ZF Private health

ZF Private Health. Dragoş Tudorache, managing partner al Clinicii Neuroaxis: În 2023 aşteptăm să avem 15.000 de pacienţi, ţintim 30% creştere a cifrei de afaceri

08.09.2023, 00:06 Autor: Georgiana Mihalache

Clinica Neuroaxis din Bucureşti, specializată în domeniul neurologiei, a apărut în 2017  În total, 55 de persoane lucrează în cadrul clinicii Dragoş Tudorache, alături de medicul Dan Mitrea şi de familia Pătrăşcanu (FAN Courier) conduc clinica Neuroaxis.

Clinica Neuroaxis, apărută în 2017, şi specializată în servicii de neurologie, a ajuns la 2 mil. euro afaceri în 2022, dublu faţă de anul anterior. Creşterea a venit şi în urma dezvoltării imagisticii medicale, unde operatorul are liste de aşteptare, cererea fiind crescută. Investiţiile în 2023 urmăresc noi echipamente şi zona online.

„Anul 2022 a însemnat o dublare a activităţii şi din punct de vedere financiar, şi din punctul de vedere al capacităţilor. În 2023, ne-am axat foarte mult optimizarea spaţiului şi pe utilizarea la maximum a capacităţilor pe care le avem, şi medici noi, şi echipamente noi. Am pus accentul pe trainingul personalului, pe proceduri şi fluxuri, dar ne pregătim pe finalul anului de câteva investiţii noi, prin atragerea de fonduri europene. Dorim să achiziţionăm câteva echipamente pentru explorări neurologice, să dublăm capacitatea pe care o avem de ecografiere“, a spus Dragoş Tudorache, managing partner al Clinicii Neuroaxis.

El conduce, alături de medicul Dan Mitrea şi de familia Pătrăşcanu (de numele căreia este legat liderul pieţei de curierat FAN Courier) Clinica Neuroaxis, care a pornit încă de la început în domeniul neurologiei, axându-se pe aceste servicii supraspecializate.

În total, 55 de persoane lucrează în cadrul Neuroaxis, atât medici, cât şi asistenţi, personal tehnic. „Nucleul“ echipei, medicii proprii ai Neuroaxis, numără 10 persoane, restul fiind colaboratori.

„Din punctul de vedere al veniturilor, în clinica noastră în general sunt peste media oferită în sistemul public, depinde de specialitate, de vechime, de mai mulţi factori. Noi încercăm să le acomodăm toate nevoile şi necesităţile financiare. În plus, oferim un mediu competitiv în ceea ce priveşte cazuistica şi echipamentele pe care le folosim, protocoale, îi încurajăm să se dezvolte profesional, îi sprijinim şi în aceste direcţii de dezvoltare personală şi profesională“, a explicat Dragoş Tudorache.

În 2022, numărul de pacienţi care au ajuns în neuroaxis a depăşit 13.000 de persoane, iar anul acesta tendinţa este de creştere. Astfel, eprezentantul operatorului medical se aşteaptă să ajungă la 15.000 de pacienţi în 2023. Cea mai mare cerere este pe zona de imagistică, unde gradul de ocupare este de 100%, iar pacienţii sunt pe liste de aşteptare. Acest lucru vine şi din faptul că sunt puţini specialişti în zona de imagistică medicală, iar volumul de informaţii este unul semnificativ.

„Încercăm să deschidem o colaborare cu Casa de Asigurări, dar doar în zona de spitalizare de zi. Acolo momentan suntem în faza de autorizare, birocraţia în domeniu este foarte stufoasă, sperăm luna aceasta, în septembrie, să fie finalizat tot procesul. Noi suntem în zona de servicii terţiare, pacienţii vin la noi pentru nivelul ridicat de expertiză. Adresabilitatea e aceeaşi, pacienţii în general vin oriunde suntem“, a mai spus Dragoş Tudorache.

Referitor la planurile de creştere, miza va fi zona online în viitor, servicii digitale care să aducă mai aproape pacientul şi medicul. La nivel de cifră de afaceri, reprezentantul Neuroaxis estimează o creştere de 30% anul acesta, ceea ce ar duce rezultatele clinicii la peste 2,5 mil. euro în 2023.

„Neurologia şi medicina generală se îndreaptă către supraspecializare, fiecare medic îşi găseşte o nişă pe care performează. Continuăm dezvoltarea serviciilor multidisciplinare. Tehnologia ajută foarte mult şi partea de diagnosticare, dar în neurologie medicul este foarte important. Ne folosim de diverse instrumente şi de inteligenţă artificială, de eficientizare a consultaţiilor, să scurtăm timpii, să comunicăm mai repede cu partenerii noştri şi automat să obţinem o diagnosticare mai rapidă şi un plan de tratament mai eficient“, a mai completat Dragoş Tudorache.

El a precizat că „reţeta“ creşterii brandului Neuroaxis în piaţa medicală din Capitală este echipa de medici şi cea de personal de suport care a atras pacienţii.

Clinica Neuroaxis este primul pariu în zona de sănătate al familiei Pătrăşcanu, cunoscută pentru dezvoltarea liderului din piaţa locală de curierat FAN Courier. Piaţa totală de servicii medicale private este estimată la 11 miliarde de lei, cu o evoluţie ascendentă de la an la an.


ZF Private Health. Un proiect realizat de Ziarul Financiar  cu sprijinul Băncii Transilvania şi al reţelei de sănătate Regina Maria,  care include emisiuni săptămânale pe teme de sănătate. Emisiunile vor aduce la aceeaşi masă jucători din piaţa de sănătate privată de la nivel naţional.

O campanie editorială Ziarul Financiar realizată cu susţinerea

Banca Transilvania Regina Maria