ZF Live

VIDEO ZF Live. Simion Tihon, broker Prime Transaction: Băncile de la BVB s-ar putea să ia faţa celorlalţi emitenţi în S2. Companiile care au fost în atenţie în S1 pot ieşi din prim-plan

Autor: Ştefan Stan

13.07.2017, 00:05 876
Simion Tihon, broker la Prime Transaction, consideră că urmează o perioadă de aşezare a pieţei, de consolidare la actualele niveluri, iar în al doilea semestru este posibil să iasă din prim-planul investitorilor companiile care au fost în atenţie în prima parte a anului.

„S-ar putea ca în a doua parte a anului să conteze mai mult rezultatele financiare, iar băncile să atragă atenţia mai mult decât celelalte companii“, a spus el ieri la emisiunea de business ZF Live.

Banca Transilvania, cel mai tranzacţionat emitent de la bursa românească, are data ex-dividend (care nu mai dă dreptul la încasarea dividendelor) pe 3 august, iar Tihon spun că piaţa ar putea să se mişte în jurul acţiunilor TLV, dat fiind faptul că acestea ar putea să se corecteze cu valoarea dividendelor distribuite. Dar cum va fi Digi în al doilea semestru, cea mai mare companie privată listată la bursa românească?  „Sfârşitul de an pentru Digi va fi peste preţul de listare. Nu cred că se poate departaja foarte tare Digi de cum va merge piaţa în ansamblu“. Digi Communications a intrat la tranzacţionare pe 16 mai la preţul de 40 de lei pe acţiune, iar ieri se tranzacţiona la 39,7 lei. Tihon spune că există posibilitatea ca Bursa de Valori de la Bucureşti să promoveze de la piaţă de frontieră la una emergentă, decizie aşteptată în toamna acestui an, dar că în prezent sunt şanse mici pentru acest lucru având în vedere că Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie din România în 2016, încă este în afara ringului de tranzacţionare deşi se vorbeşte de listare de mai mulţi ani.

„Posibilitatea există de a intra în indicele pieţelor emergente, dar sunt şanse mici în acest moment. Avem nevoie şi de Hidroelectrica în piaţă. Cred că vom rămâne pe watchlist“, a spus brokerul în cadrul emisiunii de busines ZF Live.

Listarea Hidroelectrica ar trebui să aibă loc într-un moment pozitiv pe piaţă, cum a fost cel de pe finalul lunii mai, când bursa românească era cea mai performantă din Europa, adaugă brokerul. „Ar fi bine să fie şi un context favorabil de piaţă la listare. Este greu să se întâmple asta, pentru că o listare se pregăteşte cu destul de mult timp înainte“, adaugă Simion Tihon.

Indicele de referinţă BET, care urmăreşte cele mai lichide 13 acţiuni listate la bursa românească, ar putea închide anul la 9.000 de puncte, faţă de circa 8.100 de puncte cât are în prezent, ceea ce înseamnă un avans de 11%, adaugă el.

Piaţa de capital din România a depăşit aşteptările în primul semestru, cu un randament de 16,8% în primele şase luni, o lichiditate crescută pe acţiuni şi un interes mai mare la nivel general pentru piaţa bursieră, mai spune Tihon.

„În primul semestru, cel mai important eveniment a fost listarea Digi, care este cap de afiş pentru primele şase luni ale acestui an. Dacă facem o retrospectivă, avem 16% creştere pentru indicele BET Total Return, care include şi dividendele, o creştere foarte bună pe primele şase luni. Avansul a fost susţinut de dividendele mari acordate de companiile din indicele BET, de premisa unor dividende suplimentare, care nu au mai apărut, dar a căror perspectivă a impulsionat pe moment cumpărarea. Avem dividende suplimentare doar la Romgaz şi la Conpet“, a spus Tihon.

Brokerul susţine că, pe lângă noile listări, şi creşterea economică a ajutat la avansul pieţei de capital.

“Instabilitatea politică şi măsurile anunţate au dat peste cap bursa. Ultima săptămână din iunie am avut scăderi la toate companiile. Au apărut şi revenirile în prima săptămână din iulie, dar închidem jumătatea de an cu o săptămână mai puţin fericită. Dacă am avea acelaşi randament şi în semestrul doi, am avea un an de excepţie pe piaţa locală“.

Brokerul spune că sunt investitori noi pe piaţa de capital din România, iar listarea Digi şi Medlife au atras categoric retail pe piaţă. Este nevoie de mai multe listări pentru mai mulţi investitori, dar şi de un context favorabil pe piaţă. Cred că mai mulţi investitori au venit în urma creşterilor din primul semestru.

Ce a mai declarat la ZF Live:

Ce componenţă avea indicele BET în 2007 şi ce componenţă are acum? În 2007 în BET nu aveam Romgaz, Electrica, FP, nu aveam Nuclearelectrica, Digi. Este greu să facem o comparaţie. Mai aproape de adevăr putem face o comparaţie la Bet-FI, unde singura intrare importantă a fost Fondul Proprietatea. Acţiunile FP au reuşit să mai mişte indicele BET-FI.

Activitatea de creditare a crescut, rezultatele sunt bune şi sunt în trend ascendent. Când cumpărăm o acţiune, ne gândim la ce urmează să raporteze.

După listare, vine o perioadă în care unii îşi păstrează deţinerile pe termen lung, şi cei care încearcă să speculeze. Digi a avut parte de multe articole negative după listare. Mă aştept ca după ce Digi a intrat în indicele BET, să aibă un cuvânt greu de spus. Cred că se vor aşeza lucrurile şi vor conta şi următoarele rezultate financiare.

La nivelul a cinci ani, dacă cineva economiseşte 10% din venituri, ar fi o idee bună de ecnomisire să cumpere acţiuni. Să îşi facă un coş de 2-3-4 acţiuni, în funcţie de suma pe care o are, şi respectând criteriul de diversificare, să analizeze periodic la câteva luni ce se întâmplă cu companiile, şi dacăsă continue sau nu cu acele companii. Astfel va beneficia şi de preţuri mai mici atunci când sunt corecţii pe piaţă. Contează mult ca investitorii să îşi facă un profil de risc împreună cu brokerii şi apoi să aibă iniţiative. Recomand să cumpere acţiuni din BET dacă sunt investitori fără experienţă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO