ZF News

Despre impact în viziunea Deloitte

Despre impact în viziunea Deloitte

Autor: Alexandru Reff, Deloitte România şi Moldova

06.12.2017, 05:00 1208

Aniversarea primilor 25 de ani ai Deloitte în România şi preluarea rolului de Managing Partner, la aproape 20 de ani de când mi-am început cariera în firmă, îmi oferă prilejul să reflectez la impactul pe care îl avem asupra clienţilor, colaboratorilor şi societăţii, dar şi la ceea ce va urma în călătoria noastră, condusă  de viziunea unei contribuţii distinctive, pe termen lung.

Aşa cum economia şi societatea au nevoie de o infrastructură de transport, energetică sau de comunicaţii, firme precum Deloitte joacă un rol important în construirea şi întreţinerea unei infrastructuri necorporale, invizibile dar esenţiale în derularea afacerilor, prin generarea expertizei de specialitate în domenii profesionale diverse, certificarea unor realităţi economice, financiare, fiscale sau juridice, atragerea investiţiilor străine şi sprijinirea antreprenoriatului local, asigurarea conectivităţii între local şi global, privat şi public, tradiţional şi inovator. În esenţă, furnizăm un element de bază al bunei funcţionări a economiei şi societăţii: încrederea. În fiecare an, se contează pe noi în tranzacţii şi investiţii de peste un miliard de euro şi e greu să priveşti spre vreun domeniu de activitate economică fără să observi cu satisfacţie amprenta noastră profesională. În diferitele entităţi Deloitte din România, aproape 1.000 de specialişti îşi pun competenţele, pasiunea şi energia în serviciul celor care investesc, inovează şi dezvoltă afaceri în România. 

În acelaşi timp, Deloitte este o parte a infrastructurii educaţionale din lumea afacerilor. În fiecare an, investim peste un milion de euro şi zeci de mii de ore în programe de training. Angajăm peste 150 de tineri care îşi lansează sau accelerează cariera într-un mediu în care pot să devină unul dintre parteneri, din care pot să acceadă la o poziţie de executiv într-o corporaţie sau care poate să îi inspire pentru o carieră de antreprenor.  Ştim de la început că majoritatea celor pe care îi recrutăm şi în care ne investim financiar, intelectual şi sufleteşte vor absolvi în câţiva ani această “universitate” de business şi ne mândrim cu contribuţia comunităţii noastre de alumni în mediul de afaceri şi societate.

Clienţii noştri văd în Deloitte un ansamblu integrat de competenţe care oferă răspunsuri la provocările lor complexe, prin echipe multidisciplinare care integrează diferitele perspective tehnice şi inţelegerea industriei şi a businessului respectiv.  De aceea, ne concentrăm pe strângerea continuă a legăturilor dintre echipele noastre, în plan local, regional şi global, prin programe construite în jurul principalelor industrii, în jurul clienţilor mari sau a unor competenţe interdisciplinare inovatoare. Funcţionăm la potenţialul nostru deplin atunci când suntem conectori şi sintetizatori, când ne folosim, ca auditori sau consultanţi, expunerea la sute de companii pentru a genera analize, explicaţii, anticipări şi recomandări. Companiile contează pe noi pentru a cartografia noi teritorii, anticipa tendinţe, înţelege dinamici locale şi globale, compara abordări şi soluţii, naviga prezentul şi construi viitorul.

Nu suntem, însă, nici noi, imuni  la schimbarea continuă, uneori disruptivă, din business şi societate. În mod tradiţional, menirea profesiilor a fost să  genereze calitate pentru clienţi şi cariere pentru colaboratori, în ambele cazuri cu o perspectivă de învestire pe termen lung.  În consultanţă, existăm pentru a acompania deciziile pivotale ale companiilor, construind un raport personal, de înţelegere şi aliniere cu clientul şi nu pentru a naviga abil procesele de procurement.  Odată cu contracţia pieţei în perioada acută a crizei financiare şi cu “noua normalitate” a stagnării sau creşterii lente care a urmat, cu preocuparea continuă pentru gestionarea costurilor, am început cu toţii, clienţi şi consultanţi deopotrivă, să operăm în noua paradigmă a lui “mai mult cu mai puţin”.

În cazul profesiilor, “mai multul” a început să aibă legătură nu doar cu aşteptările clienţilor, ci şi cu reglementările tot mai exigente şi oneroase, mai ales în cazul auditului financiar, iar “mai puţinul” nu doar cu presiunea pe onorarii, ci şi cu dificultăţile de a atrage, reţine şi mobiliza colaboratorii. Dăruirea şi sacrificiile pe care le presupuneau serviciile profesionale aveau sens din perspectiva unei cariere, adică a unui parcurs pe termen lung, în care investeşti întâi în cunoştinţe şi abilităţi pentru a obţine mari satisfacţii în timp.  În era recompenselor imediate, a experienţelor şi mobilităţii, a imprevizibilităţii, e mai greu să ai viziunea şi disciplina personală de a urmări obiective îndepărtate şi incerte, cu răbdare şi stăruinţă în efort. 

După 170 de ani de contribuţie, începând cu primul audit din istorie realizat de William Deloitte, prin generaţii de dedicaţie pentru calitate, integritate şi obiectivitate, cum vom continua să avem un impact care contează în paradigma “mai multului cu mai puţin”? În primul rând, serviciile profesionale sunt totuşi o afacere, iar afacerile reactionează cu corecţii în situaţii de dezechilibru. Mizele au crescut, pentru clienţi şi pentru reglementatori, iar atragerea competenţelor este tot mai dificilă şi mai costisitoare, pentru noi ca şi pentru clienţii nostri.

Profesiile nefiind activităţi scalabile şi existând limite naturale în dimensiunea unui portofoliu de proiecte, partenerii urmăresc creşterea cifrei de afaceri în primul rând pentru a onora promisiunea de avansare a carierei pe care o facem colaboratorilor noştri. Mă întreb dacă, în noua paradigmă de carieră, cu mai puţine aspiraţii pe termen lung, nu ar trebui să ne concentrăm mai puţin pe creştere şi mai mult pe profitabilitate, asigurându-ne că putem livra calitatea înaltă pe care o aşteaptă atât clienţii cât şi autorităţile de reglementare şi că putem oferi recompense imediate atractive pentru colaboratori, într-o competiţie extrem de intensă pentru talente.

De asemenea, vom continua să căutăm modalităţi noi în care să ne aducem contribuţia. Trăim în era în care toate privirile se întorc natural spre tehnologie, iar firme precum Deloitte investesc enorm în această zonă, atât ca o nouă suită de soluţii pe care le oferim clienţilor, cât şi ca modalitate de a livra calitatea aşteptată în ceea ce priveşte serviciile tradiţionale la costuri competitive. Practica noastră globală de consultanţă în tehnologie este una dintre cele mai mari din lume, avem parteneriate cu Apple, Facebook şi HP, la nivel regional investim în robotică, digitalizare şi “core systems”, iar la nivel local operăm un centru de tehnologie care va ajunge în câţiva ani la 800 de colaboratori. Utilizăm diverse tehnologii, unele dezvoltate chiar de noi, în audit, consultanţă de risc, investigaţii, consultanţă fiscală sau juridică şi în zone extinse din management consulting.

O altă direcţie în care evoluează şi profesiile ţine de segmentarea activităţilor şi externalizarea lor către centre organizate eficient, cu costuri mai mici, cu proceduri şi tehnologii adecvate. Această dinamică atât de familiară clienţilor noştri care operează de mult timp cu diverse centre de operaţiuni externalizate sau centralizate este potenţată în cazul nostru de tendinţe precum globalizarea practicilor şi schimbarea modelului de carieră. Pe măsură ce firmele din reţelele internaţionale de servicii profesionale sunt tot mai integrate, apar oportunităţi legate de arbitrajul de costuri dintre jurisdicţii, România fiind pe cale să devină un mare furnizor global de competenţe la costuri avantajoase:  în Deloitte avem trei astfel de centre care ar putea ajunge să angajeze până la 2.000 de oameni în următorii câţiva ani.

Şi modul de lucru se flexibilizează. De la tradiţionala parcurgere a tuturor etapelor carierei, profesiile evoluează spre echipe modulare, deschise, cu contributori diverşi ca nivel de specializare, disponibilitate la efort, ambiţii de evoluţie în cadrul firmei, tip de angajament, modalitate de desfăşurare a activităţii.  Graniţele devin fluide între colaboratori interni şi externi, între programe de lucru fixe şi flexibile, între perioade de angajament intens şi intervale de detaşare, între paşi înainte, laterali sau în spate în ceea ce priveşte parcursul de carieră.

Dar, dincolo de dimensiunile în care calitatea se declină ca eficientă şi se conjugă armonios cu tehnologia sau externalizarea, dincolo de modelele flexibile de colaborare, de provocările unui context sau ale schimbării tot mai rapide, există valori perene în care rămânem ancoraţi de aproape două secole. Ca organizaţie globală de servicii profesionale, cea mai veche şi în prezent cea mai mare din lume, Deloitte caută să aibă un impact care contează, prin deservirea cu distincţie şi integritate a clienţilor, prin realizarea potenţialului profesional şi de leadership al colegilor, prin contribuţia la infrastructura de expertiză, conectivitate şi încredere care face posibilă derularea afacerilor şi prin participarea la marile conversaţii din societate.

Deloitte înseamnă o cultură a unui leadership autentic, care se manifestă la toate nivelurile organizaţiei pentru că el nu derivă din deţinerea unei prerogative de management, ci din alegerea pe care o face fiecare coleg de a-şi pune amprenta asupra organizaţiei şi a avea un impact vizibil. Operăm în cultura clasică a profesiilor, cu preocuparea intensă de a nu greşi sau întârzia, cu respectul pe care cei care învaţă îl datorează celor care îndrumă, conştienţi de mize şi mândri de contribuţia noastră. În acelaşi timp, credem în autenticitate, în faptul că fiecare dintre noi, de la debutant la managing partner, suntem perfectibili, având şansa şi obligaţia să învăţăm din propriile greşeli. Indiferent de poziţiile în ierarhie, ne inspirăm unii pe alţii şi dezbatem idei în contradictoriu.  Ne punem în serviciul altora dincolo de avansarea carierei personale, de succesul imediat, de optimizarea rezultatelor financiare, în căutarea unui impact distinctiv, pe termen lung.

 

Aceasta este munca vieţii noastre, este ceea ce ne supravieţuieşte durabil.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO