ZF IT Generation

ZF IT Generation. Mihaela Onofrei, CEO & cofondator, Apollo AI - un start-up din Iaşi care dezvoltă soluţii bazate pe AI pentru sănătate: Suntem în discuţii cu un fond de investiţii pentru o finanţare

19 apr 2024 Autor: Adrian Seceleanu

♦ Compania a dezvoltat deja patru chatboţi medicali, inclusiv un modul prin care a creat o „hartă“ a 1,7 milioane de interacţiuni între medicamente, pe baza datelor de la Agenţia Naţională a Medicamentului.

Apollo AI Technologies, un start-up fondat în 2022 în Iaşi, care oferă soluţii pentru industria de sănătate bazate pe inteligenţa artificială (AI), discută obţinerea unei finanţări de la un fond de investiţii, ca parte a planului de expansiune pe plan internaţional.

„Până acum am investit 750.000 de euro în proiect. Deja ne asigurăm din ceea ce încasăm 72% din cheltuieli şi sperăm ca până la finele anului să ajungem undeva la 95% astfel încât să ajungem spre break-even-ul pe care ni-l dorim anul acesta. Suntem în discurţii cu un fond de investiţii şi urmează să avem o primă rundă, estimăm noi, la finele anului“ a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mihaela Onofrei, CEO & cofondator al Apollo AI. Conform datelor de la Registrul Comerţului ea deţine 37% din companie, ceilalţi acţionari fiind Cezar Caluschi (37%), Vlad Trandafir (20%) şi Gabriel Pavel (6%).

Compania fondată în 2022 are deja mai multe produse în portofoliu. „Apollo AI este un start-up 100 % românesc fondat în 2022 care îşi propune să vină cu soluţii din domeniul inteligenţei artificiale către zona de sănătate. Ne dorim să ajutăm profesioniştii din domeniul sănătăţii să aibă acces mai facil la informaţii avizate despre medicamente sau despre diverse arii terapeutice. În momentul acesta avem patru chatboţi medicali, pentru că noi pe asta ne-am axat, chatboţi care sunt avizaţi de Agenţia Naţională a Medicamentelor din România şi care procesează informaţii din diverse arii tera­peutice“, a spus Mihaela Onofrei.

Primul produs a fost dedicat medicilor care tratează diabetul, a explicat reprezentantul Apollo AI. „Am lansat prima dată Diabeta, care este un chatbot medical adresat medicilor diabetologi din România, cu o echipă foarte mare de medici, specialişti din acest domeniu.“

„Am reuşit să le oferim specialiştilor din acest domeniu acces la tot ce înseamnă informaţii publice avizate din domeniul diabetului, astfel încât să fie cât mai uşor pentru aceştia să aibă acces la informaţii şi să se dedice mai mult pacienţilor şi îngrijirii acestora, nu să stea să caute într-o mare de documente“.

 

Ce a mai declarat Mihaela Onofrei în cadrul emisiunii:

După ce am lăsat Diabeta, văzând că majoritatea întrebărilor primite în cadrul chatbotului erau pentru medicamentele din această patologie, ne-am gândit, având deja reţeta tehnologică, să procesăm toate informaţiile despre medicamentele avizate în România, şi aşa a luat naştere Pharmachat, al doilea nostru produs care procesează toate RCP-urile (rezumatul caracteristicilor produsului - un prospect extins al medicamentelor - n. red.) avizate de către Agenţia Naţională a Medicamentelor în România.

În cadrul PharmaChat noi procesăm toate informaţiile despre aceste documente şi, exact cum se întâmplă în ChatGPT, putem răspunde întrebărilor specifice pe baza informaţiilor din RCP-uri. Putem răspunde fie întrebărilor adresate în scris, fie vocal, pentru că am integrat şi o componentă de transcriere a vocii şi de redare vocală a unui text, în cadrul produsului nostru.

Printre informaţiile pe care le-am procesat se numărau şi cele referitoare la interacţiunile medicamentoase, adică dacă un medicament interacţionează cu un altul, astfel că am dezvoltat mai departe un nou modul pentru Pharmachat, pentru că ne -a fost solicitat, cel de interacţiuni dintre medicamente. Suntem prima companie din România care a „mapat“ tot ce înseamnă o bază de date ce însumează 1,7 milioane de interacţiuni între medicamente şi în acest moment orice profesionist din domenul sănătăţii poate să caute dacă există sau nu interacţiuni între medicamente. Şi pentru că am dorit să fim şi mai aproape de utilizatori şi să-i fie şi la îndemână tot ceea ce facem noi, am început un parteneriat chiar săptămâna aceasta cu o companie care dezvoltă soft de gestiune pentru farmacii. Este vorba de platforma de gestiune icMED, dezvoltată de Syonic, o companie cu peste 17 ani de experienţă în crearea de soluţii software pentru domeniul sănătăţii.

Şi acum, în momentul în care un pacient merge cu o reţetă la farmacist, se scanează respectiva reţetă şi aceste interacţiuni, dacă este cazul, le apar automat farmaciştilor. Adică ei pot să le ofere consultanţă pacientului şentru că interacţiunile acestea au mai multe grade: nu întotdeauna două medicamente nu pot fi luate împreună, poate fi vorba de faptul că trebuie să respecţi nişte condiţii ca să le iei împreună, de exemplu, la un anumit interval de timp. Sau trebuie să fii conştient că luând împreună nişte medicamente apar nişte reacţii adverse. Şi atunci e foarte important ca farmacistului, pentru că aşa cum spuneam sunt 1,7 milioane de interacţiuni, pe care e foarte greu să le reţii, îi apare automat această notificare, şi îi este foarte simplu să îl consilieze pe pacient şi să-i ofere suportul de care are nevoie.

Modelul nostru de business este B2B, adică tot ceea ce dezvoltăm noi pentru medici este gratuit, în schimb avem parteneriate cu companii producătoare de medicamente care ne-au susţinut pe dezvoltarea de chatboţi pe diverse arii terapeutice, precum şi cu dezvoltatorii de soft de gestiune pentru farmacii. Ne-am integrat cu o primă companie şi suntem în discuţii cu alte trei companii astfel încât veniturile noastre să fie din această zonă şi nu să mergem către un model B2C în care medicul sau farmacistul să plătească. Ne dorim ca doar companiile să plătească pentru ceea ce dezvoltăm noi.

Am avut şi avem discuţii cu cei patru dezvoltatori de soft de gestiune pentru farmacii care deţin undeva la 80 % din piaţa de soft de gestiune pentru farmacii în momentul acesta în România şi toţi sunt deschişi spre colaborare, urmând să finalizăm partea aceasta de discuţie comercială, care întotdeauna e un pic mai lungă. De asemenea, avem în vedere şi partea aceasta de integrare cu clinici private, pentru că în momentul în care prescrii efectiv o reţetă, e foarte important deja să-ţi apară nişte notificări, că acolo există nişte interacţiuni, să vezi dacă pot să le eviţi sau să informezi pacientul mai bine despre acele combinaţii.

În ceea ce priveşte algoritmul de înţelegere şi procesare textuală acesta este în proporţie de 85 % al nostru. Am îmbunătăţit partea de LU, adică de înţelegere a textului cu un modul de la OpenAI. Într-adevăr, ne-a ajutat acest modul, dar într -o mică măsură. Adică ceea ce am folosit e doar o componentă care ne-a ajutat pe noi să creştem accurateţea. Adică de la o înţelegere pe care o aveam noi undeva la 87 % acum depăşim 92 % şi a ajutat acest lucru. În schimb, pe partea de speech-to-text, text-to-speech, aici folosim tehnologia de la Microsoft, doar am făcut fine tuning pe datele noastre. Pe partea de interfaţă, iarăşi lucrăm cu un framework pre-existent.

Ne propunem ca până la finele anului, Diabeta să fie primul nostru produs internaţional. Suntem în discuţii să avem un parteneriat şi să procesăm Ghidul american de diabet, care este <Biblia diabetologilor> din toata lumea, după care să începem să procesăm şi informaţii despre echipamentele din zona aceasta de diabet.

Cu siguranţă dorinţa noastră e să penetrăm cât mai mult din piaţa europeană şi după asta, de ce nu, să încercăm şi în Statele Unite să facem acelaşi lucru.

Peste cinci ani ne vedem cu clienţi în Statele Unite şi cu o cifră de afaceri de câteva zeci de milioane de euro.

 

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR