ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up update. Plant an App, start-up-ul care vrea să transforme corporatiştii în programatori: Suntem într-o fază de creştere accelerată, pentru că platforma noastră asigură livrarea în zile sau săptămâni, nu în luni sau ani de zile

20 apr 2021 Autor: Adrian Seceleanu

Cererea de livrare rapidă a soluţiilor software combinată cu criza de progra­matori şi impactul la nivel global al pandemiei au dus la o creştere accelerată pentru tehnologiile low-code, care promit să transforme aproape orice lucrător dintr-un birou într-un programator capabil să scrie aplicaţii - spun repre­zentanţii companiei locale Plant an App, specializată în această tehnologie şi care se bucură de asemenea de această evoluţie.

„Tehnologia lowcode poate asigura un flux de livrare de câteva zile până la câteva săptămâni faţă de abordările clasice, care necesită luni sau chiar ani“, a punctat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Bogdan Liţescu, CEO al Plant an App.

În acest context start-up-ul a reuşit să ajungă rapid la venituri semnificative şi să şi atragă bani de la investitori. „Ne-am lansat în ianuarie 2020. Astfel, am crescut de la aproape zero la jumătate de milion de dolari venituri. Circa 75% din clienţi sunt în SUA, tocmai de aceea am început să angajăm oameni în SUA: avem, în prezent, 4 angajaţi în SUA, full time, şi 19 în România. Pe măsură ce primim tot mai multe cereri de colaborare, vom continua să facem angajări pentru a putea ţine pasul cu acestea. În România vrem să angajăm şi mai mulţi developeri talentaţi. În SUA vizăm să recrutăm oameni pentru relaţia cu clientul final, pe zona de customer support, customer success management. În 2021, am avut un succes deosebit cu campania de strângere de fonduri: aproape 1 milion euro prin platforma românească Seedblink şi platforma Republic.co din SUA. Aceşti bani sunt destinaţi extinderii operaţiunilor. Apreciem pe deplin comunitatea de investitori din România. Datorită acesteia am reuşit să strângem 720.000 euro în doar trei ore. A fost o recunoaştere frumoasă pentru tot efortul din ultimii doi ani”, a adăugat Liţescu. Pentru 2021 planul de creştere este unul ambiţios: “Scopul nostru principal pentru acest an e să creăm module de vânzări şi marketing, care pot fi uşor replicate. Avem clienţi din toate industriile, de toate dimensiunile. Astfel, pentru noi e vorba de a le oferi cele mai bune soluţii pentru nevoile lor. Ca venituri, ţinta noastră pentru 2021 e să ajungem la 2 milioane dolari”.

Platformele de tip low-code au şi avantajul de a fi permanent “la zi” din punct de vedere tehnologic, a adăugat Reza Garrow, head of product development, Plant an App, invitat şi el în cadrul emisiunii. “Când este vorba de software-ul tradiţional, tehnologia pe care este construit îl va face să fie depăşit în câţiva ani, pentru că e greu să ţii pasul cu actualizarea acestuia. Apoi trebuie reconstruit de la zero. Avantajul low code, mai ales pentru Plant an App, este că platforma evoluează lunar. Pe măsură ce aceste tehnologii evoluează, deja ţinem pasul cu acesta, în fiecare etapă. Astfel, chiar şi după doi - trei ani de când ţi-ai lansat sistemul, el încă e la zi, actualizat cu toată infrastructura modernă”.

 

 

Ce au mai declarat invitaţii în cadrul emisiunii:

 

Bogdan Liţescu, CEO al Plant an App

Încă de la început am observat că e o risipă în industria dezvoltării de software. De exemplu, 80% din codul unei aplicaţii software a fost scris de nenumărate ori înainte. Scopul low code e să înlocuiască acel nivel comun din toate aplicaţiile. De anul trecut până în prezent am mers cu valul acesta al transformării digitale rapide. Am crescut foarte mult. Avem circa 50 de clienţi şi unii sunt foarte mari. Şi ce fac cu platforma noastră e incredibil. Oamenii vor scrie poveşti despre noi. Guvernul Bermuda, de exemplu, vrea să folosească platforma ca să-şi rescrie întregul sistem digital şi să-l actualizeze pe cel existent  la nivelul întregii ţări. Digitalizarea unei întregi ţări nu a mai fost făcută niciodată cu tehnologia low code.

US Navy foloseşte Plant an App ca să construiască o soluţie de training. Avem clienţi din SUA, din Europa, din Australia. Iar sectorul educaţiei e unul cu mare potenţial. O universitate din Glasgow şi-au automatizat sistemul de absolvire. În România, de exemplu, durează cam un an să-ţi obţii diploma. Cei din Glasgow au automatizat totul şi acum durează maximum două săptămâni.

Două - trei săptămâni sunt necesare pentru cineva care nu are pregătire extensivă în domeniul programării. Ca o comparaţie, când te angajezi pentru prima dată ca junior developer, ai posibilitatea de a livra proiecte complexe abia după jumătate de an sau chiar un an. Ce vedem însă în low code e că aceşti juniori sunt capabili să livreze proiecte valoroase după doar câteva săptămâni. Şi este motivant şi pentru ei. Noua generaţie e compatibilă cu felul în care low code susţine dezvoltarea în IT.

Din perspectiva clientului este mai bine, pentru că foloseşti cod mai sigur, maturizat, mai rapid. Apoi, în doar câteva zile poţi lansa un nou sistem. Totodată, e mai ieftin, pentru că ai nevoie de mai puţine cunoştinţe avansate şi oamenii pe care îi ai în echipă pot dezvolta soluţii mai rapid, implicit scade şi costul de dezvoltare. Se credea că aşa ceva nu poate exista - să lansezi mai ieftin, mai bun, mai rapid -, low code-ul şi Plant an App fac din asta o realitate.

 

Reza Garrow, head of product development, Plant an App

Din punctul meu de vedere, low code se maturizează şi creşte. Când am avut contact cu această tehnologie nici nu avea un nume. Cea mai mare schimbare pe care am observat-o e că oamenii încep să descopere potenţialul tehnologiei. Vedem marele factor diferenţiator. Pe măsură ce e folosită în dezvoltarea proiectelor complexe, atribuită de regulă abordărilor clasice, îi vedem cu adevărat potenţialul. Acum întrebarea nu e „Pot dezvolta software cu o astfel de unealtă?”, ci „Pot dezvolta software complex cu o astfel de unealtă?” şi răspunsul este că da.

Dacă cineva învaţă un limbaj de programare local pe computerul lui poate crea tot local o aplicaţie. Dar când este vorba de a se implica într-un proiect care să fie lansat către utilizatori e un proces mai complicat de atât. Ai nevoie de o infrastructură complexă. Prin low code ai o platformă în care lucrezi, securizată, cu toate componentele necesare. Astfel, chiar dacă înveţi în regim propriu un limbaj de programare, tot trebuie să te familiarizezi cu toate celelalte concepte. Avantajul e că în platforma Plant an App deja interacţionezi cu ele şi le ai disponibile. Înveţi cum să creezi o aplicaţie, iar toate celelalte elemente sunt disponibile când ai nevoie. Pe scurt: ca inginer low code înveţi cum să creezi o aplicaţie. Ca programator înveţi cum să codezi, dar tot vei avea nevoie de toate celelalte cunoştinţe ca să obţii acelaşi produs final.

La finalul zilei, sistemul generează cod. Dar ce e diferit e felul în care l-ai implementat. Oamenii nu-şi dau seama că poţi avea oameni care să aibă cunoştinţe de nivel diferit, care pot lucra în acelaşi timp, pe acelaşi proiect. Cu software-ul tradiţional fiecare developer lucrează separat, apoi testează dacă funcţionează codul. În low code toată lumea lucrează în timp real, cu feedback instant, şi acesta e avantajul cu impact major.

Am făcut acest sistem foarte accesibil. Şi creştem comunitatea, unde oamenii pot împărtăşi ceea ce creează. Astfel, îi ajutăm să comunice între ei şi să găsească soluţii la nevoile lor. Pot împărtăşi componente din aplicaţiile lor şi să discute cu ceilalţi membri ca să identifice dificultăţile şi rezolvările.

Reza Garrow, head of product development, Plant an App: În low code toată lumea lucrează în timp real, cu feedback instant, şi acesta e avantajul cu impact major

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR