Caută doar în titlu
ZF Power Summit

Urmează ZF Power Summit, 23-24 februarie. Este gazul soluţia locală pentru tranziţia energetică sau Marea Neagră tocmai a devenit o şansă ratată pentru România? Aflaţi la ZF Power Summit 2021

♦ Rolul gazului natural în tranziţia energetică devine tot mai incert, mai ales în contextul în care marii finanţatori europeni au spus răspicat că nu vor mai susţine astfel de proiecte ♦ Pentru România, al doilea mare producător de gaz din UE, situaţia este foarte complicată, un potenţial economic imens riscând să rămână pe hârtie strict din cauza instabilităţii politice ♦ Ce mai este de făcut? Aflaţi la ZF Power Summit 2021.

Liderii celor mai mari producători de gaz natural din România, companiile angrenate în noul val de lucrări din Marea Neagră, furnizorii de echi­pamente şi servicii care susţin aceste explorări şi reprezentanţi ai instituţiilor europene participă pe 23 februarie, în prima zi a ZF Power Summit, pentru a explica ce rol mai joacă gazul natural în contextul tranziţiei energetice.

Michael Schmöltzer, coordonatorul grupului de lucru pe hidrogen din cadrul GIE (Gas Infrastructure Europe), organizaţie europeană care reprezintă interesele operatorilor de infra­structură de gaze la Bruxelles, Mark Beacom, CEO Black Sea Oil & Gas, şi Bruno Siefken, senior vice-president Grup Servicii Petroliere şi-au confirmat prezenţa în prima zi a ZF Power Summit. Alături de ei vom încerca să răspundem la una dintre cele mai dificile întrebări pentru economia locală şi anume ce rol vor avea resursele semnificative de gaz pentru dezvoltarea României în ecuaţia tranziţiei energetice?

Începe noua producţie de gaze din Marea Neagră anul acesta? Cum vor fi finanţate marile pro­iecte pe bază de gaze dacă instituţii financiare eu­ropene îndeamnă la evitarea acestor investiţii? Cum este cel mai bine să folosim noile resurse de gaze în contextul tranziţiei energetice? Olanda deja testează primele proiecte-pilot privind înlocuirea gazului cu hidrogenul pentru încălzirea sectorului rezidenţial, obiectivul declarat fiind de a renunţa complet la gaz până în 2050. Care este opţiunea României?

Utilizarea locală a gazului, mai ales a noilor resurse din Marea Neagră, este una dintre cele mai dificile ecuaţii pe care România este obligată să o rezolve în zorii tranziţiei energetice. De soluţia găsită depinde viitorul uneia dintre cele mai puternice industrii româneşti.

ZF Power Summit, cel mai important eveniment dedicat energiei găzduit de platforma media ZF, a ajuns la cea de-a zecea ediţie. După un an cu totul excepţional, ZF Power Summit propune în 2021 o temă care poate accelera redresarea postpandemie: cum devine tranziţia energetică noul val de creştere pentru România?

Cei mai în măsură oameni să răspundă la această întrebare şi-au confirmat deja prezenţa.

Printre aceştia se numără Frans Timmermans, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, cel care conduce de la cel mai înalt nivel realizarea şi implementarea Green Deal şi a directivelor care vor asigura neutralitatea climatică la nivelul anului 2050 în UE.

Alături de Frans Timmermans şi-a confirmat prezenţa şi Christian Kettel-Thomsen, vicepreşedintele Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), unul dintre cei mai puternici finanţatori ai energiei româneşti, care deja a anunţat oficial că nu va mai sprijini proiectele pe gaze.

ZF Power Summit va avea loc în perioada 23-24 februarie, într-un format hibrid, care va include intervenţii în exclusivitate, interviuri one on one, dar şi dezbateri online, rezultând un concept interactiv care respectă toate regulile de siguranţă impuse.

Timp de un deceniu, ZF Power Summit a adunat sute de lideri şi mii de participanţi în jurul dezbaterilor sale, a intuit tendinţe, a generat controverse şi a dovedit necesitatea discuţiilor deschise în jurul unui subiect care ne priveşte pe toţi, energia, în toate formele ei.

În 2021, după un an cu totul excepţional, Ziarul Financiar propune în ediţia aniversară a ZF Power Summit o temă prin care vrea să genereze soluţiile necesare pentru ceea ce poate deveni un nou val de creştere economică, mai necesar ca niciodată.

Cu direcţiile potrivite şi investiţiile corecte, tranziţia energetică are în ea energia de a deveni un motor de dezvoltare, după cel din auto.

Va şti România să-şi joace cărţile?

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.