In grajdul in care pana nu demult forfoteau cai, vaci si porci se lucreaza acum cate opt sau chiar zece ore pe zi. Sunt cam cincizeci de tineri care picteaza chipuri de sfinti pe bucati de lemn sau de piatra.
Prin ferestrele de termopan, lumina coboara asupra facatorilor de icoane. Intr-una dintre incaperi se prelucreaza bucatile de lemn care vor ajunge obiecte de arta.
"Abia dupa sapte ani in care se usuca natural, lemnul se poate picta. Altfel se curbeaza", explica Florin Opait, patronul atelierului de langa Sfantu-Gheorghe.
Atelierul este, de fapt, o fabrica in toata regula, numai ca produsele iesite de pe aceste bancuri de lucru sunt ciudat de asociat cu denumirea de fabrica. Dar iata ca icoanele se pot produce si pe banda rulanta.
Paradisul din grajd
Florin Opait s-a nascut la Falticeni si a invatat sa picteze la Facultatea de Arte Plastice din Iasi. In urma cu zece ani s-a stabilit pe meleagurile transilvanene, intr-o localitate de langa Sfantu-Gheorghe.
"Am ajuns din intamplare aici, dar este parca un nume predestinat. Multe dintre lucrarile noastre il au ca personaj chiar pe cel care da numele orasului - invingatorul balaurului", afirma Florin Opait.
Dupa ce a cumparat terenurile si grajdurile fostului CAP din comuna Chilieni, pictorul a inceput sa-si construiasca aici locuinta si atelierul de icoane. La inceput a lucrat doar cu familia. A transformat grajdurile in atelier si s-a apucat de lucru.
Cei fara talent pleaca din primele zile
"In scolile romanesti nu se invata prea amanuntit tehnica realizarii picturilor religioase. Eu am studiat singur. Acum ii invat si pe altii sa picteze icoane pe lemn. Devin artisti doar dupa doi-trei ani de ucenicie. Cei fara talent pleaca dupa primele zile", spune Florin Opait, pictorul care a reusit sa transforme arta intr-o afacere.
A vandut primele lucrari in cateva magazine micute. Cu timpul, comenzile s-au inmultit. A trebuit sa angajeze tineri absolventi de arte plastice, pe care i-a scolit. In total, in atelier sunt la ora actuala cam 50 de lucratori, suficient pentru a asigura onorarea tuturor comenzilor.
"Acum fiecare stie ce are de facut. Rolul meu a ramas acela de a coordona intreaga activitate", povesteste iconarul.
Ultima scoala de pictat icoane
Pentru a-si atrage clientii, Florin Opait participa la majoritatea targurilor internationale de iconografie. "In Grecia am vandut 200 de icoane intr-o singura zi. Lumea este foarte entuziasmata cand aude ca picturile noastre sunt lucrate manual.
La ei, numai in manastiri se mai picteaza icoanele. In rest, se vand suveniruri cu autocolante. Nici macar rusii nu mai au scoala de pictura pe lemn", spune Florin Opait.
In medie, micuta fabrica de langa Sfantu Gheorghe produce cam 50 de icoane pe zi. Cele mai multe ajung in Italia, unde Florin Opait are contracte avantajoase, in valoare de aproximativ 50.000 de dolari pe an. O icoana facuta de pictorii lui Opait costa intre 150.000 si 10 milioane de lei.
Pentru a avea un spatiu adecvat de expunere a icoanelor, Florin Opait si-a construit chiar si propria biserica.
"Inca nu este gata, dar va fi o biserica in toata regula, cu altar, cu preot si cu tot ce trebuie. Am pictat cu motive crestine doar peretele de la intrare. In interior voi expune icoane facute in atelierul nostru", spune Florin Opait.
Viitorul ctitor nu precizeaza cate din icoanele respective vor fi si sfintite, devenind obiecte adevarate de cult, si cate vor ramane exponate menite sa atraga atentia unui potential cumparator, interesat mai putin de liturghie si mai mult de pretul lucrarilor de pe peretii bisericii.
Opait adauga ca unele lucrari au ajuns in colectiile particulare ale lui Teodor Melescanu si Adrian Nastase. "Am avut comanda de la Guvern si pentru un cadou facut Papei Ioan Paul al II-lea", marturiseste pictorul.
Ateismul regimului comunist n-a impiedicat defel proliferarea in Romania, mai ales in anii '70, a unui comert intens cu obiecte de arta religioasa, in primul rand cu icoane pe sticla. Consignatiile, shop-urile si "relatiile" le-au permis romanilor instariti ai acelor vremuri sa se alinieze cu insufletire acestei adevarate mode.
E insa greu de apreciat in ce masura imboldul de a procura icoane pe sticla venea din dragostea pentru arta sau daca era o reflectare a faptului ca politica culturala a regimului privilegia arta populara si artizanatul, uneori dincolo de limita kitschului.
Dupa 1989, redescoperirea religiei s-a asociat cu redescoperirea poftei de a face afaceri: mesteri populari, preoti, elevi de scoala, gospodine, studenti, pictori si sculptori au abordat icoana in cele mai diverse stiluri si pe cele mai diferite suporturi (panza, lemn, piatra, ceramica, metal, coaja de ou), cu constiinta clara ca icoana este un produs cu piata extrem de mare, atat printre romani, cat si printre strainii sositi in Romania.
Aspectul religios al faptului de a picta icoane tinde, prin urmare, sa se estompeze, iar icoana ca obiect de arta se banalizeaza.
Vanzatorii de icoane isi ofera astazi marfa inclusiv in anunturi de mica publicitate sau chiar pe Internet, iar la targurile internationale de turism, icoanele stau alaturi de sarmale, de dintii lui Dracula sau de tuica, pentru a defini oferta de bunuri si servicii a unui popor fara catedrale spectaculoase, dar care stie sa faca bani din ce-are prin casa. Crenguta Nicolae
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
