Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a dat posibilitatea firmelor de brokeraj, prin Regulament numărul 1/2015 aprobat în februarie, să presteze şi alte activităţi decât cea de bază - intermedierea tranzacţiilor cu acţiuni.
Astfel, o firmă de brokeraj va putea să administreze o piaţă organizată aşa cum este bursa de mărfuri, să închirieze imobilele aflate în proprietate, să fie agent de asigurare, intermediar de credite şi de pensii private.
Anterior începerii prestării activităţii de administrare a unei pieţe organizate, firma de brokeraj va notifica Autoritatea de Supraveghere Financiară cu privire la intenţia sa, precizând data de începere a activităţii. Brokerul va transmite autorităţii avizul Colegiului de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a României cu privire la autorizarea sa de a presta activitatea de administrare a pieţelor organizate conform prevederilor Legii nr. 357/2005.
Regulamentul ASF ar putea ajuta brokerii să aibă surse suplimentare de venit în condiţiile în care scăderea rulajelor pe bursa de la Bucureşti a scos mai bine de 30 de firme de brokeraj din piaţă în ultimii opt ani. În prezent, au mai rămas 40 de firme active, însă primii trei jucători controlează aproape 60% din piaţă, iar restul de 37 de societăţi îşi împart rulaje în cote mici de piaţă.
În 2007 pe bursa de la Bucureşti se făceau tranzacţii zilnice de peste 20 mil. euro. Apoi lichiditatea zilnică s-a prăbuşit în 2009 şi în 2010 la 4-5 mil. euro, pentru ca în 2011 să îşi mai revină la 9 mil. euro, abia după listarea Fondului Proprietatea (FP). În prezent, rulajele sunt în medie de circa 7,5 mil. euro/zi.
Alături de scăderea volumelor tranzacţionate, o presiune suplimentară a venit din reducerea comisioanelor de tranzacţionare: dacă în 2007 un broker încasa circa 1% din valoarea tranzacţiei intermediate, în prezent comisionul s-a redus până la 0,5%, în unele cazuri chiar şi până la 0,2%-0,3%. Pentru ca un broker să ducă un trai decent el trebuie să aibă tranzacţii de cel puţin un milion de euro pe lună, adică să genereze venituri din tranzacţionare de circa 5.000 euro într-o lună, sumă pe care o împarte cu societatea pentru care lucrează.