ZF Investiți in România

Investiţi în România! Grupul Cuptorul Moldovencei vrea să ajungă la 10 cofetării în 2021 şi ţinteşte rafturile supermarketurilor cu o nouă linie de produse

05.05.2021, 00:05 Autor: Alex Ciutacu

♦ Afacerile grupului s-au situat la 1,66 mil. euro în 2020, după o creştere de 14%. ♦ Compania va inaugura şi un nou spaţiu de producţie în perioada august-septembrie ♦ Numărul de angajaţi a ajuns la 92 şi va depăşi pragul de 100 de persoane anul acesta. 

Grupul Cuptorul Moldovencei a ajuns la 8 cofetării în Iaşi în 2020, iar acum are în plan investiţii prin care vizează extinderea reţelei, un nou spaţiu de producţie, dar şi lansarea unei noi linii de produse, a explicat Daniel Katzighera, director de vânzări al grupului, în emisiunea Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank. 

„Anul trecut am deschis două cofetării pen­tru Cuptorul Moldovencei şi una pentru bran­dul Glazurai. Pentru anul acesta avem pla­nuri destul de ambiţioase, urmărim să des­chidem încă 2-3 cofetării pentru Cuptorul Moldovencei, dintre care cel puţin una în afa­ra Iaşiului, într-un oraş apropiat. Nu ne-am fixat încă atenţia pe un oraş anume, dar analizăm piaţa“. 

Grupul fondat de antreprenoarea Nico­leta Hriţcu în 2012 a mizat pe extindere în 2020, ceea ce a făcut ca acesta să cuprindă în prezent 7 cofetării Cuptorul Moldovencei, cu două laboratoare de producţie, respectiv o cofetărie Glazurai cu laborator propriu. 

„Deschiderea de cofetării în zone care nu erau neapărat acoperite ne-a ajutat, în contextul în care mulţi dintre clienţii noştri nu s-au mai deplasat la serviciu în zonele centrale, desfăşurându-şi activitatea în regim de telemuncă“. 

Bugetul de investiţii pentru 2021 se ridică la 300.000 de euro, în contextul în care două treimi este reprezentat de proiectul prin care compania vizează un nou spaţiu de pro­ducţie, care ar genera capacităţi supli­men­tare – un proiect pe care grupul îl viza şi în 2020, dar l-a pus în aşteptare. 

„O parte din producţie va fi mutată către acest centru, rămâne de analizat în ce măsură vor rămâne activităţi şi pe centrele vechi de producţie. Va creşte destul de mult capacitatea. (...) Preconizăm că inaugurarea va avea loc în perioada august-septembrie a acestui an“. 

Invitatul a subliniat că grupul ia în considerare din ce în ce mai mult şi extinderea în sistem de franciză. 

„Cu siguranţă obiectivul este să ajungem pe plan naţional, suntem într-un moment incipient, dar luăm în calcul toate elementele şi studiem destul de atent această posibilitate pentru brandul Cuptorul Moldovencei“. 

Toate produsele cofetăriilor sunt realizate artizanal în acest moment, dar compania ia în calcul lansarea unei noi linii de produse, prin care vrea să ajungă pe rafturile din retailul modern. 

„Intenţionăm să intrăm pe segmentul supermarketurilor prin deschiderea unei noi linii de producţie a biscuiţilor. Există deja o parte din această investiţie, mă refer la echipament, dar noul spaţiu de producţie ne va pune la dispoziţie şi suprafaţa necesară pentru aceată activitate“. 

O altă decizie luată în timpul pandemiei ţine de implementarea unor canale online, care au ajuns să reprezinte câteva procente din cifra de afaceri, însă „sub 10%“. 

„Am implementat pe parcursul anului trecut sisteme de vânzare online prin intermediul magazinelor virtuale şi am ţinut legătura cu clienţii prin canalele digitale. (...) Magazinele au fost implementate pe ambele branduri din portofoliu şi ne-au ajutat să reducem cumva din ecartul înregistrat iniţial. Online-ul este undeva sub 10%, însă înainte de pandemie nu aveam online deloc“. 

Invitatul a explicat că investiţiile sunt finanţate în principal prin fonduri proprii, însă la acestea se pot adăuga şi credite bancare. 

„Situaţia noastră a fost până acum suficient de stabilă pentru a nu ne obliga la o îndatorare excesivă. În acest moment avem contractată o linie de credit prelungită la sfârşitul anului trecut. Băncile sunt bănci şi anumite fluctuaţii în indicatorii firmei le pot determina să nu fie întotdeauna atât de <<dulci>>, dar per total am avut o relaţie bună cu sistemul bancar şi vom apela la un credit de investiţii dacă va fi nevoie“.

Brandul Cuptorul Moldovencei este axat pe produse tradiţionale, în timp ce Glazurai ţinteşte nişa produselor mai elaborate, cu specific vegan, raw-vegan, fără gluten sau fără zahăr. 

„Ca să zic aşa, Glazurai a apărut tot odată cu acest moment al pandemiei. După cum am spus, pentru Cuptorul Moldovencei luasem decizia să deschidem două cofetării noi, care s-au concretizat în luna mai şi decembrie ale anului trecut, dar investiţiile s-au orientat şi către brandul Glazurai prin deschiderea unei cofetării în luna mai-iunie a anului trecut. (...) Dorim să dezvoltăm şi acest brand la nivelul Iaşiului, iar ulterior să mergem mai departe pe plan de francizare inclusiv pe Glazurai“. 

Daniel Katzighera a observat că există o tendinţă a consumatorilor de a se îndrepta spre produse mai sănătoase şi în piaţa deserturilor. 

„Există o atenţie mult mai mare acordată de consumator zonei de compoziţie a produselor şi credem că acest trend se va accentua în perioada următoare“. 

Anul 2020 a fost plin de suişuri şi coborâşuri pe fondul restricţiilor impuse pentru stăvilirea crizei sanitare, însă strategia bazată pe extindere şi canale noi au dus grupul Cuptorul Moldovencei la afaceri de 1,66 mil. euro, în creştere cu circa 14% faţă de 2019. Afacerea este controlată în totalitate de familia Hriţcu. 

Totodată, numărul de angajaţi a crescut de la 72 de oameni în 2019 la 92 de angajaţi în prezent. Grupul va depăşi pragul de 100 de angajaţi odată cu noile investiţii. 

„În piaţă semnele sunt bune. Pentru primele luni ale acestui an se observă o creştere uşoară a volumelor pe segmentul nostru faţă de perioada similară a anului trecut. Ne bucură acest lucru“. 

 

 

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank