ZF Live

ZF Live. Dan Bădin, partener, Deloitte România: 136 de ţări, printre care şi România, au semnat acordul cu privire la stabilirea unui impozit minim pe profit de 15% pentru marile companii, însă prevederile nu sunt aplicabile ca atare. Este necesar ca toate aceste ţări semnatare să implementeze această legislaţie în legislaţia lor internă

ZF Live

♦ În ceea ce priveşte România, implementarea acestor prevederi se poate face fie în mod direct, în contextul în care România hotărăşte să le includă în legislaţie, fie prin intermediul Uniunii Europene, care a declarat că va elabora o directivă care să cuprindă aceste aranjamente în legislaţia europeană.

Acordul obţinut în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu privire la stabilirea unui impozit minim pe profit la nivel global de 15% pentru marile companii a fost semnat de 136 de ţări, printre care se numără şi România.

Dan Bădin, partener, Deloitte România susţine că toate aceste prevederi nu sunt însă aplicabile ca atare şi că este necesar ca ele să fie implementate în legislaţiile interne ale fiecărei ţări.

În ceea ce priveşte România, implementarea acestor prevederi se poate face fie în mod direct, în contextul în care România hotărăşte să le includă în legislaţie, fie prin intermediul Uniunii Europene, care a declarat că va elabora o directivă care să cuprindă aceste aranjamente în legislaţia europeană.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.