ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Iulia Caizer, cofondator & COO. Quicklegal, un marketplace pentru servicii juridice, a demarat discuţiile pentru o primă rundă de finanţare şi a primit deja câteva propuneri

2 nov 2022

♦„Cel mai mare impuls şi o avansare mai accelerată a proiectului nostru au fost obţinute datorită acceleratorului InnovX-BCR, la care am participat anul acesta“

Quicklegal, un marketplace pentru servicii juridice care îşi propune să pună în legătură avocaţii cu potenţialii clienţi folosindu-se de tehnologie, se află în discuţii pentru a atrage prima rundă de finanţare.

„Acum suntem în primele discu­ţii de atragere a investitorilor, acum este deschisă prima noastră rundă de finanţare. Am luat legătura cu mai mulţi investitori, suntem în discuţii cu ei, încă nu am încheiat nimic concret, dar avem deja câteva propuneri, ceea ce din nou ne încurajează că facem ce trebuie, că suntem pe drumul cel bun. În acelaşi timp suntem în faza finală cu obţinerea a două granturi europene, sperăm că şansele sunt destul de mari să le primim, ceea ce ne va da cumva un boost al proiectului, să-l putem lansa aşa cum ne dorim începând cu anul 2023“, a declarat în cadrul emi­siunii ZF IT Generation Iulia Caizer, cofondator & COO, Quicklegal.

„Atât grantul, cât şi runda de inves­tiţii este deschisă pentru suma de 250.000 de euro. Noi am făcut un plan de business în jurul acestei sume prin care am ajunge în primul an la 2.000 de clienţi plătitori, pentru ca ul­terior să creştem pe o perioadă de

5 ani, când am vrea să atingem un total de 3 milioane de euro din piaţa servi­ciilor juridice. Cam acesta este planul cu această investiţie iniţială. Bineînţe­les, după investiţia iniţială ar trebui să urmeze alte runde pentru a susţine planul pe care l-am stabilit în mo­men­tul de faţă. Cam asta ar fi în mo­mentul de faţă. Cam asta ar fi su­ma la care ne-am gândit bine şi vrem să investim în principal în partea de dezvoltare a produsului, iar ulterior în partea de promovare şi creştere a vizibilităţii pe piaţă“, a adăugat ea.

Ce a mai declarat Iulia Caizer în cadrul emisiunii

„Quick Legal este un marketplace online prin care noi vrem să unim practic oferta şi cererea de pe piaţa serviciilor juridice şi să le aducem pe toate online, într-un cadru foarte uşor de folosit, interactiv şi intuitiv pentru orice persoană sau orice companie care are nevoie de asistenţă juridică.“

Credem că piaţa în momentul de faţă, piaţa serviciilor juridice este destul rămasă în urmă la nivel de încorporare a unor tehnologii de ultimă generaţie, care ar putea, bineînţeles, facilita foarte mult accesul la servicii juridice, transparenţa acestora şi a face mult mai uşoară interacţiunea până la urmă între piaţa care necesită astfel de servicii şi cealaltă parte al profesioniştilor din domeniu care ar putea livra astfel de servicii.

► Din păcate, piaţa serviciilor juridice din România nu este exemplul cel mai bun - avem mult de lucru, dacă pot să spun aşa, deoarece serviciile juridice momentan sunt greu de accesat. Legislaţia profesiei, în primul rând, limitează formele de marketare ale profesioniştilor din domeniu, şi nu e doar aceasta. Piaţa e cumva încă la timpul trecut, când tehnologia nu era prezentă şi nu putea să fie cumva gândită ca fiind parte din acest proces al serviciilor juridice şi oferirea acestora. Şi atunci în momentul de faţă acestea cum sunt accesate? Prima prima opţiune este cunosc un prieten care poate cunoaşte un avocat sau un alt prieten care cunoaşte un avocat şi uite aşa ajung la un avocat complet întâmplător fără să cunoască nimic despre acel avocat. Cam ăsta este primul mediu de a ajunge în legătură cu un avocat. Bineînţeles, alte persoane sau companii mai mici sau mijlocii ce mai fac? Mai caută informaţii pe internet, ca noi toţi de altfel. Iar pe internet din nou foarte multe surse de informaţie, fără un filtru în spate ca să vezi dacă totuşi informaţia primită este informaţia căutată sau potrivită pentru tine şi din nou eşti prins cumva în această lume a ofertelor, dar fără să ai informaţia concretă despre care ofertă este cea potrivită pentru tine. Şi atunci venim noi cu această platformă prin care vrem să schimbăm în primul rând modul de a ajunge şi de a accesa astfel de servicii juridice, prin crearea în primul rând a unei transparenţe şi în al doilea rând prin oferirea informaţiei necesare pentru a şti dacă serviciul respectiv sau profesionistul respectiv este cel potrivit pentru tine.

►Cum facem asta? Platforma în momentul de faţă oferă un algoritm de match-making în spate, prin care noi în funcţie de informaţiile sau întrebările pe care un utilizator le are, noi îl punem în contact direct cu cei mai potriviţi 3 avocaţi pentru problema sa. În funcţie de informaţii, în funcţie de profilul avocatului, noi îi potrivim direct cu cei mai potriviţi. Aceşti 3 avocaţi dau un răspuns succint întrebării primite şi în acelaşi timp au o opţiune de de întâlnire, adică un interval de timp când aceştia 2 se pot conecta şi pot purta un dialog în mod gratuit pentru a se cunoaşte, pentru a face schimb de informaţii şi pentru a vedea dacă totuşi cei 2 sunt potriviţi pentru a merge mai departe în acest demers, iar ulterior, bineînţeles, dacă părţile agreează, se încheie un contract juridic în acest sens şi se continuă colaborarea.

►Cel mai mare impuls şi o avansare mai accelerată a proiectului nostru au fost obţinute datorită acceleratorului InnovX-BCR, la care am participat anul acesta. Pot spune, pentru că am fost deja undeva la 4-5 incubatoare, acceleratoare, hackatoane - din fiecare am învăţat câte ceva, dar pot spune că acceleratorul InnovX-BCR a fost unul dintre cele mai aplicate, adică timp de 3 luni efectiv am luat-o pas cu pas să ne redefinim şi să înţelegem de ce ne redefinim piaţa ţintă, cum o accesăm şi în acelaşi timp, către ce fonduri putem să ne îndreptăm pentru a obţine susţinerea financiară în dezvoltarea ideii şi până la urmă implementarea acesteia. Am lucrat efectiv pe un formular de aplicaţie pentru un grant european, adică foarte aplicat. Am ajuns cu un business plan de 50 de pagini, de la cel de 2 pagini pe care îl aveam noi iniţial. Şi când ne-am uitat în spate, ne-am dat seama că ăsta e normalul. Atât de bine informaţi ar trebui să fim în momentul în care vrem să ne lansăm pe piaţă, ceea ce am şi făcut în acest an.

► În momentul de faţă ne axăm să atragem şi să oferim pachete personalizate IMM-urilor din România, în principal cele care fie au un departament juridic - dar ar vrea să externalizeze o parte din serviciile acestora unor avocaţi sau platformei care va avea anumite funcţionalităţi pentru a-i ajuta, fie celor care nu au un departament juridic şi de obicei se duc la contabil sau întreabă pe Google şi speră că primesc un răspuns cât de cât corect pentru a lua o decizie care i-ar putea afecta, din păcate, în mod negativ ulterior. Vrem să atragem IMM-urile pe această platformă pentru a îi ajuta în rezolvarea problemelor sau chestiunilor legale cu care se confruntă zi de zi ca orice companie, pentru a le gestiona în mod corect, în mod legal, pentru ca pe viitor să nu întâmpine probleme în acest sens.

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR