ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Dragoş Petre, Morphosis Capital: Vom mai avea două-trei investiţii concluzionate anul acesta şi încă una-două anul viitor

26.05.2021, 17:30

♦ Fondul se uită în continuare la sănătate, IT, dar şi la servicii B2B sau servicii şi produse B2C de nişă ♦ Morphosis a investit până acum în DocProcess, Clinicile Dr. Leahu şi Medima Health ♦ Dimensiunea fondului este de 50 mil. euro. 

Fondul de private equity Morpho­sis Capital vrea să mai încheie încă două sau trei investiţii în 2021, respectiv una sau două investiţii în 2022, în contextul în care fondul de 50 mil. euro a realizat până acum trei in­vestiţii în sectoare precum sănătate şi IT, a explicat Dragoş Petre, par­tener şi cofondator al Mor­phosis Ca­pital, în emisiunea In­vestiţi în România!, realiza­tă de ZF în parteneriat cu CEC Bank. 

„Noi ne aşteptăm la do­uă-trei in­­ves­tiţii concluziona­te anul aces­ta şi, probabil, încă una sau două anul viitor. (...) Ne uităm şi în sec­toarele în care am investit, dar şi la servicii B2B care cred că au încă un potenţial mare de dezvoltare în România. Şi ne uităm la anumite nişe din servicii şi produse pentru consumator – B2C. N-aş intra mai mult în detalii pentru că aruncăm o pla­să destul de largă, nu suntem foar­te dogmatici, nu ne uităm doar la anu­mite nişe“. 

Invitatul a subliniat totuşi că „trebuie să fie o combinaţie de sector în creştere şi cu potenţial, şi compa­nia în sine trebuie să aibă potenţial“. 

Morphosis Capital este unul dintre jucătorii de private equity care s-au format în ultimii ani în ecosistemul de finanţare din piaţa locală. Cu o dimensiune de 50 mil. euro, fondul a investit până acum în DocProcess, Clinicile Dr. Leahu şi Medima Health, cu un tichet care pleacă de la 5 mil. euro.

„Noi am avut tot timpul o strategie în care ne-am dorit o diversificare a sectoarelor în care investim. IT luat general tehnologie şi healthcare au fost tot timpul două dintre piloanele noastre principale. (...) Suntem mulţumiţi de cum ne-am ales companiile, credem că avem un portofoliu foarte solid“.

În ceea ce priveşte exitul, fondul a anunţat anterior că se uită la un orizont mediu de exit de 5 ani, însă nu fixează clar acest moment în timp, întrucât el depinde de mai mulţi factori, la care se adaugă şi un element de oportunitate. Cronologic, prima investiţie a fondului a fost DocProcess, anunţată în 2019. 

„Nu avem nimic dogmatic. Ştim cu siguranţă că trebuie să facem exit până la finalul vieţii fondului, adică încă 10 ani de acum înainte şi sunt lucruri care nu au sens dacă au fost prea scurte. Să faci exit în mai puţin de 3 ani de la intrare este puţin pro­ba­bil că ai reuşit să pui în aplicare toate planurile pe care le-ai avut când ai făcut investiţia“. 

Totodată, invitatul a subliniat că niciodată nu se uită la o singură rută de exit, ci se uită la cel puţin două atunci când realizează investiţia. Spre exemplu, Clinicile Dr. Leahu se îndreaptă spre o potenţială listare pe piaţa principală a bursei de la Bucureşti. 

„Niciodată socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg şi nu avem o rută unică de exit. Este riscant să te bazezi pe una singură şi ne uităm să avem măcar două, dacă este posibil: IPO-ul este o rută de succes pentru multe fonduri, iar cele clasice ar fi vânzarea către un strategic sau vânzarea către un alt fond de private equity“. 

El a menţionat că Morphosis preferă să aibă în portofoliu companii în al căror sector să existe activitate de M&A la nivel european, cel puţin. Aici poate fi vorba fie despre companii care cumpără alte companii, fie despre alte fonduri. 

 

Ce trebuie să ştie antreprenorii despre private equity

Fiecare fond are propria strategie în industrie, dar în cazul Morphosis Capital, Dragoş Petre a menţionat că se uită la companii care au reuşit să treacă prin perioada dificilă adusă de ultimul an, dovedind că pot rezista şocurilor. 

Totodată, el a mai punctat câteva elemente importante pe care ar trebui să le ştie companiile antreprenoriale: 

⇒ Compania trebuie să fi demonstrat creştere de la an la an şi o creştere peste nivelul sectorului 

⇒ Trebuie să aibă ceva unic, ori că este capacitatea comercială, ori că produsul în sine are ceva revoluţionar, ori că echipa de management are o capacitate foarte bună de a comercializa produsul. 

⇒ Nu ne uităm la companii care sunt pe pierdere. Dacă a investit şi din cauza asta a avut un burn rate de cash este în regulă, dar structura modelului de business trebuie să fie sănătoasă.

⇒ Trebuie să îşi dorească să intre în parteneriat cu cineva ca noi care să aducă plus valoare mai mult decât capital. Trebuie să fie cineva care realizează că a ajuns la punctul unde îi este foarte greu să crească singur în acelaşi ritm accelerat şi are nevoie de sprijin

⇒ Pentru noi este de preferat dacă există un unghi de dezvoltare internaţională, dacă vedem cum putem duce compania în afara ţării şi să avem succes cu ea acolo. Este ceva în plus. 

⇒ Fondatorul trebuie să aibă o idee destul de clară unde vrea să ajungă şi cum poate ajunge acolo şi de ce are nevoie pentru asta. 

⇒ Avem investiţii în care suntem majoritari şi investiţii în care avem o minoritate semnificativă. Preferăm să avem controlul pentru că ne ajută mult în procesul de exit şi ne ajută să putem lua deciziile dificile în cazul în care compania este în dificultate. Per total, ne dorim să avem un parteneriat real cu antreprenorul. Trebuie să simţim şi noi şi el/ea că vrem să ajungem în acelaşi loc şi că există o aliniere de interese. 

 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.