ZF Live

Daniel Marin, consultant IT: OpenStack ajută companiile să virtualizeze mediul hardware şi să optimizeze resursele hardware şi folosirea angajaţilor

17.08.2015, 16:02 913

Una dintre tendinţele în IT la nivel mondial este tranziţia companiilor către infrastructura OpenStack, care virtualizează structura hardware şi optimizează atât resursele fizice, cât şi angajaţii, care pot fi mutaţi în zonele unde este cu adevărat nevoie, a declarat la ZF Live Daniel Marin, consultant OpenStack.

”Din toată infrastructura pe care o are o companie se foloseşte numai 30% în realitate. În urma virtualizării utilizarea serverlor a crescut de la 30% la 60-70%. În infrastructura IT în afară de servere este şi partea de reţelistică, partea de file sharing, de networking. OpenStack este un mod de a face restructurări în domeniul IT. Eu o văd ca o degrevare de sarcini a oamenilor care lucrează în zona administratorilor de sistem. În ultimii ani datorită crizei economice banii au fost puţini, aşa că investiţiile în hard, care erau substanţiale, au scăzut. Şi firmele au vrut să folosească mai intens ceea ce aveau deja pe partea de hard”, a spus Daniel Marin. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

ZF Live
Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO