Cu cel mai mare grad de independenţă faţă de importurile de gaz din Rusia, de 85%, şi cu descoperirile de gaz făcute în Marea Neagră, România este chemată astăzi să devină un aşa-numit „furnizor de securitate“ energetică pentru Europa de Est.
În regiune, Bulgaria, Ungaria, Grecia sau Polonia depind în proporţie de 50% până la 100% de gazul rusesc.
Sunt desenate în fiecare zi noi hărţi, noi conducte, prin care descoperirile din Marea Neagră să ajungă în Vest. Interesant este însă că grija noastră este cum să fim cât mai mult la dispoziţia vestului Europei pentru a înlocui – aşa cum probabil se plănuieşte în cancelariile occidentale – măcar o parte din gazul rusesc cu gazul românesc.
Cu alte cuvinte, dacă descoperirile din Marea Neagră se vor dovedi într-adevăr întemeiate, toată strategia europeană în zonă este ca gazul din ţară să ajungă ori în Bulgaria sau Grecia în caz de nevoie (adică de întrerupere a aprovizionării de gaze fie din cauza Ucrainei, fie din cauza Rusiei) ori spre vest, în mod programatic.
„Ei vor să facă din România noua Rusie a Europei (ca statut de furnizor de gaz - n.red.)“, spunea „off the record“ unul dintre participanţii de ieri la cea mai mare conferinţă pe domeniul energiei desfăşurată anual în România – ZF Power Summit.
Şi este curios cât zel se depune din partea nu numai a unor companii străine, ci şi din partea înalţilor oficiali români pentru a aşeza România în această perspectivă.
Nimeni nu se întreabă însă ce se întâmplă peste 15 ani, când gazul românesc din surse terestre va fi probabil secat şi nici cum pot aceste rezerve de gaz să fie folosite în primul rând pentru dezvoltarea economiei ţării şi bunăstarea cetăţenilor săi.
„Să avem grijă să nu vorbim prea mult în aceşti termeni, că petrolul, gazele aparţin românilor“, spunea luni avocatul Laurenţiu Pachiu la dezbaterea despre cum va ajunge gazul românesc din Marea Neagră în sistemul naţional de transport.
Când toate ţările luptă pentru resurse naturale, iar imperiile caută noi teritorii - agresiunea rusă asupra Crimeei a aruncat Europa într-o criză de securitate -, noi să avem grijă să vorbim în România despre cum putem folosi resursele naturale de pe teritoriul României pentru dezvoltare economică şi bunăstarea cetăţenilor ei? Atunci la ce bun să mai vorbim despre teritoriul României?
De unde poate veni acest tip de discurs? Păi fraza următoare este să spunem că nici nu mai avem dreptul să gândim nicio politică energetică sau industrială, că deranjăm şi că oricum tot ceea ce face guvernul este să fure prin reprezentanţii săi, şi atunci să punem la dispoziţia altora ceea ce mai există în această ţară ca resurse, că dacă le administrăm noi, le administrăm prost.
Atunci ce rost mai are să aibă România 237.000 de kilometri pătraţi, de ce mai luptăm la Haga pentru platouri continentale în Marea Neagră?
Că este necesar să avem grijă de aceste resurse şi nu le punem la dispoziţia unor prăduitori cum a fost cazul la Hidroelectrica până în 2012, este altceva. Că este necesară separaţia între interesele statului şi ale companiilor, aşa cum se întâmplă în cazul CEZ sau MOL, firme care şi-au asigurat o dezvoltare regională prin management competent şi neimplicare a politicienilor, este iarăşi un obiectiv care trebuie asumat.
Însă nici nu poţi să accepţi că o ţară precum România, pe locul cinci în Uniunea Europeană la producţia de gaz şi petrol să fie condamnată la subdezbvoltare economică şi la ultimul loc la salariul mediu din UE, la pierderi de locuri de muncă, la oraşe întregi depopulate din cauza capacităţilor industriale distruse. Pentru că degeaba avem gaz sau curent electric dacă nu îl folosim pentru producţie cu valoare adăugată de îngrăşăminte, de materiale plastice sau medicamente. Un mic fabricant de uşi de garaj şi folii de protecţie pentru terase din material plastic din Urziceni spune recent că toată materia primă provine din import, pentru că în ţară nu mai sunt furnizori de profil.
La suprafaţă şi populaţie duble faţă de Ungaria sau Cehia, România are circa 53.000 de km conducte de gaz şi 3,3 milioane de consumatori de gaz, pe când Ungaria are o reţea de 89.000 de km şi 3,5 milioane de consumatori iar Cehia 77.000 km şi 2,8 milioane de consumatori. Diferenţa de densitate a conductelor şi a numărului de consumatori înseamnă, simplu, diferenţă de dezvoltare economică. PIB per capita în Cehia şi Ungaria este 13.000-15.000 euro, faţă de 7.000 euro în România.
Populaţie, companiile locale, de oricine ar fi deţinute – au dreptul să primească cu prioritate gaz românesc, din surse terestre sau din Marea Neagră. Aceasta este tema numărul unu. „Securitate energetică“ regională, da, dar cu condiţia „securităţii“ unei Românii prospere.
