♦ Femeile investitor pot avea o abordare mai cumpătată şi analitică în investiţii, iar riscul asumat poate fi mai mic ♦ Este necesară dezvoltarea unei culturi de risc şi a unei viziuni globale în România Investiţiile strategice şi evitarea reinventării roţii sunt importante în dezvoltarea startup-urilor în România.
Cu toate că ecosistemul local de start-up-uri tech s-a dezvoltat într-un ritm alert în special în ultimii cinci ani, fondatorii de start-up-uri de tehnologie din România încă sunt mai buni preponderent pe zona tehnică şi mai puţin pe partea de business propriu-zisă, comparativ cu antreprenorii la început de drum din partea de vest a lumii. Se văd schimbări la generaţiile tinere, însă decalajul faţă de ţările vestice este de circa zece ani, consideră Raluca Alexandru şi Marilena Popovici, membre ale clubului de angel investors WIT (Women Invest in Tech), ambele cu o vastă experienţă în zona de investiţii de capital şi financiar-bancară.
„Nivelul de cunoaştere economică este mult mai mare la orice fel de tânăr de 24 de ani din Elveţia, indiferent dacă a terminat medicină sau inginerie tehnică sau altceva, înţelege cum funcţionează piaţa de capital, cum funcţionează societatea şi nu numai că înţelege, ci are o experienţă de a naviga prin structurile astea, pe când în România, de exemplu, dacă eşti doctor şi eşti foarte bun pe ceea ce ştii tu să faci, nu ai o educare pe partea de economie, de oratorie, de prezentare, de <<what do you need to become successful?>> Pentru că nu e doar o idee. Trebuie să ştii să vinzi. Şi atunci toată lumea trebuie să înţeleagă că trebuie să înveţe de la liceu să vândă ceva, să prezinte ceva, nu să ajungă la nivelul facultăţii. Deci astea înseamnă ca în licee să se facă prezentări, dezbateri, cercuri de inovatori, de stand-up, activităţi care să-i pună pe scenă şi să-i pună în fapt, ca să înţeleagă cum atrag sponsori pentru ideile lor. Asta e numărul unu. Observ că în România sunt foarte tari pe tehnic, dar sunt deconectaţi de piaţă. De ce? Pentru că pur şi simplu nu cunosc piaţa. Eu cred că trebuie încurajaţi un pic copiii ca să aibă o dezvoltare un pic mai multilaterală“, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, Raluca Alexandru, membră a clubului WIT, cu o experienţă de circa 20 de ani pe zona de private investment/private banking, lucrând în trecut pentru bănci de renume ca Goldman Sachs din SUA şi HSBC Elveţia.
Marilena Popovici, membră WIT: În momentul în care ne uităm pe statistici locale şi internaţionale legate de numărul de femei investitori în zona de tech se sesizează că într-adevăr ponderea femeilor este foarte mică: 2 la 10, deci suntem cumva în minoritate pe zona aceasta. Şi dacă ne uităm la venture capital, atunci ponderea este şi mai mică. Şi este clar legată de abordarea de risc şi de asumarea de riscuri. Pentru că este o zonă foarte interesantă, este o zonă cu un risc mare, dar pe de altă parte şi cu un randament pe măsură. Dar riscul acesta trebuie asumat.
Practic, fondatorii de start-up-uri tech din România au idei, însă există o problemă în materializarea lor şi în construirea unui plan de afaceri viabil.
„Problema principală este materializarea şi modul în care se gândeşte un plan de afaceri apropo de analiză de piaţă, analiză de segment ulterior, partea de produs, care sunt diferenţiatori, care sunt persoanele cu antecedente şi care au creat produse similare şi cum răspund nevoilor respective, care este viteza de implementare, care este scalabilitatea produsului? Deci, aceste cunoştinţe economice şi componentele de strategie. Cum văd eu în cât timp vreau să-mi recuperez investiţia pe care am făcut-o în acest produs? Cum vreau să merg mai departe cu acest produs? Când voi introduce alte produse, astfel încât să-mi susţin business-ul ulterior?“, a completat Marilena Popovici, membră la rândul ei în cadrul clubului WIT, cu o experienţă de peste 20 de ani în industria bancară din România şi în companii de consultanţă din „big 4“.
„Constat însă la generaţiile mai tinere o schimbare şi faptul că apare interesul şi încep să-şi diversifice şi să facă o analiză detaliată economică înainte de a-şi lansa şi de a-şi susţine ideile. Şi apare mai mult interes către zona de dezbatere, către modul în care găsesc investitori. Văd o schimbare, dar din nefericire este o diferenţă de timp. Adică mi se pare că este un ecart de 10 ani, aş spune eu, faţă de ceea ce văd în pieţele dezvoltate. Şi nu ştiu dacă nu va fi prea târziu pentru România dacă ritmul nu se accelerează. Pentru că dacă nu diminuăm acest ecart şi dacă reinventăm apa caldă, lucrul ăsta nu e în avantajul nostru. Şi văd de multe ori investiţii semnificative în a reinventa apa caldă. Şi nu văd de ce n-aş folosi o investiţie deja existentă şi să vin cu ceva cu care să mă diferenţiez, dar să-mi fac temele înainte“, a adăugat ea.
Totodată, Marilena Popovici a atras atenţia asupra numărului mic de femei care investesc în businessuri de tehnologie, precum şi a diferenţelor privind apetitul de risc al femeilor versus cel al bărbaţilor.
“În momentul în care ne uităm pe statistici locale şi internaţionale legate de numărul de femei investitori în zona de tech se sesizează că într-adevăr ponderea femeilor este foarte mică: 2 la 10, deci suntem cumva în minoritate pe zona aceasta. Şi dacă ne uităm la venture capital, atunci ponderea este şi mai mică. Şi este clar legată de abordarea de risc şi de asumarea de riscuri. Pentru că este o zonă foarte interesantă, este o zonă cu un risc mare, dar pe de altă parte şi cu un randament pe măsură. Dar riscul acesta trebuie asumat. Şi de multe ori se merge pe variantă <<nu există risc şi nu există câştig fără risc>>. Doar că riscul e conştientizat”, a subliniat ea, punctând şi faptul că un alt diferenţiator între femeile investitor şi bărbaţii investitori în tehnologie este orientarea către partea socială, către zona de mediu şi către de sustenabilitate. “Există o deschidere mai mare către aceste zone.”
Până în prezent, Marilena Popovici a investit în şase start-up-uri de tehnologie din diferite verticale precum cea de big data şi AI, dar şi în cea edutech sau medtech. “Am investit în toate ideile care mi s-au părut interesante şi am investit în oameni care sunt interesanţi şi în femei care au avut idei, aş spune, <<out of the box>>, legate de tehnologie. N-am mers pe o singură industrie, deşi iniţial am spus că voi investi în zona de baze de date, prelucrări de date şi în zona de AI. Între timp am văzut însă idei foarte interesante şi în zona de edutech şi în zona de medtech sau de healthcare tech.”
Raluca Alexandru a investit însă în mai multe start-up-uri tech de-a lungul ultimilor circa 17 ani, atât în proiecte din SUA, cât şi din Elveţia, unul dintre cele mai importante criterii pentru decizia de investiţie fiind dimensiunea pieţei căreia i se adresează. Deşi puţine dintre start-up-urile tech reuşesc să devină de succes, ea a avut oportunitatea de a fi investitor într-un start-up din Elveţia care s-a vândut către gigantul american Intel.
“Am intrat în start-up şi am ieşit un an şi jumătate mai târziu vânzând la Intel un business din Elveţia de aici de la Lausanne, despre care nu aveam absolut nicio idee - Lemnoptix se cheama business-ul. Pur şi simplu am ascultat investitorii mai asezonanţi cu privire la ce folosinţe tehnice vedeau ei în acel patent că poate fi <<rolled out>>. Iar Intel era unul din potenţialii cumpărători de pe listă, pentru că tot timpul când faci investiţii te gândeşti <<de ce o fac?>>, <<care sunt potenţialele variante de exit?>>. Adică trebuie să te gândeşti, ok, ce faci cu ea? Faci un bine, e clar, investeşti în ceva în care crezi sau vrei să afli mai multe. Dar, până la urmă trebuie să te gândeşti şi care este ieşirea. De multe ori, la nivelul acesta de seed sau pre-funding, pre-seed, ieşirea e un pic naturală pentru că puţine start-up-uri supravieţuiesc”, a menţionat Raluca Alexandru.
“În medie, trebuie să iei în calcul aşa: din 10-8 business-uri în care investeşti, dacă într-unul din business-uri faci multiplii, de exemplu, de 5 ori banii, în două din business-uri îţi recuperezi banii, adică tanda pe manda, cum se zice pe româneşte, şi în şapte ai cam pierdut din diferite motive. Deci cam asta este statistica. Nu este numai statistica mea personală. Eu sunt investitor pasiv. Deschid uşile, de exemplu stau şi în bord şi sunt şi investitor în firme aici în Elveţia, unde le ajut să-şi dezvolte şi să-şi scaleze modelul de business, pentru că se întâmplă că este o juxtapunere pe competenţele mele din industria de asset management sau din industria mea. Dar altfel sunt investitor pasiv”, a adăugat ea, precizând că în general are un buget cuprins între 10.000 euro şi 50.000 de euro pe an pentru investiţii în start-up-uri de tehnologie, însă sunt şi ani în care nu investeşte în astfel de proiecte pentru că nu găseşte acele idei de business care să o convingă să le finanţeze.
Raluca Alexandru, membră WIT: "În medie, trebuie să iei în calcul aşa: din 10-8 business-uri în care investeşti, dacă într-unul din business-uri faci multiplii, de exemplu, de 5 ori banii, în două din business-uri îţi recuperezi banii, adică tanda pe manda, cum se zice pe româneşte, şi în şapte ai cam pierdut din diferite motive. Deci cam asta este statistica. Nu este numai statistica mea personală."
Partener:
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE