ZF Live

ZF Live. Iulian Popescu, consilier de stat, cancelaria prim-ministrului: Avem în lucru un proiect prin care vom crea un dosar electronic al cetăţeanului, iar instituţiile statului îşi vor lua informaţii una de la alta dintr-un cloud guvernamental

ZF Live

Iulian Popescu, consilierul pe digitalizare al premierului Florin Cîţu, este unul dintre fondatorii companiei de soluţii IT Soft Tehnica, cu afaceri de 7,5 milioane de lei anul trecut.

Iulian Popescu, consilier de stat la cancelaria prim-ministrului în cadrul Guvernului României, spune că statul are o listă mare de proiecte care vor ajuta la digitalizarea ţării. Absolvent al Universităţii Politehnica, Popescu este fondator al companiei Soft Tehnica, care oferă soluţii IT pentru industria HoReCa, dar şi pentru administraţia publică sau în domeniul educaţiei. Popescu a fost CEO al Soft Tehnica până în februarie 2021, când a preluat rolul de consilier al premierului pe digitalizare şi este preşedinte executiv al Asociaţiei Excelsior, un ONG care are mai multe proiecte pentru elevi „pentru încurajarea şi susţinerea excelenţei”. În 2020, Soft Tehnica a înregistrat o cifră de afaceri de 7,5 milioane de lei (faţă de 5 milioane de lei în 2019), un profit net de 215.000 de lei (faţă de 505.000 lei în 2019) şi un număr mediu de 23 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

„Sunt multe instituţii care răspund de digitalizare în administraţia publică, iar rolul meu este de a avea un dialog instituţional şi de a debloca anumite proiecte atunci când ele rămân într-un anumit loc. (...) Avem în lucru un proiect prin care vom crea un dosar electronic al cetăţeanului, iar instituţiile statului îşi vor lua informaţii una de la alta dintr-un cloud guvernamental. Cetăţeanul nu va mai fi nevoit să culeagă documente de la diverse instituţii de stat”, a spus Iulian Popescu în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.