ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Octavian Fanea, CEO al Kadra: Traficul dintr-un oraş poate scădea cu până la 30% cu ajutorul unui sistem de management al parcărilor. Oraşele din Transilvania au un apetit mai mare pentru soluţii de smart mobility

16.06.2021, 00:10

Un sistem de management al locurilor de parcare ca soluţie de smart mobility ar putea duce la reducerea traficului rutier dintr-un oraş cu până la 30%, a explicat Octavian Fanea, CEO al Kadra, în emisiunea Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.

„În Transilvania, municipalităţile au realizat că gestionarea corectă şi cât se poate de automată a încasării taxei de parcare din oraş aduce două beneficii, în primul rând aceasta devine una dintre principalele surse de venit ale municipalităţii, cum s-a întâmplat la Cluj, iar în al doilea rând, un sistem corect de management al parcării reduce traficul cu până la 30%. Aici dis­cutăm deja de situaţii docu­men­tate atât în Româ­nia, cât şi în Vest“. 

Invitatul a subliniat că una dintre cele mai mari provocări în trafic este identificarea unui loc de parcare, iar reducerea traficului ar putea fi generată şi de semnalizarea corespunzătoare.

Compania antre­pre­norială Kadra este specializată în soluţii de căi de acces, de la segmentul indus­trial şi până la clădirile rezi­denţiale sau comerciale. Totodată, Kadra a dez­voltat în ultimii ani şi o divizie de smart mobility, plecând de la sistemul de parcări Parkomatic. 

„Ideea de Parkomatic a plecat de la sistemul de parcări, iar noi am mers cumva într-o dezvoltare a acestei zone. Şi aici mă refer la zona de management al parcărilor, până la zona de trafic verde în oraş, aşa că acum este o divizie de smart mobility. (...) N-aş putea să dau o cifră exactă, dar ştiu că am făcut peste 100 de instalări la o medie de peste 100 de locuri de parcare, deci cred că vorbim de peste 10.000 de locuri de parcare automatizate prin Parkomatic“. 

Kadra este în discuţii cu mai multe administraţii locale din România pentru implementarea unor soluţii de smart mobility prin care să eficientizeze circulaţia şi traficul din oraşele respective.  

„Există o apetenţă mai mare la municipalităţile din zona Transilvania, Braşov, Cluj, Alba Iulia, Arad, Timişoara, Oradea, dar am reuşit să facem lucrări şi în Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Ploieşti sau Constanţa.“ 

Compania a lucrat şi la produsul GoPark, o aplicaţie pentru smartphone dedicată celor care îşi doresc să identifice un loc de parcare sau să îl plătească. Kadra este în discuţii cu municipalităţi şi alţi clienţi care ar putea implementa această soluţie. 

„Aplicaţia are două scopuri: de a permite utilizatorilor să fie ghidaţi în trafic către cele mai apropiate locuri libere şi cele mai ieftine, iar în al doilea rând, aplicaţia permite să ai acces la o plată online cu cardul pentru locul de parcare. Produsul se numeşte GoPark, e un produs pe care îl dezvoltăm de ceva vreme şi îl lansăm în 2021“.

Kadra este un producător şi furnizor de sisteme automatizate de uşi care are clienţi din sectoare variate, iar anul 2020 a fost marcat de un val de cereri dinspre spitalele care au investit în căi de acces. 

„Am avut intervenţii la aproape toate spitalele mari din România, de la Bucureşti, până la Botoşani, pentru a ne asigura că uşile automate de la ATI sau de la sălile de operaţii sunt funcţionale. După aceea, bineînţeles, a existat acel business de continuare a investiţiilor care erau cumva deja începute, în special investiţii de recapacitare a spitalelor, iar aici am lucrat la Spitalul Judeţean Oradea, Spitalul Municipal Oradea, Spitalul Judeţean Alba sau Spitalul de Chirurgie Cluj“. 

Compania are în plan o investiţie la sediul central din Cluj, prin care vrea să majoreze capacitatea de producţie pentru a livra mai repede uşile automate. Investiţia se ridică la 200.000 de euro. 

„Noi în spunem microproducţie, deşi am ajuns la o suprafaţă utilată de peste 600 mp, aşa că aş spune că stăm destul de bine aici. Noi preluăm soluţii de tip kit de la partenerii noştri şi le adaptăm cât mai bine cerinţei şi pieţei din România“. 

Compania Kadra, fostă Aluterm, are în spate trei antreprenori români: Andreea Strugaru, Radu Bogdan Opriş şi Monica Adriana Sagmar. Compania a obţinut afaceri de peste 32,3 mil. lei în 2020, în scădere faţă de circa 39 mil. lei în 2019. Numărul de angajaţi se apropie de 100. 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.