ZF Live

Decanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE Bucureşti: În toamnă inaugurăm primul atelier digital Google din România

Autor: Cristina Bellu

24.07.2017, 16:01 916

Aproximativ 9.155 de abosolvenţi de bacalaureat s-au înscris anul acesta la examenul de admitere din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE), cu peste 600 mai mulţi faţă de anul trecut, pentru a obţine unul dintre cele 5.503 locuri scoase la bătaie de instituţie.

“Aproape 10% dintre absolvenţii de anul acesta au venit către ASE, un procent foarte bun faţă de anul trecut când am avut mai puţini înscrişi.”, a spus Gheorghe Hurduzeu, decan la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale (REI) din cadrul ASE Bucureşti, instituţie care anul acesta a scos la concurs 420 de locuri, dintre care aproximativ 100 fac parte din modulul cu predare în limba engleză, unde concurenţa a fost de 4,3 candidaţi pe loc.

Cibernetica Economică a reprezentant specializarea preferată de cei mai mulţi dintre absolvenţii de bacalaureat, cu o concurenţă de 7,29 de candidaţi pe un loc la buget.

Potrivit lui Gheorghe Hurduzeu, un program important din cadrul universităţii care va fi inaugurat odată cu începerea cursurilor din toamnă, se referă la primul atelier digital Google din România.

“Din toamnă vom începe un ciclu de programe de pregătire despre tot ce înseamnă economie digitalizată. Profesorii care vor susţine cursurile sunt trimişi de Google. Parteneriatul a fost pregătit timp de şase luni, l-am inaugurat acum trei săptămâni şi din toamnă începem cursurile.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO