Strategia Intesa Bank România pe termen mediu vizează ieşirea treptată de pe segmentul de retail şi concentrarea pe zona de corporate şi IMM, în condiţiile în care banca nu poate creşte suficient organic pentru a avea un business profitabil pe retail.
„Vrem să ieşim de pe retail treptat. Este un proces. Vrem să ne concentrăm pe corporate şi pe IMM. Nu ieşim total, administrăm încă portofoliile şi vom menţine destule sucursale pentru a susţine segmentul de corporate şi IMM. Avem 47 de sucursale, am avut 80 la un moment dat. Grupul a avut planuri mari pe retail în România în 2008, apoi a venit criza“, a spus la ZF Live Florin Şandor, vicepreşedinte al Intesa Bank România.
În opinia lui, o bancă trebuie să dezvolte o reţea de minimum 300 de sucursale pentru a susţine afacerea pe zona de retail. „Am constatat că pe retail nu putem creşte suficient organic şi mulţi competitori, având în vedere problemele din segment, se orientează spre corporate. Vrem să stăm în piaţă cu cele mai bune produse pe care le putem oferi.“
Şandor estimează că în 2-3 ani segmentele de corporate şi de IMM vor aduce stabilitate şi vor repune brandul în piaţă. „Avem planuri pentru România, nu vrem să plecăm de aici.“