ZF IT Generation

ZF IT Generation. Ana Maria Roşca, CEO al Conta25, platformă software pentru firmele de contabilitate: Ne-am propus să ajungem la un portofoliu de 100 de companii de contabilitate şi să ridicăm o investiţie de 100.000 de euro pentru dezvoltare

2 aug 2023 Autor: Alexandra Cepăreanu

Conta25 a fost lansată oficial în august 2022, iar în prezent are în portofoliu 14 companii de contabilitate care înseamnă aproximativ 1.500 de întreprinderi mici şi mijlocii care utilizează serviciile oferite de platformă  Dezvoltarea Conta25 a fost susţinută de o investiţie în valoare de 150.000 euro.

Start-up-ul românesc Conta25, care a dezvoltat o platformă software dedicată firmelor de contabilitate pentru a le ajuta să fie mai eficiente şi mai productive, are ca obiectiv pentru anul în curs să atragă o investiţie în valoare de 100.000 de euro care să susţină dezvoltarea unor noi module de digitalizare şi îmbunătăţirea platformei. Platforma a fost lansată oficial în luna august a anului trecut, iar în prezent numără 14 companii de contabilitate – care însumează aproximativ 1.500 de întreprinderi mici şi mijlocii ce folosesc serviciile digitale oferite de Conta25 -, iar planurile pentru anul 2023 ale reprezentanţilor start-up-ului mai vizează şi creşterea numărului de utilizatori.

„Obiectivele pentru anul în curs vizează atingerea pragului de 100 de firme de contabilitate pe platformă  - asta ar însemna cam 10.000 de clienţi ai firmelor de contabilitate. Şi tot anul acesta vrem să obţinem o investiţie de 100.000 de euro, care să ne ajute să creştem şi să dezvoltăm module de digitalizare şi automatizare pe care se le vindem în cadrul platformei. Deci, practic, ne propunem pentru anul acesta să creştem numărul de utilizator şi să îmbunătăţim platforma atunci când primim feedback-uri şi sugestii”, a spus în cadrul emisiunii ZF IT Generation, rubrica Start-up Pitch Ana Maria Roşca, CEO al Conta25.

Ea a adăugat că în prezent Conta25 de află în căutarea unui investitor care poate fi atât din România, cât şi din altă ţară.

„Acum cercetăm ambele opţiuni – investitor străin sau român. Suntem în plin proces, iar până la finele anului dorim să avem şi acest obiectiv realizat, astfel încât să fim mai aproape de a îndeplinii următorii paşi din strategia noastră de creştere.”

Conceptul de business pentru Conta25 a luat naştere în 2019, când reprezentanţii acestuia au făcut şi un studiu de piaţă pentru a vedea unde trebuie să se poziţioneze pentru a avea succes.

„Start-up-ul a fost dezvoltat în 2019, atunci am început să lucrăm la acest concept care a fost dezvoltat în cadrul unei firme de IT locale din Iaşi - Code 932, şi ulterior a devenit o companie spin-off. În 2021, după ce am depăşit 10 ani de muncă în corporaţie, am descoperit acest proiect şi am făcut cunoştinţă cu echipa din spatele Conta25, iar din 2022 sunt şi eu implicată în acest proiect. Practic, Conta25 este un software de management al firmelor de contabilitate care se concentrează atât pe procesele lor interne, cât şi pe relaţia contabil-client. Platforma oferă utilizatorilor diverse module de digitalizare, semnătură electronică, facturare, open banking şi multe alte servicii”, a menţionat Ana Maria Roşca.

Ea a adăugat că studiul realizat în 2019 arăta că start-up-ul Conta25 trebuie să se concentreze pe segmentul de firme de contabilitate care au între 80 şi 350 de companii în portofoliu, dar anul 2022 - când a fost lansată platforma - a arătat că în realitate situaţia este mai bună.

„Am descoperit că sunt multe firme care au mai puţini clienţi şi care au vrut să ne testeze şi apoi să lucreze cu noi. Iar acum putem spune că avem clienţi din toată ţara, din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Oradea, Bacău.”

De asemenea, pentru a avea acces la serviciile oferite de platforma Conta25 firmele de contabilitate trebuie să plătească un abonament lunar în valoare de 25 de euro, iar clienţii acestora vor avea apoi acces gratuit.

„Platforma Conta 25 funcţionează pe bază de abonament. Firmele de contabilitate plătesc un abonament lunar de 25 de euro, iar clienţii firmelor de contabilitate în acest moment nu plătesc, au gratuitatele a noi în platformă, dar vor plăti acele module de business care vor fi integrate în platformă şi vor putea opta pentru ele individual.”

Planurile pe termen mediu şi lung mai vizează şi extinderea la nivel internaţional, a mai spus Ana Maria Roşca.

„Noi am lansat platforma în România, dar având în vedere faptul că nu avem restricţii legislative, putem să trecem peste graniţele ţării oricând. Intenţionăm şi ne gândim la Bulgaria, la Slovenia şi la oricare altă ţară care ne oferă pârghiile necesare vânzării produsului nostru. În primă fază ne focusăm mult pe România, vrem să avem o cotă de piaţă importantă - undeva la 2.500-3.000 de firme de contabilitate din totalul de 11.000 -şi după vom dorim cu siguranţă să avem şi prezenţă internaţională în următorii ani. Noi considerăm că în cinci ani vom avea deja această cotă de piaţă şi vom fi prezenti la nivel internaţional.”

 

Ce a mai spus Ana Maria Roşca la ZF IT Generation

Momentan, de proiectul Conta25 mă ocup eu şi colegul meu Andrei Danilă. Şi beneficiem de suportul tehnic din partea Code 932 pentru implementarea feature-urilor şi a îmbunătăţilor din platformă. În viitor vrem să mai aducem în echipă o persoană tehnică şi două persoane pe zona de vânzări. Cred că putem găsi persoanele potrivite, la un moment potrivit.

Până în momentul de faţă nu am ridicat o finanţare de la un fond de investiţie sau investitori privaţi, dezvoltarea platformei fiind susţinută doar din suportul Code 932. Costurile investiţiei până în acest moment, cuprinzând tot ceea ce s-a lucrat la platformă, ajung în jurul sumei de 150.000 de euro. Şi acum suntem în căutarea unui investitor cu care să creăm o relaţie, o sinergie şi care să ne ajute să continuăm dezvoltarea.

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: BCR