ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Cristi Valentin Misăilă, primar, Focşani: Am atras filiale de la două universităţi din ţară şi continuăm. Vrem să dezvoltăm şi un campus universitar

07.10.2021, 00:06

Primăria a derulat un proiect de învăţământ dual în parteneriat cu producătorul de textile Pandora Prod, însă în anul şcolar 2019-2020 nu s-a înscris niciun elev.

Administraţia locală a muni­cipiului Focşani vrea să atragă în teri­toriu mai multe filiale ale univer­sităţilor din România, în contextul în care în anul universitar 2021-2022 au debutat cursurile oferite de Uni­versitatea din Bucureşti şi de Universitatea „Alexandru I. Cuza“ din Iaşi, a explicat primarul Cristi Valentin Misăilă în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank.

„Ne-am dorit de mult timp să avem în municipiul Focşani şi filiale ale unor facultăţi, universităţi şi iată că anul acesta am reuşit împreună cu Consiliul Judeţean să avem două universităţi care şi-au deschis pentru prima dată porţile pentru studenţii din Focşani, Vrancea şi din judeţele vecine, fără a mai fi necesară depla­sarea în alte centre universitare“. 

Printre specializările aduse de cele două instituţii de învăţământ în „curtea“ focşănenilor se numără şi cele de Drept, Psihologie sau Limbi Străine. Primul an de funcţionare a înregistrat circa 250 de studenţi înscrişi, cu 150 în dreptul Universităţii din Bucureşti, respectiv 100 în cazul Universităţii „Alexandru I. Cuza“ din Iaşi.

„Din nefericire, încă nu au venit şi pe partea tehnică. Mi-aş fi dorit mult o Politehnică, care să deschidă aici o filială pentru a perfecţiona ingineri în mai multe domenii de activitate. (...) Suntem în discuţii avansate şi cu Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. Aici au venit cu o parte de ofertă educaţională pe zona tehnică, ingineri pentru industria alimentară, pentru industria textilă, exact domeniile de care noi avem mare nevoie în judeţul Vrancea“. 

În ceea ce priveşte specializarea tehnică şi educaţia care produce oameni calificaţi în sfera meseriilor, primăria a încercat în ultimii ani să pună pe picioare un proiect de învăţământ dual împreună cu Pandora Prod, una dintre cele mai mari companii din industria textilă. 

„Din păcate, în anul şcolar 2019-2020 nu am avut nici măcar un elev care să se fi înscris la această şcoală duală, cu toate că le ofeream facilităţi, inclusiv burse de studiu, condiţii de cazare, condiţii de masă“. 

Consideră că şcolile profesionale nu vor avea succes în România până când sistemul educaţional şi legislaţia care îl reglementează nu vor fi modificate astfel încât elevii să fie încurajaţi în această direcţie. 

„Aici este important modul cum vom şti noi, clasa politică, să modificăm Legea Educaţiei astfel încât să-i determinăm pe aceşti elevi să fie atraşi de aceste domenii de activitate. Totodată, trebuie să încercăm cât mai mult posibil să atragem şi agenţii economici într-un asemenea proiect pentru a putea oferi elevilor şi condiţii practice de a învăţa aceste meserii“.  

Odată cu atragerea unor nume importante din mediul universitar pe plan local, administraţia municipiului Focşani îşi doreşte să dezvolte şi un campus universitar pentru a-l pune la dispoziţia studenţilor. 

„În momentul în care s-a lansat marele PNRR în discuţii, în dezbatere publică, erau şi axe pentru astfel de proiecte şi am avut discuţii cu Consiliul Judeţean Vrancea, am stabilit şi zonele unde putem face astfel de investiţii. Din păcate, am înţeles că în forma finală a PNRR nu se mai finanţează acest gen de proiecte. Dar nu renunţăm la idee, poate în viitor vom identifica alte surse de finanţare pentru un asemenea campus“. 

Cu mai mulţi jucători activi în industria textilă şi în alte ramuri de producţie, oraşul Focşani are şi ambiţii industriale. Primăria Focşani a cedat încă din 2014 către Consiliul Judeţean Vrancea un teren de circa 52 de hectare pentru dezvoltarea unui parc industrial. Lipsa infrastructurii de transport a făcut ca acea investiţie să devină nefezabilă. 

Acum, municipiul are o nouă şansă, odată cu dezvoltarea a trei proiecte importante de infrastructură, care pot transforma Focşaniul într-un nod important, acestea fiind Podul peste Dunăre, Autostrada A7 şi Drumul Expres Focşani-Brăila. 

„Odată ce s-ar finaliza aceste investiţii de anvergură Moldova ar fi conectată cu Capitala, având atunci posiblitatea de a fi conectată şi cu partea de sud-est către port, Constanţa, Tulcea, zonă extrem de importantă şi care ar putea atrage mulţi investitori în diverse domenii“. 

Mai mult, Cristi Misăilă vrea ca în viitor să propună consiliului local să adopte o hotărâre prin care să aloce şi facilităţi financiare investitorilor care vin în oraş. De cealaltă parte, municipiul Focşani are o problemă care ţine de terenuri. 

„Avem o problemă şi cu spaţiile verzi, Focşaniul nu îndeplineşte încă acea limită minimă impusă de UE de 26 mp de spaţiu verde pe cap de locuitor, dar sperăm ca după finalizarea PUG-ului pe care îl elaborăm în această perioadă să putem atrage în intravilan suprafeţe importante de spaţii verzi. O parte din aceste suprafeţe pot fi destinate şi dezvoltărilor industriale sau altor activităţi care să facă atractivă zona şi pentru investitori“. 

Printre priorităţile de investiţii identificate de primar pentru municipiul Focşani sunt incluse educaţia, prin reabilitarea unităţilor de învăţământ, resistematizarea infrastructurii rutiere, modernizarea transportului public prin autobuze electrice, dezvoltarea unei infrastructuri pentru biciclete, modernizarea iluminatului public, reabilitarea sistemului de termoficare sau reabilitarea şi construcţia de locuinţe sociale. 

Primăria are în derulare 38 de proiecte finanţate pe fonduri europene, care însumează circa 465 de milioane de lei. Unele dintre acestea sunt finalizate, iar celelalte sunt în diferite stadii de implementare. 

În ceea ce priveşte PNRR-ul, echipa lui Cristi Misăilă pregăteşte proiecte care însumează 43 de milioane de euro şi acoperă domenii variate, de la mediu până la turism. 

„Vom avea proiecte privind resistematizarea zonelor verzi, vom merge pe zona de turism, vrem să reabilităm centrul istoric şi pe partea de infrastructură rutieră, managementul traficului, achiziţia de autobuze electrice, achiziţia de staţii de încărcare electrice pentru cetăţeni şi vom merge şi spre creşterea eficienţei energetice a instituţiilor publice“.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.