ZF Investiți in România

ZF Investiţi în România! Alexandra Andriescu, Maison Chouchou: Avem nevoie de o asociaţie care să unească designerii şi producătorii locali

23.10.2020, 11:00 Autor: Alex Ciutacu

„E important să nu mergem în China când avem totul aici“.

Designerii români din zona ves­ti­men­tară şi producătorii locali din aceas­tă piaţă au nevoie de o asociaţie care să îi aducă împreună, astfel încât nu ar tre­bui să existe o nevoie reală de a mer­ge cu producţia în China sau în alte ţări, a explicat Alexandra An­dri­escu, fon­da­toa­re a atelierului de design şi creaţie Maison Chouchou, în cadrul emi­siunii Investiţi în România!, rea­lizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.

„România este o piaţă tânără şi cred că este loc să lucrăm mult mai bine şi ar trebui să stabilim colaborări cu pro­­ducători locali, complementari şi non-competitivi. Este foarte important să nu ne ducem în China sau în alte ţări când avem totul aici. Dacă am avea o mai bună comunicare sau o asociaţie care să unească designerii cu cei care pot produce pentru deisgneri, cu si­gu­ran­ţă am fi mult mai vizibili şi mult mai prezenţi.“

„Dar ţine de noi să facem aceste demersuri“, a declarat designerul Alexandra Andriescu, care produce printr-o strategie de slow fashon, adică produse unicat, de producţie redusă, cu un impact mic asupra mediului. 

Atelierul Maison Chouchou din Iaşi produce în principal mantouri, paltoane din lână şi rochii ca produs secundar. Cu toate acestea, începutul pandemiei a generat în martie o scădere de 100% a vânzărilor, ceea ce a împins atelierul spre producţia de măşti. 

„Reconfigurarea s-a întâmplat în mai puţin de 24 de ore. Pe la jumătatea lui martie au scăzut total vânzările, nu se mai mişca nimic, iar în mai puţin de 24 de ore am început să facem măşti. Era necesar, spitalele aveau nevoie, am fost contactaţi şi iniţial am făcut măşti pe care le-am donat spitalelor din Iaşi, după care am şi vândut o parte pentru a ne putea menine pe linia de plutire“, a spus Alexandra Andriescu. 

Designerul îşi vinde creaţiile prin intermediul online-ului, a magazinelor specializate pentru creatori români şi participa la mai multe târguri naţionale şi internaţionale de profil, înainte de pandemie. Pandemia a împins atelierul să îşi reînnoiască ambiţiile din mediul online şi să investească mai mult în acest canal. 

„Am vândut la New York, Viena, în Japonia, urmează să reluăm colaborările în Slovenia, întrucât am avut o discuţie chiar înainte de pandemie. Vom vedea care va fi situaţia pe mai departe. Noi suntem deschişi pentru a fi în afara ţării. De altfel, avem ciente şi în Danemarca, Italia şi Franţa“, a adăugat fondatoarea Maison Chouchou, care a înregistrat afaceri de circa 200.000 de lei în 2019. 

Într-o ediţie anterioară a emisiunii ZF Investiţi în România, reprezentanţii retailerului polonez de fashion Answear au declarat că nu listează designeri români pentru că nu au notorietate în regiune, aceasta fiind una dintre condiţiile principale. Alexandra Andriescu spune că pentru a rezolva această problemă este nevoie de promovare constantă. 

„Din experiena mea este foarte important să ne promovăm zi de zi, să ne promovăm susţinut, să avem un ritual al promovării, al imaginilor, al story-urilor pe Instagram şi pe Facebook. Şi eu lucrez la o reeducare a prezenţei în online. Este important să fim vizibili, să ne vadă oamenii, să ştie cine suntem, să vorbim despre produsele noastre“, a explicat ea. 

Planurile pe termen lung ale Maison Chouchou implică un centru de creaţie şi design mai mare, care să reunească mai multe ateliere ce produc prin strategia de slow fashion, însă aceste planuri au fost bulversate de pandemie. În continuare, atelierul vrea să lanseze noi lini de produse. 

„Am atras un Startup Nation şi pregătim o nouă linie de produse, vrem să mergem pe accesorii. În primul rând, vom face o linie de berete brodate chiar la noi în atelier, cu desene realizate de mine pentru că îmi este foarte dor să reiau desenul, după care vreau să facem curele. Mulajul, design-ul cataramei va fi făcut de mine, apoi turnat într-un material rezistent şi să mergem mai departe“, a povestit Alexandra Andriescu, care a fondat Maison Chouchou în 2015. 

Mai mult, designerul are în vedere şi investiţia într-un magazin propriu, întrucât târgurile de profil erau cele mai bune ocazii de a permite clientului să interacţioneze cu produsele, însă acestea nu se vor întoarce prea curând. 

„Nu este o nevoie imediată, dar mă gândesc de doi ani la acest aspect. Aş vrea să îl deschidem la Bucureşti, am avut câteva discuţii dar au rămas în aşteptare. Prefer să fiu precaută şi să văd ce va fi în 2021“, a menţionat designerul care lucrează astăzi cu patru angajaţi. 

 

Care sunt principalele probleme identificate de Maison Chouchou

► Birocraţia este anevoioasă şi cam greoaie pentru noi, cei micuţi. 

► Fiscalitatea ridicată, nu avem foarte multe beneficii. (...) Facilităţile ar fi binevenite, ne-am dori să avem un suport susţinut. 

► Pentru comerţul online este imperativ să avem o infrastructură rutieră.

 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank