ZF Live

Care sunt planurile Glovo pentru 2021? Victor Răcariu, general manager Glovo CEE; „La finalul anului vrem să fim prezenţi în 65 de oraşe. Vrem să fim prezenţi în orice oraş care are în jur de 30.000 de locuitori”. Cât câştigă un curier care livrează mâncare

Autor: Alexandra Cepăreanu

09.01.2021, 16:00 7277

În funcţie de câte ore lucrează curierul, acesta poate câştiga în Bucurşeti, în jur de 24 – 25 de lei pe oră. Sunt curieri care muncesc opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, şi sunt oameni care ies doar în weekend, doar pe seară, a spus la ZF Live Victor Răcariu, general manager Glovo CEE.

Glovo, platforma spaniolă de tip marketplace care oferă prin intermediul unei aplicaţii mobile servicii de livrare rapidă pentru aproape orice - atât pentru bunuri din magazine sau mâncare din restaurante cât şi pentru diferite produse sau documente între diferite persoane – este folosită de aproximativ 4% din populaţia României, care în 2019 era de 19,3 milioane de persoane, piaţa locală, Spania şi Italia fiind printre cele mai importante şi mai mari din portofoliul companiei, a spus Victor Răcariu, general manager Glovo CEE, în cadrul emisiunii de business ZF Live.

„În Spania, Italia şi România, care sunt cele mai mari ţări europene pentru Glovo, serviciile ajung la maxim 4% din populaţie. Avem ţări din Europa, precum Olanda, unde penetrarea este de 20%, în Marea Britanie este de 17%-18%. Şi aceste pieţe sunt la început. Cel mai bine stă China, unde liderul de piaţă de acolo are în fiecare an un sfert din populaţie, adică 25% din populaţia Chinei plasează comenzi în aplicaţia lor“, a spus Victor Răcariu.

De asemenea, circa 80% din comenzile înregistrate pe platforma Glovo sunt pe segmentul de food, iar săptămânal sunt activi circa 5.000 de curieri.

În prezent, serviciile Glovo sunt active în 34 de oraşe din ţară, după ce pe parcursul anului în curs, pe fondul cererii crescute pentru servicii de livrare, compania şi-a extins activitatea în 24 de oraşe noi din România.

„La finalul anului viitor vrem să fim prezenţi în 65 de oraşe. Vrem să fim prezenţi în orice oraş care are în jur de 30.000 de locuitori. Mai avem de muncă  mulţi ani pentru a ajunge la 25% din populaţia României“, a mai spus directorul general al Glovo.

Platforma înregistrează în prezent aproximativ 3.000 de parteneri, atât restaurante cât şi supermaketuri sau alte magazine de dimensiuni mai mici, iar obiectivul reprezentanţilor este să ajungă la un număr de 7.000 – 8.000 de astfel de parteneri pe piaţa locală.

„În toate oraşele pe care le vizăm, piaţa de HoReCa, care ne interesează, are în jur de 20.000 de locaţii, dar nu vom putea să le aducem pe toate pe platformă. Speră să putem lista undeva la 40%.“

În ceea ce priveşte valoarea bonului mediu la nivel naţional, se observă o diferenţă în valoarea înregistrată la comenzile din Bucureşti faţă de restul oraşelor. Astfel, în Capitală bonul mediu ajunge la circa 65 de lei, în timp ce în restul oraşelor valoarea bonului atinge suma de 56 de lei. Spre comparaţie, în Madrid, valoarea bonului mediu este în jurul sumei de 110 lei ( circa 20 de euro).

„Pe partea de supermarket bonul mediu este dublu faţă de zona de restaurante. Din ce în ce mai mulţi oameni încearcă să scape de căratul apei şi altor lucruri mai voluminoase. Aceasta cred că este categoria câştigătoare a anului 2020, a crescut de 10 ori de la începutul anului.“

Victor Răcariu a adăugat că unul din planurile pe termen scurt ale companiei este să listeze pe platformă pieţe.

„Vrem să listăm pieţele clasice, pentru că reprezintă o categorie interesantă pntru mulţi oameni. Acum singurul mod prin care poţi cumpăra legume este din supermarket, dar poate consumatorii vor să meargă spre producători locali.“

Anul acesta, pe fondul restricţiilor dure impuse de pandemia de Covid-19 care au împins companiile şi consumatorii deopotrivă spre comenzile online, platforma spaniolă Glovo a înregistrat o explozie a afacerilor de 5 ori faţă de 2019, până la o valoare tranzacţionată în platformă estimată la 150 mil. euro pentru întreg anul curent.

„În ceea ce priveşte valoarea tranzacţionată, estimăm că închidem anul 2021 cu aproximativ 230 mil. euro. Probabil că anul viitor, în luna decembrie, vor fi pe stradă în jur de 8.500 – 9.000 de livratori activi săptămânal.“

 

Ce a mai spus Victor Răcariu, general manager Glovo CEE

În funcţie de câte ore lucrează curierul, acesta poate câştiga în Bucurşeti, în jur de 24 – 25 de lei pe oră. Sunt curieri care muncesc opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, şi sunt oameni care ies doar în weekend, doar pe seară.

În această perioadă impactată de pandemie s-au pierdut multe job-uri, iar oamenii au căutat alternative.

Adopţia oamenilor pentru astfel de aplicaţii este foarte mare şi vedem un apetit crescut din partea lor.

România este o ţară unde se lasă mult tips (bacşiş) livratorilor. Spre exemplu, Spania, care este cea mai mare ţară pentru Glovo, cu volume duble faţă de România, are o valoare a tips-ului similară cu cea din România.

Din punct de vedere al preferinţelor consumatorilor, o preferinţă comună a consumatorilor sunt burgerii, care sunt comandaţi în toate ţările. Vindem cam aceleaşi tipuri de produse în ţările în care suntem prezenţi, diferenţele sunt mici.

Nu cred că o să mai avem creşteri la fel de accelerate cum au fost anul acesta. Cred că 2021 o să fie un an mai stabil comparativ cu anul acesta, din punctyul nostru de vdere. Şi pentru populaţie, cred că vor încerca să revină din ce înc e mai mult la vechile obiceiuri.

Partea bună pentru e-commerce este că în această perioadă foarte multă lume a încercat serviciile online şi probabil că vor rămâne în această zonă online.

Orice restaurant care livrează singur, o să vadă că sunt costuri ridicate. Noi investim doar în partea de marketing câteva sunte de mii de euro pe lună. Şi bonul mediu este mic, noi luăm un procent dintr-un bon foarte mic şi avem nevoie de multe comenzi pentru a acopri costurile. Şi nu este ca şi cum suntem profitabili. Suntem aproape pe zero, dar nu ne scăldăm în milioane de euro din aceste comisioane.

Glovo a investit în jur de 10 mil euro până în prezent în România.

În general când plouă scade flota şi crşte numărul de comenzi de pe platformă. În general, cele mai multe comenzi sunt înregistrate în zilele de vineri.

În vestul Europei duminică seara este înregistrată cea mai mare cerere şi cred că oamnii acolo sunt mai obişnuiţi să comande acasă, la noi se comandă la birou.

Glovo concurează pe piaţa locală cu Food Panda, Take away, Tazz by eMag, Bringo, Bolt Food.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
AFACERI DE LA ZERO