Caută doar în titlu
ZF Investiți in România

Investiţi în România! Ana Dumitrache, CTP: Tocmai am încheiat o nouă achiziţie de spaţii logistice, iar până la finalul anului mai semnăm alte două

25.11.2020, 00:07

CTP România îşi consolidează poziţia ca cel mai mare proprietar şi dezvoltator de spaţii logistice pe piaţa locală cu un total de patru achiziţii în S2 2020 şi vizează ca în următorii doi ani să treacă de borna de 2 mil. mp de spaţii industriale.

CTP România, cel mai mare proprietar de spaţii logistice şi industriale de pe piaţa locală, cu peste 1,5 mil. mp de depozite, va mai anunţa trei noi tranzacţii pe piaţa industrială până la finalul anului, în contextul în care săptămâna trecută anunţa tranzacţia cu Cromwell Property Group.

„Anul 2020 a fost unul cu totul deosebit. Businessul nostru merge bine, este un business vital, mai ales în condiţiile actuale. CTP a avut în pipeline o serie de achiziţii,

le-am închis, chiar dacă nu a fost simplu. Noi pe 16 martie chiar închideam prima achiziţie a anului, în prima zi de lockdown, iar acum (n.red. - cu depozitele Cromwell) am închis cea mai mare tranzacţie din ultimii 2-3 ani. Vineri am mai închis o tranzacţie pe care urmează să o anunţăm şi mai avem două pe care le vom închide până la sfârşitul anului“, a spus Ana Dumitrache, country manager CTP România.

CTP este cel mai important dezvoltator de spaţii industriale si logistice din România, cu un portofoliu de peste 1,2 milioane de metri pătraţi de depozite de clasa A aflate în 10 oraşe: Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Deva, Piteşti, Sibiu, Timişoara, Turda, Ineu şi Salonta.

CTP a semnat cu australienii de la Cromwell Property Group achiziţia platformei A1 Business Park din Drago­mi­reşti Vale, de pe A1 de la km 13. Tran­zac­ţia este estimată, potrivit calculelor ZF, la circa 30 mil. euro pentru depozitul de 95.000 mp. Aceasta este şi cea mai mare tranzacţie, ca suprafaţă, pentru piaţa industrială locală.

La începutul lunii martie, CTP a cumpărat parcul industrial Equest Logistic Park, situat pe autostrada A1, în apropiere de Bucureşti, pentru aproximativ 30 mil. euro de la Forum Serdika.

„Şi logistica şi producţia sunt domenii atractive acum pentru investitori, în condiţiile în care aceştia sunt mai puţin interesaţi de retail sau hoteluri, zone tradiţionale până acum. Acum logistica este un focus pentru investitori. Zona de logistică este dominată de jucători mari, cu forţă multă, iar bariera la intrare există pentru un nou-venit. Dacă am avea produse, am putea atrage bani mulţi de investit pe logistica din România. acum nu mai sunt produse la vânzare însă. Ca să devii un jucător important trebuie să cumperi un portofoliu, care însă nu există“, a spus Silviana Petre-Badea, managing director JLL România.

Suprafaţa brută închiriabilă de spaţii industriale pe care o operează CTP în Europa Centrală şi de Est a depăşit 6 mi­lioane de metri pătraţi, evoluţie determinată de accelerarea comerţului online şi de relocările apărute în contextul actual de-a lungul lanţului de aprovizionare pentru numeroase companii, factori care au susţinut creşterea organică a suprafeţei de spaţii industriale pe care CTP le operează la nivel european.

În următorii doi ani, dezvoltatorul vizează extinderea suprafaţei totale de spaţii pe care le operează la 10 milioane de metri pătraţi, precum şi dezvoltarea pe pieţele în care deja activează, cât şi pe pieţe noi.

CTP a fost desemnat partenerul dezvoltator al joint venture-ului dintre IB Cargo şi Maersk, cea mai mare companie de transport containere din lume, care urmează să opereze depozitul central IKEA Supply AG, în cea mai mare clădire din România, situată în incinta CTPark Bucharest West, pe o suprafaţă de 75.000 mp, în cel mare parc logistic din ţară.

Centrul de distribuţie ocupă aproximativ două treimi din cea mai mare clădire de logistică din România din cadrul CTPark Bucharest West: 75.000 mp din 140.000 mp.

„Anul acesta am livrat cea mai mare clă­dire de logistică din România, de 140.000 mp, în City Park Bucharest West şi vom face early access pe 2 decembrie pentru Maersk pentru Ikea pentru 75.000 mp, una dintre cele mai mari tranzacţii din ultimii trei ani. Această tranzacţie pune România pe hartă într-un mod extrem de favorabil deoarece tranzacţia va deservi întreaga regiune, inclusiv Turcia.“

„Din Vestul Bucureştiului vor pleca transporturi către întreaga regiune“, a spus Ana Dumitrache.

CTP mai investeşte 65 mil. euro într-un proiect de peste 100.000 de metri pătraţi situat în parcul logistic CTPark Bucharest North operat de companie în localitatea Ştefăneşti (jud. Ilfov).

Primii 20.000 de metri pătraţi vor fi gata pentru a putea a fi folosiţi de către primul client în toamna acestui an, iar restul parcului va fi dezvoltat în etape până la finalul anului 2021. Primul client al proiectului este compania de transport şi logistică DSV, una dintre cele mai mari de pe plan local, care a anunţat că a contractat deja 10.000 metri pătraţi în cadrul parcului logistic.

Parcul operat de CTP este situat în Ştefăneşti, judeţul Ilfov, are o suprafaţă totală de 21 ha cu o deschidere largă şi acces facil la şoseaua de centură a Bucureştiului, în apropiere de Autostrada A3, ceea ce-l face uşor de tranzitat.

O campanie Ziarul Financiar și CEC Bank

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.