ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Tudor Iuga, CBRE: România va fi în perioada următoare şi pe harta huburilor regionale. Cea mai mare tranzacţie din 2021 a fost încheiată de către Dacia, care şi-a reînnoit contractului de închiriere pentru cei 68.000 mp ocupaţi în Argeş

07.09.2021, 00:05 Autor: Bogdan Alecu

România începe să devină un punct important în dezvoltarea regională a companiilor, însă într-un ritm care urmează şi dezvoltarea infrastructurii.

„Momentan activitatea pe zona de huburi regionale este destul de redusă, însă parte din ultimele discuţii avute au fost pentru astfel de centre regionale de distribuţie, astfel suntem încrezători că în perioada imediat următoare va fi şi România pe harta huburilor regionale. Bineînţeles, condiţionarea acestui fapt rămâne în continuarea dezvoltarea infrastructurii rutiere şi nu numai. Terminalul cargo care se va construi la Oradea este, de exemplu, o surpriză plăcută şi un exemplu foarte bun de implicare a autorităţilor şi de atragere a investiţiilor private“, a spus Tudor Iuga, senior consultant industrial în cadrul companiei de consultanţă imobiliară CBRE. Un pas în acest sens îl reprezintă faptul că Ikea are în cadrul parcului CTP de la km24 centrul regional de unde va livra inclusiv în Turcia, iar tot CTP construieşte la Oradea cel de-al doilea terminal cargo dintr-un aeroport din România, după cel de la Otopeni.

„România are tot mai multe avantaje pentru dezvoltările industriale şi logistice, există interes din partea investitorilor de a dezvolta în multiple zone ale ţării şi există nevoie din partea companiilor, atât pentru depozitare şi distribuţie, cât şi pentru producţie“, a spus consultantul CBRE.

După ce 2020 a fost un an record pentru piaţă de spaţii industriale, 2021 a început şi continuă foarte bine. Din punctul de vedere al cererii, în prima jumătate a anului s-au tranzacţionat 350.000 mp de spaţii industriale.

„Este în uşoară scădere faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, cu 12% mai puţin, însă trebuie avut în vedere că în 2020 cererea a ajuns la cote fără precedent. Jumătate din cerere (56%) a fost pentru Bucureşti, care rămâne principala destinaţie pentru spaţii industriale. Şi restul ţării devine tot mai atractiv. Zona de Vest a generat 35% din tranzacţii, iar zonele de Nord şi Nord – Vest se conturează că noi competitori puternici, după ce au atras 25%, respectiv 24% din suprafeta închiriată“, a spus Tudor Iuga.

Cea mai mare tranzacţie din 2021 a fost  încheiată de către Dacia, care şi-a reînnoit contractului de închiriere pentru cei 68.000 mp ocupaţi în Argeş. O altă tranzacţie importantă, a două tranzacţie că mărime, a fost pre – închirierea a cca. 23.00 mp de către Corteva Agriscience într-un nou depozit dezvoltat de Lazăr Real Estate în partea de Est a Bucureştiului.

„Rezumând, spre deosebire de anul 2020 când principala sursă a cererii au fost exclusiv retailerii, cererea de spaţii logistice din 2021 a fost generată în principal de companiile din industria auto şi retaileri, care au generat împreună 45% din totalul suprafeţei închiriate“, a subliniat consultantul.

Din punct de vedere al ofertei, România are un stoc de 5,38 mil. mp. În primele 6 luni au fost livrate 240.000 mp. Jumătate din aceste livrări au fost în Bucureşti şi cealaltă jumătate a fost livrată în Vest şi Nord -Vest, Sud şi Centrul ţării.

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank