ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Virgil Lixandru, Euro Vial: Investiţiile pe care le-am realizat în cadrul proiectului cu 400 de apartamente de la Sea On din Mamaia , spaţii comerciale, este vândut în jur de 90%, iar valoarea urcă la 30 mil. euro cu tot cu facilităţi

21.02.2022, 18:00 Autor: Bogdan Alecu

Proximitatea faţă de autostradă şi faptul că se află la circa două ore de Bucureşti a permis dezvoltarea puternică a pieţei imobiliare din Mamaia, unde s-au construit şi se construiesc mai multe proiecte rezidenţiale, unde însă studiourile şi aparta­mentele sunt ulterior închiriate în regim hotelier.

De partea cealaltă, sudul litoralului rămâne subdezvoltat pe fondul lipsei unei autostrăzi sau a unui drum expres care să reducă timpul de tranzit. „Ne uităm şi la Neptun, este o zonă care atrage investitori, noi avem ceva achiziţionat acolo, însă vom anunţa după ce va fi gata conceptul. Încă suntem rezervaţi acolo deoarece drumul este mai lung şi durează mai mult până în Neptun, nu există un drum rapid. Neptunul are nevoie de 40 km de drum rapid pentru a se dezvolta“, a spus Virgil Lixandru, managing partner, Euro Vial Residence, companie care are în dezvoltare mai multe proiecte în zona Mamaia-Mamaia Nord.

Euro Vial Residence, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori activi pe piaţa imobiliară regională din Constanţa, a achiziţionat la finalul anului trecut un teren cu o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi amplasat în Mamaia Nord, într-o tranzacţie de peste 1,5 milioane de euro.

Terenul, care este situat în imediata apropiere a plajei complexului Sea ON, va fi utilizat pentru extinderea facilităţilor pro­iec­tului, finalizat de Euro Vial în vara lui 2021 în urma unei investiţii de peste 30 mil. euro.

Sea ON este format din 392 de apartamente şi opt spaţii comerciale cuprinse în două imobile cu 10 etaje şi include numeroase facilităţi, printre care acces direct către plaja privată de 5.000 de metri pătraţi amplasată în faţa proiectului, o galerie comercială cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi, servicii de tip concierge şi administrare hotelieră a apartamentelor. Proiectul este primul şi singurul finalizat într-o zonă adiacentă în care se află în construcţie mai multe ansambluri însumând peste 4.800 de unităţi locative.

„Terenul a fost cumpărat pentru a dezvolta facilităţi. Ca dezvoltator am constatat că aceste facilităţi sunt foarte importante iar acolo vom construi piscine, restaurante, terase, locuri de joacă, fitness exterior. La parter avem spaţii comerciale, unde avem inclusiv un spaţiu de joacă pentru copii, o zonă de co-working. Investiţiile pe care le-am realizat în cadrul proiectului cu 400 de apartamente de la Sea On, spaţii comerciale, este vândut în jur de 90%, iar valoarea urcă la 30 mil. euro cu tot cu facilităţi. Apartamentele sunt în general cumpărate de investitori. Ei preferă să cumpere la începutul proiectului pentru a marca atât un profit imobiliar cât şi unul din chirie“, a explicat Virgil Lixandru.

Compania va începe amenajarea spaţiilor în perioada următoarea, finalizarea acestora fiind planificată înaintea debutului sezonului estival 2022.

Mamaia reprezintă una dintre cele mai dinamice zone de dezvoltare imobiliară din România, cu peste 14.000 de apartamente finalizate în ultimul deceniu, depăşind astfel oraşe de dimensiuni medii şi mari potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. În plus, mai multe mii de noi unităţi se află în diferite stadii de construcţie în Mamaia în acest moment, urmând a fi finalizate în 2022 şi în anii următori.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank