ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Un proiect ZF & CEC Bank. Andreea Cojocaru, South Side: Investim 20 mil. euro într-un nou proiect rezidenţial în Constanţa. Aici foarte mulţi cumpără cash

25.06.2021, 00:05 Autor: Bogdan Alecu

♦ Piaţa rezidenţială din Constanţa atrage tot mai mulţi investitori atât din partea celor care sunt în afara ţării cât şi din Bucureşti în condiţiile în care cererea pentru apartamente de locuit este completată de cererea de apartamente pentru vacanţă.

Dezvoltatorul imobiliar Geometrik Build a demarat o investiţie de 20 de milioane de euro în primul proiect rezidenţial din zona de sud a Constanţei, South Side Residence. Compania este deţinută în proporţie de 50% de Patrick Borcea, unul dintre fiii lui Cristian Borcea, fostul acţionar al clubului de fotbal Dinamo.

„Suntem avan­saţi cu o lună faţă de termenele ini­ţiale. Acum suntem la construcţia primei faze din două. Vom avea şase blocuri şi 386 de apar­tamente. Primele trei corpuri vor fi gata în septembrie 2022 iar următoarele trei în aprilie mai 2023. Acum suntem avansaţi cu construcţia. La prima clădire avem structura gata în proporţie de 95%. Şi avem diferenţă de un nivel între cele trei clădiri. Am început vânzările în urmă cu o lună şi jumătate şi 15% din apartamente sunt deja rezervate“, a spus Andreea Cojocaru, director de vânzări pentru proiectul South Side.

Ea a subliniat că piaţa rezidenţială din Constanţa atrage atât cumpărători dintre cei care locuiesc sau vor să locuiască în oraş, cât şi investitori.

„Cumpără inclusiv investitori din afara ţării, români care locuiesc în afară şi investesc aici. Sunt mulţi din personalul navigant care cumpără aici. Cei mai mulţi cumpără cu cash. Avem şi persoane care accesează un credit, dar cei mai mulţi cumpără cu cash.“

„În Constanţa mulţi cumpără cash, mai mulţi ca în Bucureşti. Pentru cei care cumpără pentru a-l închiria, noi am calculat un randament de peste 6%“, a spus Andreea Cojocaru.

Dezvoltatorul are în lucru mai multe proiecte în Constanţa precum  Marina Blue în Mamaia care va fi gata în iunie dar şi un hotel în Braşov. „În zona Universitate din Constanţa avem un alt proiect In House inclusiv cu o zonă comercială. Şi interesul este să ne extindem la nivel naţional“, a spus Andreea Cojocaru. Ea a subliniat că „în ultimii ani a existat o explozie a ansamblurilor rezidenţiale în Constanţa. au venit cu tot mai multe facilităţi. Noi venim cu terenuri de tenis, de fotbal, iar la parterul blocurilor sunt spaţii comerciale. Vrem să aducem şi în Constanţa tendinţele din Bucureşti“.

Dezvoltatorul face parte dintr-un grup de firme cu o experienţă de peste 10 ani pe piaţa imobiliară şi a construcţiilor din România. În portofoliul grupului se află proiecte precum ansamblurile rezidenţiale Beach Front Mamaia, Marina Blu Mamaia, In Haus Constanţa, magazinele Lem’s şi Jysk din Constanţa, centrele logistice din Portul Constanţa Yang Ming, Port Shipping & Engineering şi Fast Freight, centrul comercial Electroputere Craiova, complexul rezidenţial Amasi Braşov sau Hotel Qosmo Ballrom & Casino Braşov.

Năvodari, fosta zonă celebră pentru taberele de pe litoralul românesc, a luat amploare din punct de vedere rezidenţial în ultimii cinci ani, când aproape 8.000 de apartamente şi case au fost date în folosinţă. Informaţiile anunţate de dezvoltatori indică alte aproape 3.000 de locuinţe care vor fi gata până la finalul acestui an.

La un preţ mediu de 75.000 de euro pentru o locuinţă, calculele indică investiţii de aproape 1 mld. euro care au fost puse la bătaie pentru a pune oraşul Năvodari, alipit zonei Mamaia Nord, pe harta turistică a României.

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank