ZF Live

ZF Live. Lupta pentru mediu. Constantin Damov, preşedinte Green Group: În zona deşeurilor de ambalaje de plastic colectăm foarte puţin şi reciclăm foarte puţin. Reciclarea deşeurilor şi „înverzirea oraşelor“ este o problemă de viaţă şi de moarte pentru România

Autor: Alexandra Matei

13.03.2021, 10:35 639

Stadiul în care se află România în momentul de faţă, în ceea ce priveşte colectarea deşeurilor şi reciclarea lor, este sub aşteptările şi dorinţele existente la nivel naţional. Constantin Damov, preşedinte al Green Group, consideră că ţara este cu mult în urmă faţă de ce se întâmplă la nivel european, mai ales din perspectiva colectării şi reciclării deşeurilor de ambalaje de plastic.

Totodată, acesta susţine că toate sistemele de colectare îşi dovedesc ineficienţa la majoritatea deşeurilor, ceea ce face ca gradul de reciclare să rămână sub 10% în România. Acest lucru va putea fi schimbat odată cu im­plementarea sistemului garanţie-returnare, pe care el îl consideră mult mai eficient decât orice alt sistem de colectare separată.

„Din păcate, în zona deşeurilor de ambalaje de plastic suntem încă în urmă faţă de ce ne-am dori şi faţă de ce se întâmple la nivel european. Colectăm foarte puţin şi reciclăm foarte puţin. Urmărim sistemul de garanţie-returnare cu atenţie pentru că el va schimba dramatic piaţa din România. Va fi un instrument nou mult mai eficient decât orice sistem de colectare separată. Va costa ceva mai mult implementarea, dar efectele lui, în toate ţările în care a fost implementat, sunt spectaculoase, de peste 95% grad de colectare a ceea ce s-a pus pe piaţă. Este nevoie de o perioadă de timp de implementare a echipamentelor şi a logisticii, dar totul depinde de cât de repede apare această hotărâre de guvern, pentru că a doua zi, producătorii ar trebui să se mobilizeze şi să înceapă implementarea. Acest sistem este o răspundere extinsă a producătorilor, adică ei trebuie să răspundă pentru produs şi în momentul în care el a devenit deşeu“, a declarat Constantin Damov, preşedinte al Green Group, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO