ZF IT Generation

ZF IT Generation. Ce obiective au pentru 2023 start-up-urile care au fost acceptate în ediţia din acest an a programului de accelerare InnovX-BCR

1 mai 2023 Autor: Adrian Seceleanu

ZF a discutat cu fondatorii a 8 dintre cele 10 start-up-uri care au intrat în program în contextul primului „test“ trecut de companii - un pitch şi o sesiune Q&A cu lideri din business, în cadrul evenimentului Elevator Pitch, eveniment ajuns la ediţia cu numărul 13.

Sfaturi, vizibilitate şi acces facil la potenţiali clienţi şi investitori. Acestea sunt motivele enunţate cel mai des, într-un dialog cu ZF, de antreprenori atunci când au fost întrebaţi de ce au aplicat la ediţia din acest an a programului de accelerare derulat de InnovX-BCR.

„Cel mai mult, acum, după ce am finalizat produsul, ne dorim vizibilitate şi să aducem mai mulţi clienţi în aplicaţia ContApp. Asta ne dorim în primul rând. Ulterior, dacă găsim un partener care să ne sprijine în procesul nostru de scalare, cu atât mai bine“, a spus Constantin Cozma, cofondator şi CEO al ContApp. „Am auzit de InnovX-BCR de la un prieten care la fel, lucrează în domeniul acesta al investiţiilor. Mi-a fost recomandat încă de anul trecut. Din păcate, nu a avut timp, dar anul ăsta a fost o bună ocazie de a începe acest program şi a fost o decizie foarte bună.“ Care este ţinta proiectului? „ContApp este un program de contabilitate pentru PFA şi profesii liberale care ajută aceşti antreprenori să-şi întocmească contabilitatea, să-şi întocmească registrele contabile şi mai ales declaraţia unică şi totul automatizat“, a explicat el. Cum a fost experienţa Elevator Pitch? „A fost o o experienţă foarte, foarte provocatoare. Nu am mai făcut până acum un pitch. Mă bucur că am ajuns aici şi că am trecut prin acest proces, am învăţat o mulţime de lucruri şi am avut ocazia să discut cu persoane importante din domeniul finanţărilor, al businessului corporativ. Şi da, sper să concluzioneze cu un rezultat pozitiv pentru afacerea mea.“

Întrebat ce obiective are pentru acest an, Cozma a răspuns: „La sfârşitul anului 2023 îmi doresc să ajung la 10.000 de utilizatori. În momentul acesta sunt 4.000 de utilizatori în ContApp şi avem 2.000 de entităţi şi dorim să ajungem la 5.000 de de entităţi şi totodată să fim pe profit, să avem un euro profit acolo ca să fie totul bine pentru toată lumea.“

O expunere mai bună a fost şi primul motiv menţionat de Daniel Georgescu, cofondator al dMonitor, pentru aplicarea la InnovX-BCR. „Tot timpul ne dorim oportunităţi mai mari de expunere pentru platforma noastră şi oportunităţi de a pune produsul nostru în faţa potenţialilor clienţi şi a lua de la ei diverse opinii sau potenţiale sugestii de îmbunătăţire pe care să le integrăm în produsul nostru şi să tot repetăm acest ciclu de dezvoltare“, a spus el. Ce face mai exact dMonitor? „Este o platformă care agregă toate sursele de date publice şi o bază de date proprietară dezvoltată de noi în ultimul an cu toate persoanele expuse politic sau sancţionate din România, pe care o expunem clienţilor noştri într-o platformă web sau printr-o conexiune directă, ca ei să îşi poată verifica portofoliul de clienţi continuu împotriva acestor riscuri legale.“

Ce obiective are compania din participarea în program? „Ne dorim să ieşim cu un produs mai clar finisat, cu mult mai aproape de nevoile clienţilor şi prospecţilor pe care îi targetăm în piaţa românească. Totodată, lucrăm la dezvoltarea unei platforme internaţionale de sancţiuni şi cunoaştere a clientelei şi încercăm să extragem cât mai mult know-how de la companiile care sunt partenere cu InnovX şi totodată de la mentorii programului. Şi până acum, programul ne-a ajutat foarte mult în această direcţie.“ Cum arată planurile pe acest an? „Urmărim o dezvoltare a veniturilor noastre recurente anuale, de undeva până la 150.000 euro. Urmărim să mai adăugăm încă 10 clienţi în portofoliul nostru, peste cei cinci deja existenţi şi sperăm să finalizăm dezvoltare a versiunii noi de platformă, care include şi sancţiuni şi toate celelalte verificări necesare ca să devenim o soluţie completă pentru clienţii noştri“, a spus Daniel Georgescu.

