ZF IT Generation

Ediţie specială ZF IT Generation. Andres Angelani, CEO al Cognizant Softvision: Inteligenţa artificială poate scăpa programatorii de sarcinile repetitive, de plictiseală, dar nu poate înlocui sclipirile de creativitate, de geniu ale creierului uman

24.10.2021, 11:41

„Forţa noastră creativă - care imaginează interacţiunea, care imaginează o experienţă şi apoi scrie codul care transpune această viziune în realitate este foarte uman, care nu poate fi înlocuit.”

Entuziasmul creat în jurul unor platforme de inteligenţă artificială care pot scrie cod este justificat doar într-o oarecare măsură, pentru că aceste platforme pot doar să ajute programatorii de unele sarcini repetitive dar în niciun caz nu îi pot înlocui pentru că nu au creativitatea pe care o are un om.

„Da, un soft poate scrie soft dar numai într-o anumită măsură. Vedem utilizarea AI mai mult ca pe un ajutor pentru creşterea capacităţilor unui inginer, pentru că modulele AI pot ajuta la construirea şi proiectarea mai simplă, în principiu, a unor componente şi la eliminarea muncii repetitive din codare. Modulele AI pot, de asemenea, să detecteze unele tipare, să îmbunătăţească algoritmii, astfel încât să îmbunătăţească performanţa dezvoltatorului, să o facă mai rapidă”, a declarat Andres Angelani, CEO al companiei Cognizant Softvision, cu o puternică prezenţă şi în România,  în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii ZF IT Generation. El a atras atenţia asupra faptului că un software de acest tip nu poate imagina lucruri noi, nu poate redefini experienţe, aceste lucruri rămânând în mod clar în sarcina unui om.

„Dar realitatea este că depinde ce fel de produs software construiţi - dacă software-ul este unul personalizat şi ar trebui să vă reimaginaţi o experienţă atunci veţi avea nevoie de un creier uman. Un creier uman va fi foarte, foarte greu de înlocuit ţn acest caz. Deci nu poate fi vorba de înlocuirea oamenilor ci despre augumentarea capacităţilor pe care le au oamenii atunci când vorbim de tehnologii precum cele de tip low-code sau no code. Aceste tehnologii sunt grozave pentru că sunt centralizate şi pot ajuta la reducerea celor mai repetitive şi plictisitoare sarcini din programare şi ajută programatorul în general să-şi îmbunătăţească performanţa. Dar acestea pur şi simplu nu pot înlocui oamenii, nu în acest moment. Forţa noastră creativă - care imaginează interacţiunea, care imaginează o experienţă şi apoi scrie codul care transpune această viziune în realitate - este foarte umană, care nu poate fi înlocuită. Deci nu văd asta.”

Andres Angelani, CEO al companiei Cognizant Softvision, a punctat şi faptul că în viitor vor fi implicaţi specialişti din mai multe industrii în construcţia de software. „Varietatea de oameni care pot crea software se va extinde foarte semnificativ. Cele mai bune produse software sunt create atunci când avem o combinaţie de şcoli de gândire şi culturi. Şi ştiţi, cu cât este mai multă cultură unde este un produs software, cu atât este mai bine. Aşadar, tipurile de oameni care construiesc software în viitor vor fi variate, nu vom mai avea doar clasicul geniu în matematică. Da, ei vor juca un rol cheie în continuare şi, nu mă înţelegeţi greşit, îi iubim. Dar ei vor fi completaţi de oameni cu alte specializări, oameni care pot integra totul la un loc,  manageri de produs, artişti, arhitecţi, oameni care sunt buni în a explica cum poate funcţiona tehnologia, care pot face marketingul produselor. Totul converge în acest moment. Deci, este atât de interesant, atât de fascinant cum toate aceste discipline diferite converg în crearea unui produs software extraordinar.”

Producătorul de software Cognizant Softvision din Cluj-Napoca, unul dintre cei mai mari angajatori de tehnologie din România, cu peste 2.000 de angajaţi la nivel naţional, are în plan recrutarea a 500 de specialişti până la finalul anului în curs, în special în Java, Web (JavaScript, React.js, Node.js, etc.) DevOps, Big Data, QA Automation, .NET, au anunţat recent reprezentanţii companiei.

În prima jumătate a lui 2021, compania de inginerie de produse software a angajat peste 500 de programatori. La începutul anului în curs, având în vedere contextul pandemic Cognizant Softvision a anunţat că permite angajaţilor să lucreze de la distanţă.

O campanie Ziarul Financiar Seedblink și Banca Transilvania
Innovation Partner:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.