ZF Investiți in România

Investiţi în România! Anul 2021 a început puternic pe piaţa rezidenţială. Gabriel Voicu, SVN: Vedem o creştere de 16% la nivel naţional în ianuarie şi februarie

09.03.2021, 00:05

♦ Preţurile locuinţelor ar putea creşte cu 5-10% începând din acest an, pe fondul scumpirilor din piaţa materialelor de construcţii ♦ În 2020, s-au finalizat cu 11,6% mai multe tranzacţii pe piaţa rezidenţială decât în 2019, în medie, la nivel naţional ♦ Constanţa a înregistrat o creştere de circa 30%.

Anul 2021 a debutat cu creşteri de două cifre în ceea ce priveşte tranzacţiile din piaţa rezidenţială, întrucât ianuarie şi februarie au înregistrat un plus de 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a explicat Gabriel Voicu, vicepreşedinte executiv al companiei de consultanţă SVN România, în cadrul emisiunii Investiţi în România!, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank. 

„Apropo de numărul de tranzacţii şi de 2021, avem şi datele statistice pentru ianuarie şi februarie, vedem o creştere de 16% în medie şi o creştere e 24% când vorbim de Bucureşti şi împrejurimi. Raportăm la ianuarie-februarie 2020, când încă nu eram în pandemie. Cifrele sunt foarte bune“.

Compania de consultanţă imo­biliară a intermediat circa 5.500 de tranzacţii în piaţa rezi­denţială la nivel naţ­ional în 2020, dintre care apro­xi­ma­tiv 3.500 au re­prez­entat unităţi în proiecte noi.

„A fost un an al provocărilor, dar una peste alta lucru­rile au funcţionat foarte bine, mai bine decât ne aşteptam în ceea ce priveşte rezultatele obţinute de companie, cât şi rezultatele la nivel de piaţă. Un an greu în care am avut parte de pandemie, de lockdown, s-a finalizat cu o creştere de 11,6% în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii încheiate la nivel naţional faţă de 2019. Dacă ne uităm la Bucureşti creşterea este şi mai mare, undeva la 11%, iar la centrele regionale precum Timişoara, Constanţa, creşterea a fost şi mai mare, de 30%“.

Procentul celor care achiziţionează o unitate rezidenţială în scop investiţional se situează la circa 10%, cu 90% din piaţă fiind reprezentată de clientul final.

„Este o pondere obişnuită şi sănătoasă. Trebuie să ne uităm puţin în spate, acum 12 ani majoritatea tranzacţiilor erau în scop investiţional, speculativ, circa 80-90% din achiziţii intrau în această categorie şi doar restul către clientul final. Astăzi piaţa este matură, aşezată şi se respectă această proporţie 90%-10%“.

La nivelul proiectelor intermediate de SVN România, circa 40% din clienţi finanţează achiziţia din surse proprii, 40% prin finanţare bancară, iar 20% apelează la alte variante, cum ar fi rata la dezvoltator.

„Sunt undeva la 40% clienţi care cumpără din surse proprii, 40% care se finanţează şi 20% prin diverse alte variante, rată de dezvoltator sau alte variante. Ponderea acesta nu s-a schimbat foarte mult faţă de anii tecuţi, cumva s-a respectat de-a lungul ulitmilor 2-3 ani această pondere, echilibru aproximativ între credit şi surse proprii. Sursele proprii pot proveni şi din vânzarea unui alt imobil“.

Gabriel Voicu este de părere că dobânzile au avut o evoluţie bună şi că finanţarea bancară nu a suferit vizibil în această perioadă atipică generată de criza sanitară.

În ceea ce priveşte preţurile, invitatul a estimat că acestea ar putea înregistra creşteri chiar şi de 5-10%, atât pe fondul aprecierii fireşti, cât şi pe fondul scumpirii materialelor de construcţii.

„Probabil vom observa creşteri de preţuri de 5-10% la nivelul acestui an, a crescut foarte mult preţul materialelor de construcţii la anumite repere şi cel mai probabil nu se va reflecta în aceeaşi propriţie în preţurile finale, dar se va reflecta. Însă este o creştere naturală, nu una speculativă“.

La nivel declarativ, un trend care a caracterziat anul 2020 este reprezentat de dorinţa românilor de a avea locuinţe mai spaţioase. Una dintre variaţiile acestui trend este o cerere din ce în ce mai mare pe segmentul de case, iar această realitate s-ar putea concretiza mai vizibil în cifre pe măsură ce vor apărea şi mai multe proiecte de case.

„Creşterea în ofeta de case o vom vedea fie din partea dezvoltatorilor cu capacitate de adaptibilitate foarte mare, fie de la dezvoltatori mici care pot pune repede pe piaţă număr mic de unităţi, dar fiindcă pot fi foarte mulţi, volumul general poate fi mai mare. (...) Acest trend nu este nou în piaţă. Cererea pentru case a fost mare dintotdeauna, numai că oferta nu a fost foarte adaptată cererii şi mă refer la oferta puctuală, ce se putea construi“.

Invitatul a explicat că momentul dificil înregistrat de piaţa chiriilor în 2020 ar putea limita apetitul de achiziţii în scop investiţional, însă consideră că situaţia specifică generată de criza sanitară cântăreşte mai puţin într-o investiţie pe termen mediu sau lung.

„Dacă ne raportăm la zona investiţională, trebuie să observăm trendurile pe termen mediu şi lung, pentru că dacă ne raprtăm la volumul preţurilor chiriilor de anul trecut, lucrul acesta ar putea descuraja anumiţi investitori, dar trebuie să luăm în calcul că orice investiţie la randament se face pe termen mediu sau poate chiar lung şi o scădere a randamentului în primul an sau în primii doi ani nu influenţează atât de mult randamentul la nivel general“.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.