ZF News

Şeful diviziei de gaze naturale şi energie din Petrom părăseşte poziţia de top

Cristian Secoşan. Fotograf: Andreea Alexandru

Cristian Secoşan. Fotograf: Andreea Alexandru

Autor: Roxana Petrescu

09.03.2015, 00:07 2432

Cristian Secoşan, 47 de ani, membru al directoratului Petrom, responsabil pentru activitatea de gaze naturale şi energie, este pe cale de a-şi încheia mandatul, la aproape doi ani şi jumătate după preluarea funcţiei, conform unor surse din piaţă. Divizia de gaze şi energie a performat sub aşteptări, fiind unul dintre principalele motive care au dus la scăderea de 56% a profitului raportat de Petrom anul trecut. De altfel, chiar la nivelul grupului OMV, acţionarul majoritar al Petrom, a demarat fuziunea segmentelor de rafinare şi marketing cu cel de gaze şi energie într-o singură divizie de downstream.

Nici reprezentanţii Petrom şi nici Cristian Secoşan nu au comentat pe baza acestei informaţii până la închi­derea ediţiei. Cristian Secoşan a fost al doilea român adus din directoratul Petrom, după ce conducerea producătorului de petrol şi gaze a fost preluată în 2006 de către Mariana Gheorghe. Secoşan a studiat Ingineria Mecanică la Univer­sitatea Politehnică din Timişoara şi de-a lungul carierei sale a ocupat diverse funcţii de conducere în cadrul unor companii din sectorul energetic precum ABB, Alstom sau E.ON. Înainte de a veni la Petrom, Secoşan a fost directorul general al Siemens România. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO