ZF IT Generation

ZF IT Generation. Adrian Pop, fondator Tapohub din Cluj lucrează la un generator electric de energie eoliană şi solară accesibil de pe smartphone

17 iun 2020 Autor: Adrian Seceleanu

Start-ul ţinteşte o finanţare de 250.000 - 300.000 de euro pentru a-şi dezvolta propria linie de producţie.

Tapohub, un start-up din Cluj, lucrează la dezvoltarea unui generator electric hibrid, care să folosească şi energia eoliană şi cea solară, destinat atât clienţilor rezidenţiali, cât şi celor industriali, ar avea nevoie de o finanţare de aproximativ 300.000 de euro pentru a-şi dezvolta propria linie de producţie.

„Am făcut calcule şi vizăm fonduri de la guvern sau fonduri europene. Ne gândim şi la Start-up nation, dacă acest program va mai fi lansat în acest an. Am avut discuţii cu investitori, iar acum trebuie să intrăm în detalii. Pe noi ne interesează în primă instanţă să avem o linie de fabricaţie proprie, acesta este principalul obiectiv al nostru pe următorii doi ani, să avem un spaţiu în care putem să transformăm prototipul într-un produs de serie. Şi pentru asta avem nevoie de aproxi­mativ 250.000-300.000 de euro“, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Adrian Pop, fondator al Tapohub.

Generatorul va putea fi controlat de la distanţă printr-o aplicaţie mobilă şi ulterior integrat şi în sisteme de tip smart home şi a fost proiectat ţinând cont de specificul local, a spus Pop.

„Ne gândim la un sistem care să fie adaptat pieţei din România astfel că ne-am gândit din ce surse putem să generăm energia electrică, respectiv la vânt şi la energia solară. România stă bine atât la capitolul solar, cât şi la energia eoliană. Ne gândim la un sistem hibrid, adică la un panou fotovoltaic, un sistem de panouri fotovoltaice şi un generator eolian“.

 

Ce a mai declarat Adrian Pop în cadrul emisiunii:

â–º Ne interesează clienÅ£ii rezidenÅ£iali care fie vor să fie independenÅ£i energetic fie vor să îşi optimizeze facturile cu energia electrică. Ne interesează ÅŸi mediul industrial.

► În momentul de faţă am testat 8 prototipuri iar acum am ales din acestea 8 cea mai bună soluţie şi din perspectiva fabricaţiei, care să poată fi prelucrat uşor. Nu vrem un produs costisitor, un produs complex, care să poată fi realizat pe piaţa locală.

► Am găsit în Cluj foarte mulţi furnizori care pot realiza unele componente, lucru care ne bucură pentru că astfel putem să reducem preţul produsului. Din perspectiva aceasta putem spune că suntem competitivi chiar cu producerea în China, deci avem un preţ de producere comparabil cu cel din China.

► Putem acoperi puteri de 600 de waţi până la 5,5 kilowaţi.

► Preţul pentru generator va fi în jur de 900 de euro pe kilowatt (n. red. – un generator cu puterea de 1 Kw va avea un preţ de circa 900 de euro).

 

O campanie Ziarul Financiar Partener: InnovX-BCR