ZF IT Generation

ZF IT Generation. Start-up Pitch. Ce i-a inspirat pe trei puşti de liceu să dezvolte o platformă care simplifică procesul de aplicare la universităţi din străinatate

02.06.2021, 08:00

Deşi nu ştiu cine este UiPath sau Daniel Dines, care a creat cel mai valoros start-up de tehnologie care a pornit din România şi s-a listat pe Bursa de la New York, cei trei mici antreprenori au auzit de românul Sebastian Dobrincu, care a dezvoltat compania Storyheap în America, şi care este mai apropiat ca vârstă de cei trei elevi de clasa a 10-a.

Trei elevi de liceu, Cristian Dinuţă, Alexia Dumitrescu şi Mihnea Pasere, au început în februarie 2021 să dezvolte o platformă care simplifică procesul de aplicare la universităţi  din străinătate, după ce profesorul de educaţie antreprenorială i-a îndrumat spre incubatorul de afaceri Junior Achievement România.

„Ne-am înscris în cadrul incubatorului de business în luna februarie, dar aveam o altă idee de business. În cadrul Junior Achievement România a luat naştere platforma Let’s Uni!, care simplifică procesul de aplicare la universităţi din străinatate”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, rubrica Start-up Pitch, Cristian Dinuţă, care este şi liderul start-up-ului pe care l-a creat alături de colegii lui de clasă.

Întrebaţi ce cred ei despre UiPath sau Daniel Dines, care a creat cel mai valoros start-up de tehnologie care a pornit din România şi s-a listat pe bursa de la New York, cei trei elevi au spus că nu au auzit de start-up-ul de RPA al lui Dines, însă l-au dat ca exemplu pe mult mai tânărul antreprenor român Sebastian Dobrincu, care a dezvoltat compania Storyheap în America, şi care este mai apropiat ca vârstă de cei trei elevi de clasa a 10-a.

„Personal mă gândesc la Sebastian Dobrincu care este un tânăr de 22 – 23 de ani care a dezvoltat o aplicaţie care sincronizează platformele de social media şi a obţinut renume în SUA. Mă inspiră orice persoană care are iniţiativă, iese din zona de confort şi care doreşte să dezvolte ceva care are şi impact în societate”, a adăugat Cristian Dinuţă.Platforma se adresează elevilor de liceu care au în plan să meargă la studii în străinătate. Astfel, prin intermediul platformei Let’s Uni! elevii pot obţine informaţii despe facultăţile la care ar dori să aplice şi pot intra în contact cu studenţi sau reprezentanţi din cadrul acelor universităţi.

„Pe baza calculelor noastre, într-un ciclu liceal sunt aproximativ 200.000 de elevi. Dintre aceştia noi ne adresăm celor care au potenţial de a lua peste nota 8 la examentul de bacalaureat şi care au planuri de a studia în cadrul universităţilor de top din străinătate”, a spus Alexia Dumitrescu, care deţine funcţia de director de marketing şi comunicare în cadrul Let’s Uni!.

Let’s Uni! este deja dezvoltată şi urmează să fie lansată în curând, au mai spus cei trei mici antreprenori. În primă fază, platforma va fi disponibilă doar pentru elevi români care vor să plece în afară să îşi continue studiile, însă, planurile fondatorilor vizează şi dezvoltarea activităţii şi a fi funcţională şi pentru studenţi străini care vor la rândul lor să studieze la facultăţi din alte ţări.

„Avem planuri de a ne extinde în alte 10 ţări, printre cele vizate se numără Statele Unite ale Americii, Canada, Elveţia dar şi alte ţări europene. Dar luăm în considerare şi extinderea pe piaţa asiatică pentru că şi acolo există un număr mare de universităţi bune şi eu cunosc persoane care ar dori să studieze în Asia”, a spus Mihnea Pasere, care deţine funcţia de development director.

Cei trei elevi au planuri de a studia peste graniţele României odată ce termină cele 12 clase, acesta fiind unul dintre factori care au stat la baza dezvoltării patformei Let’s Uni!.

„Pe noi ne-a împins nevoia pentru că şi noi vrem să studiem în străinătate. Eu îmi doresc să studiez în Statele Unite ale Americii şi mă gândesc să mă duc în zona de economie sau management sau chiar în zona de informatică şi computer science”, a mai spus Cristian Dinuţă.

Alexia Dumitrescu are în plan să studieze business management şi marketing la o facultate din străinătate, iar Mihnea Pasere vrea să îşi continue studiile în Anglia, în zona de computer science.

În ceea ce priveşte partea de monetizare, platforma are în vizor trei planuri financiare: unul free, în care utilizatorii pot accesa o parte din informaţiile sintetizate în platformă, planul standard, VIP şi sesiuni individuale.

„Avem partea free, planul standard şi cel VIP care oferă utilizatorilor servicii extra. Mai avem şi posibilitatea ca utilizatorii să cumpere sesiuni de consultanţă cu studenţi, individuale sau de grup, cu scopul de a le oferi mai multe informaţii”, a adăugat Mihnea Pasere.

 

O campanie Ziarul Financiar Seedblink Cognizant Softvision și Banca Transilvania
Innovation Partner:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.