ZF News

Banca Transilvania a reintrat la sfârşitul anului trecut în categoria băncilor cu capital majoritar străin

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Ciprian Botea

23.02.2015, 00:01 3076

Banca Transilvania, care ocupă din 2011 locul al treilea în sistemul bancar local în funcţie de activele administrate, a reintrat în trimestrul al patrulea din 2014 în categoria instituţiilor de credit cu acţionariat majoritar străin, după două trimestre în care capitalul românesc al băncii fusese preponderent.

Schimbarea de statut a Băncii Transilvania a fost consemnată în raportările trimestriale ale BNR privind indicatorii agregaţi ai sistemului bancar. Astfel, capitalul străin a ajuns la o 89,9% din sistemul bancar la finalul lunii decembrie faţă de 80,5% în septembrie. BT intrase pentru prima dată în categoria băncilor cu acţionariat majoritar străin în trimestrul al patrulea din 2012, unde a rămas până în trimestrul al doilea de anul trecut. Structura în funcţie de originea capitalului este însă foarte echilibrată.

Pe site-ul băncii capitalul local apare în acest moment cu o pondere de 51%, în timp ce pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, unde este listată banca, la categoria acţionari apar doar BERD (14,3%) şi alţi acţionari (85,7%). Banca Transilvania, cu active de 35 miliarde de lei, are o capitalizare de peste 5 miliarde de lei.

Banca derulează din decembrie anul trecut şi până în aprilie un program de răscumpărare a unui număr de 12 milioane de acţiuni, care vor fi utilizate pentru fidelizarea angajaţilor. Aceasta înseamnă sub 0,5% din totalul acţiunilor băncii. Odată cu trecerea Băncii Transilvania din nou în categoria instituţiilor de credit cu capital majoritar străin, pe piaţă a rămas o singură bancă de talie mare cu capital local – CEC Bank, deţinută integral de stat.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO