chirurgia endocrină Å£ine de supraspecializare, la Institutul Parhon BucureÅŸti este singurul loc unde se face. Avem 4 ani de colaborare cu doi medici chirurgi ce vin periodic la mine în clinică pentru a evalua pacientele din judeÅ£ele din sud, desfăşurăm consultaÅ£ii duble simultane, eu cu chirurgul vedem pacienta, analizele,  ecografic vedem dinainte de a opera“.

Planurile de dezvoltare includ investiţii în pregătirea şi echiparea pentru endocrinologia intervenţională, „este o nişă care nu este prezentă în România, o ramură emergentă, fiind dezvoltată în Italia şi Germania, sper ca la anul să fac asta. Să aduc această metodă aici în echipă, au trecut vremurile când vorbeam despre cel mai bun medic, trebuie să abordăm cea mai bună echipă, cu chirurgul, cu imagistul să oferim alte variante, endrocrinologia prin aparatură“.

După pandemie a crescut cererea pentru serviciile medicale în privat, „partea privată poate ajuta mult în prevenţie, depistarea precoce este binevenită, observ o creştere a adresabilităţii pe prevenţie, înseamnă că educaţia sanitară trebuie să fie pe creştere“.

 

ZF Private Health. Un proiect realizat de Ziarul Financiar  cu sprijinul Băncii Transilvania ÅŸi al reÅ£elei de sănătate Regina Maria,  care include emisiuni săptămânale pe teme de sănătate. Emisiunile vor aduce la aceeaÅŸi masă jucători din piaÅ£a de sănătate privată de la nivel naÅ£ional.

 

 

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria