♦ România este printre puţinele ţări membre ale NATO care alocă apărării un buget de 2% sau peste din Produsul Intern Brut, adică peste 5 mld. euro anual ♦ Banii ar trebui investiţi astfel încât să asigure venituri economiei, nu doar cheltuiţi pe echipamente importate.
Potrivit datelor publicate luni de Eurostat, oficiul de statistică al Comisiei Europene (date pe 2018), România se află pe locul al şaptelea în rândul ţărilor UE în privinţa cheltuelilor militare ca procent din PIB la nivelul anului 2018, potrivit Eurostat, alături de ţări precum Letonia, Estonia şi Grecia care de asemenea au alocat 2% din Produsul Intern Brut pentru apărare.
La nivelul Uniunii Europene, Franţa este una dintre ţările care au cheltuit cel mai mult pe apărare, alocând 1,8% din PIB (date provizorii), însumând circa 41 mld. euro în 2018. Guvernul german a dat pentru apărare peste 35 miliarde euro, echivalent a 1,1% din PIB. Polonia a alocat 1,6% din PIB, care înseamnă însă doar 8,1 mld. euro.
În bugetul de anul trecut guvernul român a alocat peste 23 mld. lei (circa 5 mld. euro) pentru apărare. Din totalul de bani alocaţi MApN-ului de către guvern, doar 8 mld. lei se duc către înzestrarea cu noi echipamente militare.
Escaladarea tensiunilor pe flancul estic al NATO readuce în actualitate nevoile de înzestrare ale armatei române cu tehnică de luptă pe măsura potenţialei ameninţări.
Cel puţin la nivel teoretic, ţara noastră se bazează pe partenerii occidentali în defensiva la Marea Neagră şi pe principiul fundamental al apărării colective în interiorul alianţei. Cu toate acestea, fie că se discută despre pericolul ca decizia de intervenţie solidară a statelor membre să fie afectată de interpretări subiective, într-o situaţie care ar necesita declanşarea articolului 5, fie despre obligaţiile deja asumate de România, sistemul naţional de apărare aşteaptă investiţii substanţiale.
„Un prim pas este schimbarea paradigmei în ceea ce priveşte fondurile dedicate acestor achiziţii. Analizând oportunitatea pe termen lung, vorbim nu despre o cheltuială, ci despre o investiţie, nu doar în consolidarea poziţiei ţării noastre în regiune, ci şi în sens economic. România are, în următorii ani, şansa istorică de a dota forţele sistemului naţional de apărare şi totodată de a revigora o ramură esenţială a industriei, la standarde fără precedent.“
Achiziţiile necesar a fi desfăşurate, au potenţialul de a pune bazele unui mecanism care să contribuie substanţial la redresarea economică, mai ales în contextul unor încasări bugetare afectate de pandemie", a explicat Silviu Grecu, Quality and Business Growth Manager Romaero SA.
Printre cele mai recente schimbări în acest sens se numără investiţia de 50 mil. euro a celor de la Iveco Defense de la Petreşti, Dâmboviţa, pentru a produce camioane Iveco pentru Armata Română. Acolo vor fi asamblate 440 de vehicule anual.
De asemenea, Aerostar Bacău se va ocupa de mentenanţa avioanelor F16 ale Forţelor aeriene dar şi de sistemele de rachete Patriot, ale celor de la Raytheon.
Silviu Grecu este expert în industria aerospaţială şi de apărare, cu experienţă în roluri de management, în cadrul Romaero Băneasa.
De profesie inginer de aviaţie, şi-a dezvoltat şi definit atât viziunea asupra aspectelor economice ale industriei, cât şi abilităţile de management prin absolvirea unui program Executive MBA la Tiffin University, Ohio, USA.
De-a lungul celor 10 ani de activitate în aerospace&defense, a condus importante proiecte de business development, în relaţie cu principalii jucători globali ai industriei, companii din top 10 la nivel mondial.
"Bătăliaî are loc în ultimii ani între giganţii industriei mondiale de apărare pentru miliardele pe care România le are de cheltuit ñ pentru avioanele F16 discutăm cu Lockheed Martin, chiar dacă sunt cumpărate de la portughezi, în timp ce Raytheon livrează sistemul de rachete Patriot.
"În momentul de faţă industria românească de apărare, care înglobează gloriile fostului regim, sunt în administrarea Ministerului Economiei. Astăzi, legea română prevede ca cel puţin 80% din valoarea achiziţiilor pentru tehnică militară să se întoarcă în economia naţională prin operaţiuni compensatorii. În aceste condiţii, în care statul dispune de bani cu care poate cumpăra nu doar produse finite, ci şi transfer de tehnologie şi know-how, furnizori globali dispuşi să le ofere şi o industrie autohtonă capabilă să le asimileze, mai este necesară doar strategia care să le pună cap la cap. Acestea sunt premisele pe care trebuie fundamentată abordarea acestor programe strategice, iar aici trebuie să intervină înţelepciunea statului român de a înlocui perspectiva politică şi administrativă cu cea de business", a spus Silviu Grecu.
Întreprinderile româneşti de dinainte de 89 au fost înfiinţate ca unităţi de sine stătătoare, autosuficiente, menite să execute independent un produs, de la proiect, la punerea în circulaţie. După schimbarea regimului şi implicit a pieţei de desfacere, acest model şi-a dovedit ineficienţa din punct de vedere al costurilor, companiile fiind incapabile să se menţină competitive în piaţa globală.
"O unitate de producţie care fabrică un produs complex în integralitate, de la materia primă şi operaţiile primare, la asamblarea finală, nu va putea atinge nivelul de eficienţă al sumei furnizorilor specializaţi pe operaţii individuale sau produse specifice. CAPEX-ul şi OPEX-ul integrării verticale sunt enorme şi vor scoate din piaţă orice companie încearcă această strategie. Astfel, numai prin schimbarea modelului de business, industria de apărare dobândeşte capabilităţi mult mai extinse decât cele exploatate în prezent. Integrarea acestora, abordarea pe bază de proces şi proiect şi cooperarea la nivel naţional s-ar putea dovedi a fi soluţia pentru crearea de produse competitive pe piaţa globală, din punct de vedere preţ şi calitate", a subliniat expertul Romaero.
Analiza sustenabilităţii şi rentabilităţii investiţiei
Prin cooperarea industrială în cadrul programelor de înzestrare, trebuie urmărită nu doar satisfacerea nevoii punctuale a utilizatorului final (MApN), ci şi integrarea companiilor româneşti în lanţul de furnizare al marilor producători de tehnică militară şi crearea de valoare dincolo de beneficiile directe.
"Un exemplu de cooperare sustenabilă este transferul de tehnologie pentru înfiinţarea în ţară a centrelor de întreţinere şi reparaţii a sistemelor operate de armată. La achiziţionarea unui sistem militar, cu o durată de viaţă de 25-30 de ani, preţul reprezintă aproximativ 30%, restul de 70% însemnând costuri de operare şi întreţinere. În aceste condiţii, pe termen lung, rentabilitatea investiţiei ar depăşi valoarea obligaţiei offset atât prin prestarea activităţii principale, cât şi prin susţinerea unui întreg ecosistem de furnizori", a subliniat Silviu Grecu.
El spune că statul român poate susţione acum industria naţională de apărare maximizând bugetele armatei pentru a dezvolta linii de business cu potenţial comercial. Astfel, fie perspectiva de business va câştiga, companiile de stat vor fi administrate ca o structură integrată, eliminând factorul competiţie şi dezvoltând capabilităţi complementare, fie se vor prăbuşi sub greutatea datoriilor istorice şi a lipsei de competitivitate.
și
Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.
ABONEAZĂ-TE