Programul este gratuit şi aduce o valoare adăugată deosebită - aşa a explicat decizia de a aplica la InnovX-BCR Adorian Chiorean, CEO al TapTasty. „Programul acesta a fost, ne-a fost recomandat de un absolvent, am văzut impactul pentru acel start-up şi am zis de ce nu, să nu beneficiem şi noi de un astfel de program, având în vedere faptul că este şi gratuit. Este o deosebit de mare plus-valoare pe care programul a adus-o atât în în cazul nostru, dar cred că şi în cazul colegilor mei de cohortă, să zic aşa. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învăţat şi ceea ce îmi place cel mai mult legat de acest program este faptul că oamenii aceştia cu care ajungi să vorbeşti şi cu care interacţionezi în fiecare clipă chiar sunt interesaţi ca tu să reuşeşti“. Ce propune proiectul? „TapTasty este o soluţie pentru restaurantele din România şi nu numai. Prin soluţia noastră noi ne dorim să salvăm bani clienţilor noştri, adică restaurantelor: în primul rând vrem să le creăm canalul lor propriu de vânzare, construindu-le aplicaţii native de mobil; vrem să-i ajutăm să îşi canalizeze toate eforturile de marketing prin acest canal, făcând marketing targetat şi în al 3-lea rând dorim ca prin funcţionalităţile de self-ordering de tip chioşc şi ospătar digital să poată să scadă costurile cu forţa de muncă care acum este o problemă în Horeca şi nu numai.“ Ce obiective are TapTasty pentru acest an, inclusiv în urma participării în programul InnovX-BCR? „Sunt mai multe lucruri pe care noi le avem ca ţintă pentru anul acesta. Ne dorim ca în următoarele şase luni să atragem o finanţare. Ne dorim ca să creăm parteneriate cu firme mari pentru a obţine o expansiune mai rapidă a serviciului nostru. Bineînţeles, ne dorim şi expunere. Legat de finanţare, noi ne dorim undeva la o jumătate de milion de euro pentru expansiune, atât în România, dar în mod special pentru a a aduce serviciul nostru şi în afara graniţele României. Pentru acest an ne dorim să trecem, dacă este posibil, de 200 sau 300 de clienţi“, a spus Adorian Chiorean.

“E cam greu să nu auzi de InnovX-BCR, este unul dintre cele mai bune acceleratoare”, a răspuns Valentin Maior, cofondator Kidprenor, atunci c‚nd a fost întrebat de ce a aplicat la programul InnovX-BCR. “Am aplicat, nu ştiam exact dacă vom avea şansa să intrăm, iar în momentul în care am primit şansa am luat-o foarte în serios. Ne-au ajutat foarte mult mentorii asta mi se pare unul dintre lucrurile excepţionale în cadrul programului. Fiecare mentor vine şi cumva te provoacă să gândeşti mai mare. (...) De fapt, pe lângă vizibilitate, ne dorim acces la mentorat ca să ştim cum anume să cheltuim banii pe care îi ridicăm pentru că ne propunem să ridicăm o rundă de finanţare semnificativă. Aplicăm la nişte finanţări şi prin PNRR am identificat posibilităţi, sperăm să ridicăm o rundă de aproximativ 1.000.000 de euro şi să vedem cum să-i cheltuim eficient, pentru că totul va trebui să meargă iterativ.”

Dar ce face Kidprenor? “Este un program de educaţie antreprenorială pentru copii. Un program care, de fapt, dezvoltă, de fapt skill-uri pentru viitor.” Œntrebat care sunt acele abilităţi pentru viitor, Maior a răspuns astfel: “Printre skillurile pe care noi le considerăm de viitor se numără gândirea critică, managementul timpului şi zona de comunicare. Adică noi, practic trebuie să învăţăm cum să ne utilizăm resursa de timp cel mai bine, să comunicăm foarte bine şi să ştim să facem şi analiză critică cu ceea ce ne dorim să facem în viaţă.”

Antreprenorul a explicat şi cum şi-a definit start-up-ul grupul ţintă de utilizatori. “Noi ţintim copiii cu vârste între 6 şi 14 ani şi avem şi un motiv foarte bun de pentru care plecăm de la vârsta respectivă. În primul rând am avut experienţa de a lucra cu copii cu vârste mai înaintate şi am văzut că ei erau într-o oarecare presetare. Am văzut cât le era de greu să schimbe anumite lucruri şi am zis ok, hai să mergem să plecăm de la început. Dezvoltarea cortexului prefrontal are o importanţă majoră, de aceea şi vârsta îţi permite să asociezi anumite noţiuni pe care noi prin joacă începem să le prezentăm copiilor şi să ataşezi un fel de emoţie care după aceea nu mai este blocantă, ci poţi s-o foloseşti în folosul tău.”

Obiectivele pentru 2023? “Până acum am făcut o interacţiune bazată cumva, pe instructor. Avem un instructor, avem cursuri online, avem 175 de copii care au lucrat cu noi, peste 1000 de părinţi care au cumpărat programele, materialele noastre, iar acum vrem să mutăm focusul spre interacţiune, spre interactivitate, astfel încât să trecem de la un curs în care instructorul este centru spre un curs în care copilul este în centru şi creem o experienţă, iar instructorul devine de fapt un facilitator. Acesta este cumva şi scopul intrării în InnovX-BCR: să ne provocăm să vedem cum anume să poziţionăm această platformă pe content pe care noi vrem să o facem, cum anume poate să fie mai uşor de digerat pentru copii, dar şi uşor de scalat”, a spus Valentin Maior.

Echipa Jogga a aflat de acceleratorul InnovX-BCR citind Ziarul financiar şi de aici a venit şi decizia de a aplica la program, au spus Vlad Piciorea şi Gabi Dena, cofondatori ai proiectului. “Am auzit de InnovX în Ziarul Financiar. Mi s-a părut o oportunitate pentru noi de a învăţa diverse lucruri şi de a ne dezvolta planul de afaceri şi chiar asta am reuşit prin la sfârşit am reuşit să ne dezvoltăm planul şi să avem un plan credibil şi nişte proiecţii financiare sustenabile. Ori aşa credem, pentru că acestea au fost deja verificate de oamenii de aici care sunt experţi în diverse domenii şi asta ne-a ajutat foarte mult şi ne-a pus o ordine în idei şi acuma ştim ce ar trebui, pe ce ar trebui să ne focusăm pentru a dezvolta în continuare soluţia noastră.”

Ce face mai exact Jogga? „Noi am creat o platformă care îi uneşte pe jucătorii de fotbal şi de tenis şi de alte sporturi împreună şi îi ajută pe aceştia să se întâlnească şi să-şi creeze comunităţi, să-şi creeze jocuri, să îşi închirieze locaţiile şi chiar să-şi găsească antrenorii. Noi deja avem aplicaţiile disponibile în Google Play şi Apple Store. O puteţi căuta după numele de Jogga. Deja este în producţie, avem în jur de 700-800 de conturi, avem 40 de locaţii în aplicaţie. Oamenii au început să se organizeze şi au creat grupuri şi discută pe aceste grupuri, organizarea partidelor de fotbal şi de tenis. Deci oricine se poate alătura aplicaţiei noastre.”

Fondatorii îşi doresc să atragă o finanţare pentru expansiune. „Ţintim o finanţare pentru a reuşi să dezvoltăm aplicaţia noastră şi în alte ţări în afară de România. Vrem să ne extindem în Statele Unite şi Europa de Vest şi cu ajutorul finanţării acestea am putea cumva să ne extindem şi să atacăm aceste pieţe. Ne-am gândit la o sumă în jur de 150.000 euro după calculele noastre. Atât ar atâta ar trebui pentru a începe scalarea în aceste două părţi ale lumii şi credem că o să reuşim să luăm investiţia. (…) Planuri pentru 2023? Dorim în primul rând să finalizăm aplicaţia de management pentru locaţii sportive şi să aducem în această aplicaţie undeva la 500 de locaţii şi totodată să creştem Jogga să ajungem la 10.000 de utilizatori în aplicaţie”, au spus Gabi Dena şi Vlad Piciorea.

SkillBrain, “o platformă educaţională care conectează clienţii cu experţii din industria IT” îşi doreşte să obţină o finanţare şi speră că trecerea prin InnovX-BCR va facilita acest demers. “Ideea de bază pentru aproape fiecare antreprenor care vine într-un accelerator este obţinerea unei finanţări. Nu suntem nici noi o excepţie, deci dorim o finanţare, dar pe lângă aceasta văd foarte multe oportunităţi, anume şi în contextul în care am intrat, pentru că cei de la InnovX îţi oferă un număr mare de oameni care sunt din diferite domenii. Aici vorbesc inclusiv reprezentant al diferitor VC-uri. Vorbesc de persoane care pot să te ajute cu business plan sau cu partea financiară. Şi cred că aici este valoarea adevărată, pentru că nu trebuie să-mi pierd timpul ca să nu ştiu să contactez acele persoane, pentru că deja cei de la InnovX oferă această soluţie”, a explicat Grigore Prepeliţă, CEO al SkillBrain. “Noi suntem o platformă business to consumer. Există o problemă în piaţă, în zona aceasta de reconversie profesională în IT. Clienţii nu obţin suficientă experienţă practică. Şi aici vorbesc nu doar de proiecte şi portofoliu, dar vorbesc inclusiv şi de experienţă reală, cum ar fi un intership într-o companie de IT. Noi punem accent anume pe această experienţă din viaţa reală, cum ar fi un intership şi centru de carieră şi în maniera aceasta ne asigurăm că clienţii noştri îşi ating obiectivul final, anume să se angajeze”, a adăugat el.

Daniel Georgescu, dMonitor

Diana Mereu, Healtfluencer

Valentin Maior, Kidprenor

Adorian Chiorean, TapTasty

Philippe Volto, Dateligens Systems

Grigore Prepeliţă, SkillBrain

Constantin Cozma, ContApp

Vlad Piciorea, Jogga

Gabi Dena, Jogga

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR