ZF Live

ZF Live. Andreea Caimac, manager marketing Syngenta România: Am creat un marketplace pentru producătorii de vin din România care au avut de suferit ca urmare a închiderii HoReCa

Autor: Robert Manea, Alexandra Matei

14.12.2020, 16:15 213

♦ Syngenta se află în top trei cei mai mari producători de seminţe certificate din România.

Syngenta Agro, filiala locală a producătorului mondial de seminţe şi articole pentru protecţia plantelor Syngenta AG, cu afaceri de 13,6 mld. dolari, a lansat platforma „Toţi pentru vin“, un marketplace pentru viticultorii români care au suferit scăderi drastice de vânzări din cauza pandemiei de Covid-19. Restricţiile impuse de autorităţi industriei HoReCa au afectat afacerile producătorilor de vin dat fiind că unii jucători din domeniu îşi vindeau produsele exclusiv sau în proporţie de peste 70% în restaurante şi baruri.

„Această iniţiativă vine în contextul întreruperii livrării către HoReCa. Am sesizat în primăvară din partea viticultorilor nevoia de a avea o piaţă de desfacere mai facilă pentru vinuri şi atunci a venit ideea creării unei platforme online de comerţ. Este un marketplace la care sunt invitate toate cramele din ţară să se înroleze şi să-şi înscrie sortimentele de vin“, a declarat Andreea Caimac, manager de marketing al Syngenta România, multinaţională cu prezenţă în 90 de ţări, în cadrul emisiunii online de business ZF Live.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO