ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Marian Olteanu, Gramma Wines: Dacă înainte de pandemie vindeam 80% pe HoReCa, iar pandemia ne-a împins să vindem 80% pe online, acum avem câte puţin din fiecare, şi HoReCa, şi online, şi vânzări directe

04.08.2023, 00:06 Autor: Alex Ciutacu

Compania participă la un proiect de replantare pentru 13 hectare de viţă-de-vie, la care se adaugă încă 7 hectare de vie veche, în vârstă de circa 60 de ani.

Producătorul de vinuri Gramma Wines din Iaşi a lansat pe piaţă anul trecut un produs ediţie limitată pe o categorie de preţ cu totul nouă faţă de portofoliul obişnuit al companiei, fiind vorba de o Fetească Neagră 2019 la un preţ de 600 de lei pe sticlă, a ex­plicat Marian Olteanu, fondator al Gramma Wines, în emisiunea ZF Investiţi în Româ­nia!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

„Deja am lansat un vin din 2019, o Fe­teas­că Neagră, care este printre cele mai scumpe vinuri din România. Nu e cel mai scump, e­xis­tă şi Fetească la 1.200 sau 1.500 de lei, al nostru costă 600 de lei şi este un produs cu a cărui calitate nu cred că o să ne întâlnim prea curând“. Antreprenorul povesteşte că obţi­ne­rea acestui vin a fost o surpriză şi pentru echipa sa, întrucât a ţinut mai mult de vreme şi mai puţin de priceperea lor.

„Erau nişte stuguri stafidiţi pe care iniţial nici nu am vrut să îi vinificăm. Am pus bo­biţele desciorchinate în cisterna de roşu unde trebuia să stea la macerat şi prefermentativă şi, în mod normal, trebuia să se lase mustul în partea de jos a cisternei şi noi să îl recirculăm pe deasupra să mai intre în contact cu pieliţa. (…) Erau atât de deshi­drataţi că nu s-a mai lăsat nimic, mustul era cumva printre boabe şi a avut loc o mace­raţie prefermentativă foarte atipică“.

Gramma a obţinut 4.000 de sticle din acest sortiment, iar în prezent mai are undeva la 2.500. Noul vin s-a vândut mai bine în perioada sărbătorilor.

„Am trimis în câteva degustări, chiar de Fetească Neagră comparativ cu Fetească Neagră, şi am obţinut la una dintre ele chiar cel mai bun punctaj şi o parte din clienţii de acolo l-au şi cumpărat şi cred că cel mai bine a mers în decembrie, când am primit co­menzi importante şi pe site“.

Gramma este o cramă de familie din Iaşi, a cărei plantaţii de viţă-de-vie se îndreaptă către o dimensiune de 20 de hectare. Încadrat ca mic producător, Gramma produce circa 100.000 de litri de vin pe an, iar ambiţia antreprenorului nu este una de volume.

„Aşa cum văd eu vinul şi cum am înţeles că se poate obţine calitate, nu îmi doresc să depăşesc pragul de 100.000 de litri. Mi-aş dori să prindem rădăcini cât mai adânc, dar nu neapărat în creşterea volumului“

Principalele investiţii se axează în prezent pe replantarea treptată a viţei-de-vie, bazată parţial şi pe fonduri nerambursabile.

„În primul an de replantare am plantat primele 3,5 hectare, care acum deja sunt pe rod şi arată foarte bine, am mai plantat anul trecut încă 4 şi avem proiect aprobat pentru încă 5, astfel încât vom ajunge la 13 hectare noi, plus cele 7 vechi care ne-au rămas, în vârstă de 60 de ani. Vom ajunge la un total de 20 de hectare şi nici nu cred că ne trebuie mai mult“.

O altă direcţie de dezvoltare este legată de turismul la cramă, dar şi pentru acesta Marian Olteanu vrea să câştige fonduri nerambursabile, atât pentru renovarea cramei, cât şi pentru extinderea unui proiect de căsuţe modulare, de la o unitate pe care o are Gramma în prezent, la 10 unităţi. O altă investiţie pe care o vizează este cea în irigaţii.

„După ce terminăm şi cu aceste 5 hectare de plantat, instalat sistemul de susţinere, îmi doresc să pun sistem de irigaţii pentru toate şi aici înţeleg că avem măsură specială prin PNS, prin APIA şi aşteptăm acea măsură de investiţii prin care ne-am propus să renovăm crama, dar nu ne-am mai încadrat pe vechea programare“.

Producătorul vinde astăzi pe mai multe canale, inclusiv în retail, online şi HoReCa, dar tabloul vânzărilor s-a schimbat în ultimii ani.

„Dacă înainte de pandemie vindeam 80% pe HoReCa, iar pandemia ne-a împins să vindem 80% pe online în perioada aceea, acum lucrurile s-au ma segmentat, cred că avem câte puţin din fiecare, asta înseamnă şi HoReCa, şi online, şi vânzări directe. (…) În continuare avem o colaborare cu retailerul Penny, cu care avem o etichetă de co-branding şi se pare că vinde bine. Se găsesc vinurile noastre atât în Kaufland, Mega Image şi Carrefour“.

Cifra de afaceri a Gramma Wines s-a ridicat la peste 2 milioane de lei în 2022, cu o uşoară creştere, iar pentru acest an se îndreaptă către 2,4 milioane de lei.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank