ZF Investiți in România

Investiţi în România! Radu Mihăescu, Deltatel: Conectarea Reşiţei şi Aradului cu Timişoara este o iniţiativă bună pentru mobilitatea forţei de muncă din vestul ţării. Deltatel are aproape 430 de angajaţi şi birouri în Timişoara, respectiv Sofia

06.05.2021, 19:45 Autor: Alex Ciutacu

♦ Integratorul de sisteme cere o simplificare a procedurilor existente în relaţia dintre primărie şi mediul privat.

Iniţiativele prin care se doreşte o mai bună conectare a unor oraşe precum Reşiţa sau Arad cu Timişoara ar putea fi benefice pentru mediul de afaceri local, în contextul în care mobilitatea forţei de muncă devine tot mai importantă, a explicat Radu Mihăescu, executive director IoT & Smart Solutions, Deltatel, în emisiu­nea Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank. 

„Pe de-o parte sun­tem încântaţi că în Timişoara există o pia­ţă a muncii ultra­com­pe­ti­ti­vă, dar pe de al­tă par­te ne este tot mai greu să adu­cem oameni de va­loa­re în com­pa­nie. Văd do­uă direcţii im­por­tan­te, iar una este legată de creş­terea ca­pa­ci­tă­ţii de mobilitate ur­ba­nă şi aici salut iniţiativele de a lega Reşiţa sau Aradul de Ti­mi­şoara, în aşa fel încât forţa de muncă din vest să fie mai mobilă“. 

Cealaltă direcţie pe care a su­bliniat-o compania în legătură cu for­ţa de muncă din Timişoara ţine de par­te­neriate cu instituţii de învă­ţă­mânt precum Politehnica din Timi­şoara şi Universitatea de Vest. 

Compania timişoreană Deltatel este unul dintre cei mai mari inte­gra­tori de sisteme din industria tele­co­municaţiilor din Europa de Sud-Est, cu afaceri de 12,7 mil. euro în 2020 şi birouri stabilite în Timişoara, res­pectiv Sofia. Jucătorul are în prezent cica 430 de angajaţi. 

„Anul acesta am investit peste 1,5 mil. lei în echipamente şi în dezv­oltarea unor linii de produse, iar pla­nu­rile noastre sunt să investim în con­tinuare cel puţin aceeaşi valoare până la finalul anului pentru a ne diversifica. Noi funcţionm în toată Eu­ropa, însă centrul de greutate şi ba­za noastră de servicii şi producţie sunt la Timişoara“. 

Radu Mihăescu a fost prezent în emi­siunea Investiţi în România! în tim­pul unei emisiuni la care a par­ticipat şi Dominic Fritz, noul pri­mar al Timişoarei. Conform tiparului emi­siunii, acesta a venit ca repre­zen­tant al mediului de afaceri pentru a completa discuţia despre relaţia din­tre administraţia locală şi investitori. 

„Ca investitor privat vă pot spu­ne ce aşteptăm de la acest mediu de busi­ness promiţător din Timi­şoa­ra, şi-anu­me predictabilitate şi puncte de contact con­crete între noi, inves­ti­tori pri­vaţi, şi pri­mărie. E cunoscut în Ro­mâ­nia hăţi­şul birocratic de care un in­vestitor pri­vat se loveşte şi aici cred că o sim­pli­ficare a contactului dintre pri­mărie şi mediul privat ar fi bine-venită“. 

El a menţionat că Deltatel nu s-a confruntat efectiv cu blocaje în relaţa cu primăria, dar a descris sistemul per ansamblu ca fiind „greoi“. Pentru a îmbunătăţi relaţia dintre cele două părţi, invitatul a conturat trei direcţii importante. 

„Digitalizare, simplificare procedurilor şi proceselor existente în primărie şi, nu în ultimul rând, îmbunătăţirea comunicării în ambele direcţii, dinspre privat spre primărie, şi invers. Toate acestea trei duc la ce ne dorim cu toţii: acel smart city sau oraş inteligent, care înseamnă inteligent şi din partea administraţiei, dar şi din partea cetăţenilor“. 

De cealaltă parte a mesei virtuale, primarul Dominic Fritz a recunoscut că mai multe probleme cu care se confruntă investitorii în relaţia cu administraţia pleacă din lipsa unei echipe care să coordoneze răspunsurile cu care diversele direcţii ale primăriei vin către jucătorii din mediul privat – o echipă pe care o înfiinţează acum. 

„Din păcate, răspunsul pe care îl obţii de la primărie diferă în funcţie de direcţia cu care vorbeşti. Momentan primăria nu reuşeşte să vorbească cu o singură voce faţă de cetăţeni sau investitori şi aici avem nevoie de mai multă coerenţă în comunicare“. 

El spune că vrea să scurteze mai multe procese care încetinesc investiţiile private, întrucât mai multe aspecte pot fi automatizate sau simplificate. 

„După 6 luni pot spune că administraţia funcţionează încă după sisteme şi principii vechi de cel puţin 10-15 ani. Spre exemplu, când răspundem la sesizări, n-ar trebui să mai stăm după fiecare ştampilă, ci să răspundem la un e-mail rapid, în maximum două zile. La fel, dacă ceri un certificat de urbanism, asta nun ar trebui să implice o mână de oameni care lucrează pe hârtie câteva săptămâni, acolo prin digitalizare trebuie să scoţi un certificat de urbanism într-un timp foarte scurt“. 

 

 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank