ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Ramona Iacob, IWG România: Ne uităm şi la piaţa de subînchirieri pentru a deschide noi spaţii de coworking. Acum proprietarii doresc cât mai multe facilităţi în clădirile office

29.11.2021, 00:07

Clădirile de birouri se transformă în huburi de servicii, iar proprietarii vor ca pe lângă servicii „clasice“ precum un minimarket sau o clinică medicală să aibă chiriaş şi un spaţiu de coworking.

Cererea pentru birourile de co-working ar putea acoperi oferta de spaţii de birouri disponibile pentru a fi subînchiriate. Multe companii care şi-au trimis acasă angajaţii în „work from home“ caută soluţii pentru a reduce din pierderile cauzate de plata chiriei pentru birouri goale. 

„Analizăm şi noi piaţa de subînchirieri. Dacă anul trecut la început erau circa  40.000 mp de birouri disponibile pentru subînchiriere, oficial, astăzi discutăm de circa 170.000 mp. Sunt foarte multe companii care vor să subînchirieze. Noi discutăm cu brokerii şi analizăm dacă sunt spaţii pe care le putem închiria. Singurul impediment este că modelul nostru de business vine cu o modificare a spaţiului şi în România orice modificare vine cu nevoia de reautorizare şi autorizare la foc, ceea ce este de extrem de lungă durată“, a spus Ramona Iacob, country manager, IWG România. Potrivit datelor JLL, în luna aprilie a acestui an, suprafaţa totală disponibilă la subînchiriere a ajuns la aproximativ 70.000 metri pătraţi, cea mai mare care a existat vreodată pe piaţa din România

Cererea va veni în principal de la chiriaşii cărora le expiră contractele în această perioadă, şi care au sesizat oportunitatea de a securiza contracte avantajoase pentru următorii ani.

„Asistăm la o evoluţie spectaculoasă a birourilor de coworking. Avem 12 locaţii în Bucureşti cu 26.000 mp sub brandurile Regus şi Spaces. Urmează dezvoltarea în Cluj, iar prima se deschide în ianuarie printr-un parteneriat de franciză pe zona Transilvaniei. Scopul este de a deschide zece noi locaţii în Transilvania în oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Sibiu sau Oradea“, a spus Ramona Iacob.

IWG va deschide în 2022 prima clădire sub brandul Regus din Cluj-Napoca. Proiectul face parte dintr-un proces care permite operatorilor locali de francize să intre în sectorul spaţiilor flexibile şi care se conturează într-un proiect de anvergură, complet funcţional începând cu martie anul viitor. Clădirea, deja ridicată, ur­mează să fie finalizată de către Transivest la începutul anului viitor. „Ne extindem prin franciză deoarece acesta este businessul nostru de extindere la nivel internaţional deoarece ne ajută să ne extindem mai rapid. Una este să ai un partener, alta este singur. În paralel vom continua şi noi direct, atât în Bucureşti cât şi în alte oraşe din ţară. Modelul de franciză este unul clasic, cu taxă de franciză şi un plan. Totul se face sub umbrela noastră însă mai departe şi sunt anumite criterii – orice cerere merge într-o comisie care analizează cererea de franciză“, a explicat Ramona Iacob.

Transinvest face parte din grupul de com­panii Tighinean Holding, o afacere de familie, coordonată de fraţii Tighinean. Fondată în 1998, compania şi-a început afacerea cu distribuţia de încălţăminte, care, ulterior, s-a extins într-o reţea de magazine de încălţăminte multibrand, urmată de dezvoltarea mai multor francize în România, precum Lego, Ecco şi Pandora.

„La noi spaţiile sunt de la 1.500 la 4.000 mp cât are cel mai mare din Bucureşti în timp ce în Amsterdam avem un spaţiu de 24.000 mp.“

„În România de cele mai multe ori alocă între 1.500 şi 3.000 mp iar acest lucru îi ajută şi pe ei – spre exemplu este în clădire o companie care pentru şase luni lucrează la un proiect noi şi are nevoie de o echipă de 60 de angajaţi. Dacă nu mai ai spaţii libere, chiriaşii nu se pot extinde iar când expiră contractul chiriaşul poate decide o relocare“, a subliniat Ramona Iacob.

Planul IWG este de a ajunge la cel puţin 30 de locaţii noi în România, cele mai multe în zona Transilvaniei şi Bucureşti pentru început.

"Francizorul nostru are exclusivitate pe zona Transilvaniei şi va dezolta şi celelalte oraşe în afara Clujului. La Iaşi de asemenea încercăm să dezvoltăm, de asemenea şi la Suceava dar avem nevoie de proiecte noi. Acţionarul IWG ar fi dorit 100 de locaţii în România, însă să deschizi în afara zonei de business este extrem de greu. el ar fi dorit două locaţii în Drobeta Turnu Severin spre exemplu, însă aşa ceva este imposibil. Oraşele mai mici nu au aceeaşi putere de cumpărare precum oraşe gen Craiova sau Constanţa. Astfel ţinta a scăzut de la 100 la 40-45 însă şi aşa este greu. Cel mai probabil vor fi 30-35 dacă ne uităm la evoluţia din Bucureşti şi planul pentru zona Transilvaniei", a conchis Ramona Iacob.

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.