ZF IT Generation

ZF IT Generation. Compania edtech Kinderpedia îşi propune să-şi tripleze veniturile în acest an. Principala piaţă ţintită de companie în acest an este cea din Emiratele Arabe Unite

7 apr 2023 Autor: Adrian Seceleanu

„Daniel Rogoz, CEO-ul nostru, s-a relocat în Dubai şi acum îşi dedică cea mai mare parte a eforturilor şi a muncii lui consolidării acelei pieţe“.

Kinderpedia, companie care a dezvoltat o platformă de comunicare şi management pentru grădiniţe şi şcoli, are în plan să-şi tripleze în acest an veniturile, pe fondul expansiunii globale a bazei de clienţi.

„Vrem să creştem în România, în Emirate, în Portugalia. Suntem des­chişi către parteneriate de distri­buţie şi către alte pieţe şi, evident, şi către cererile care vin din alte pieţe pentru Kinderpedia şi ne propunem să ne creştem veniturile de trei ori anul acesta“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Evelina Necula, cofondator al Kinderpedia.

Ea a adăugat că piaţa externă principală pentru companie în acest an este cea din Emiratele Arabe Unite. „Principalul nostru subiect de interes pentru 2023, cum spuneam, este în Emiratele Arabe Unite, unde am descoperit această potrivire foarte bună a produsului nostru pe nevoile şi pe dinamismul acelei pieţe. Totodată, continuăm să creştem în Portugalia, unde avem deja o echipă stabilită, avem un istoric de succes cu şcolile cu care lucrăm acolo şi premisele ca piaţa aceea să se dezvolte în continuare, pentru că, de asemenea, din perspectiva educaţiei, este o piaţă dinamică şi promiţătoare. Creştem şi avem un angajament să fim totodată alături şi de şcolile din România, atât de şcolile private care ne-au oferit încrederea lor încă din 2016-2015, unele dintre ele, cât şi de educaţia publică, cea care are acum nevoie mai mult ca niciodată, să se reinventeze şi să lucreze digital, să se reconecteze atât cu elevii, cât şi cu comunitatea mai largă a şcolii, care include şi pe părinţi, şi autorităţile publice şi ceilalţi stakeholderi.“

Pentru a fructifica interesul de pe piaţa din Emiratele Arabe Unite, Daniel Rogoz - cofondator şi CEO - s-a relocat în Dubai, a adăugat Evelina Necula.

„Şi ce am observat totuşi pe această piaţă este că oamenii sunt extraordinar de dedicaţi şi pun foarte mult accent pe întâlnirile personale. Este un loc unde e, aş zice, aproape imposibil să faci afaceri pe Zoom. Sigur, îţi oferă ocazia să te conectezi cu ei, să le prezinţi ceea ce ai de prezentat, dar atunci când se pregătesc să intre într-o relaţie de afaceri te întreabă când vii la mine la birou, când ne întâlnim în Abu Dhabi sau unde eşti astăzi?“

„Vino mâine în Dubai. Astfel că asta ne-a şi modelat puţin planurile de afaceri, în sensul în care chiar am alocat una dintre cele mai puternice resurse ale noastre dezvoltării acelei pieţe. Şi Daniel Rogoz, CEO-ul nostru, s-a relocat în Dubai şi acum îşi dedică cea mai mare parte a eforturilor şi a muncii lui consolidării acelei pieţe, care are această nevoie de relaţie personală, de contact direct, de asigurare că eşti acolo.“


 

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR