ZF IT Generation

ZF IT Generation. Daniel Leu şi Ştefan Dorneanu, cofondatori Factide, o platformă bazată pe inteligenţă artificială care automatizează căutarea pe net de informaţii despre companii, caută o finanţare pentru a accelera dezvoltarea

5 nov 2020 Autor: Adrian Seceleanu

În prima fază start-up-ul ar avea nevoie de o finanţare de câteva zeci de mii de euro pentru a accelera dezvoltarea unei prime versiuni a platformei.

Factide, un start-up dezvoltat de doi absolvenţi de studii tehnice cu experienţă în zona de consultanţă şi analiză de informaţii, lucrează la dezvoltarea unei platforme care, folosindu-se de inteligenţa artificială, îşi propune să înlocuiască oamenii în căutarea pe net de informaţii şi structurarea acestora, permiţându-le astfel să se concentreze pe activităţi cu o valoare adăugată mai mare.

„Factide este o platformă de analiză de intelligence - un agregator de date. Ca să intru mai mult în detaliu despre ce facem noi - oferim un intelligence hub unde agregăm mai multe surse de date, date care sunt disponibile la nivel general, care sunt însă necontextualizate şi este foarte mult zgomot. Ce facem noi? Luăm aceste date, le organizăm, le contextualizăm folosind algoritmi de neuro-linguistic programming (NLP) şi îi oferim clientului“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Daniel Leu, cofondator, Factide.

Cum a pornit acest proiect? „Povestea noastră este destul de similară. Eu am lucrat în consultanţă, am terminat Politehnica, sunt inginer în calculatoare, dar după aceea am trecut în consultanţă, unde am lucrat în reglementare financiară, pe partea tehnică o perioadă, iar apoi am lucrat tot pe partea tehnică pe proiecte de antifraudă şi investigaţii. Mie de aici mi-a venit ideea unei aplicaţii de acest gen întrucât am observat această nevoie în piaţă, mai ales pe partea de investigaţii deoarece pe acest segment am observat că este alocată foarte multă forţă de muncă umană pentru a căuta informaţii pe Google, adică o mare parte dintr-o investigaţie pe partea de due diligence sau know your customer să zicem sau chiar şi brand protection pentru a vedea poziţia unui brand pe piaţă este dedicată căutării de informaţii pe net. De ce cred eu că asta este dificil? Pentru că 99% dintre informaţii sunt nestructurate aşa că devine treaba analistului să culeagă aceste date şi să le structureze. De aici a pornit ideea proiectului pentru că ne dorim cumva să eliminăm perioada aceasta, astfel încât analiştii să se poate concentra pe lucruri care pot aduce mai multă valoare proiectului la care lucrează“, a explicat Daniel Leu.

„Aşa cum a spus şi Daniel povestea noastră este una asemănătoare, am fost colegi la Politehnică, la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, iar apoi am lucrat împreună în zona de consultanţă, zona de regulatory reporting. În ultimul an eu am activat în zona de analiză de informaţii pentru o companie de management al riscului şi am observat acestă nevoie pentru o aplicaţie de tipul Factide pentru că durează foarte mult să faci o analiză manual pe net, să cauţi date şi nici nu ajungi în toate locurile în care îţi propui. De aceea ne-am propus să dezvoltăm un mediu structurat în care toate aceste surse se leagă împreună şi îi oferă utilizatorului posibilitatea de a vedea cu uşurinţă detalii despre piaţă, despre cum evoluează anumiţi subiecţi, anumiţi termeni de care sunt interesaţi“, a explicat şi Ştefan Dorneanu, cofondator, Factide.

Start-up-ul ar avea nevoie de o finanţare de câteva zeci de mii de euro pentru a accelera dezvoltarea, a precizat Daniel Leu. „Investiţia financiară de până acum în acest proiect este neglijabilă deoarece costurile au fost cel mai mult pentru serviciile de cloud, pentru că încercăm să fim cât mai scalabili şi să folosim servicii cât mai robuste de cloud, deci cumva aici ar intra costurile care au fost până acum mai notabile, dar ele sunt neglijabile, adică nu merită menţionate. Pe partea calitativă aici au fost destul de multe ore de dezvoltare şi o să mai fie ore de dezvoltare până la a avea un MVP (minimum viable product) gata, dar suntem în grafic. Legat de partea de finanţare, de aceea şi am urmărit Bucharest AI, de aceea am şi urmărit să ne alăturăm acestui program, pentru a porni pe direcţia aceasta către o finanţare. Cred că o sumă de 50.000 de euro ar fi mai mult decât perfect pentru a ne putea ocupa de lucrurile administrative. Acest lucru ne-ar ajuta să aducem în echipă mai mulţi oameni, cu care să avem un contract.“

 

Ce a mai declarat Daniel Leu în cadrul emisiunii:

â–º Eu în 5 ani mă văd lucrând tot la Factide, ÅŸi văd Factide ca un nume mare în piaţă, un nume care a câştigat încrederea unor clienÅ£i mari. Cumva în 5 ani văd deja relaÅ£ii de lungă durată cu clienÅ£i care se întorc la noi pentru servicii.

â–º Câteva exemple de unde tragem aceste date: acestea sunt date destul de diverse, acestea sunt în principiu date cu sursa deschisă, în lumea noastră acestea se cheamă open source intelligence. Luăm astfel date din ÅŸtiri, din mainstream media, dar nu numai mainstream, nu ne oprim doar la ÅŸtiri, luăm date din diverse canale de comunicare pentru segmentul de protecÅ£ie a brandurilor - adică reÅ£ele sociale, inclusiv anumite canale de pe platforma Telegram, unde monitorizăm anumite canale ÅŸi luăm informaÅ£ii când se discută de anumite companii, toate acestea pentru a putea oferi clientului cât mai multe informaÅ£ii pentru a ajuta în deciziile de business.

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR